DESPRE PĂRERISM. II – EFECTE INERENTE

Marea majoritate a reacţiilor publice pe singura reţea de socializare pe care o cunosc, poate cea mai populară, anume facebook, sunt cel mult primare. Uneori primitive. Deşi în sfera mea de accesibilitate – prin definiţie mai larga decât cea a cnexiunilor rivilegiate, numite tehnic “prietenie” -, există o majoritate intelectuală. Fără a face confuzia, îndeobşte eronată, între condiţia intelectuală şi cea de absolvent la nivel universitar. Am mai atins, din alt unghi, problematica generată de dezvoltarea ultrarapidtă a reţelelor de socializare. Densitatea manifestărilor personale observă celui dispus să observe nu puţin material de analiză. Una din descoperirile contrariante, sedimentată în, iată, peste 4 ani de praxă – din peste 21 de experimentare a e-grupurilor e-mail – e tocmai primaritatea, pâna la primitivitate, a reacţiilor umane la cotidian. Realitate decelabilă din momentul în care posibiitatea tehnică de a exprima reflexele mentale e la îndemână prin reţelele de socializare. Sau numai pe facebook? Nu ştiu cum funcţionează Instagram, twitter, linkedin, wain, badoo etc. facebook e un cadru ilustrativ al fenomenului.
Care să-I fie cauza? Sau cauzele? Mai degrabă. Nu sunt psiholog. Dar cred în ideea că o experienţă de viaţă cu un coeficient rezonabil de autoreflecţie conferă individului uman un anume bagaj de psihologie empirică. Confirmat parţial de realitatea permanent confruntată, dar contrazis progresiv de evoluţia psihologiei ca disciplină ştiinţifică. Nici un paradox aici. Sau, mai degrabă, unul inerent.
Mark Zuckerberg a inventat reţeaua de socializare facebook în urmă cu 12 ani. Când avea 20. Un prieten cu imunitate mai avansată faţă de sindromul părerismului mi-a atras atenţia – amendându-mi unele afirmaţii pe blog -, că Zucky şi-a conceput jucăria pentru publicul adolescentin. Poate cu centrul de greutate chiar mai jos de mijlocul vârstelor numite teen age (13-19 ani). Fără a mă erija în fizionomist, faciesul vessel-zâmbăreţ al progrmatorului devenit miliardar, cam asta sugerează. Nu cunosc dinamica celorlalte reţele de socializare, nici ordinea cronologică a apariţiei lor, dar e evident că Zucky a dat peste o mină de aur. Precizarea seriosului şi informatului meu prieten mi-a explicat în bună măsură propriile aprehensiuni generate şi accumulate în praxa facebook. Principalul motiv al disconfortului, mai întâi difuz, apoi din ce în ce mai conturat, resimţit participând avea 2 surse: simplicitatea structurii de comenzi şi dispersia mare a nivelului postărilor, cu oarece tendinţă tot spre simplicitate. În timp am decelat primaritatea. Mai vizibilă la persoane pe car ele cunoşteam anterior şi cu care avusesem conversaţii de cu totul alt nivel.
Cred că motivul căutat se află în neadaptarea unei populaţii, cum spuneam, cu o componentă intelectuală considerabilă la impactul cu un mediu caracterizat de 2 aspecte: intensificarea brutală a contactelor şi simplicitatea întrucâtva infantilă a structurii forumistice. La care se adaugă explozia mediatică. Şi scăderea drastică a actului mediatic. Această mixtură stimulează răspunsul nivelului superficial al individului standard. Practic omul se trezeşte reacţionând decelabil sub nivelul său. În sfera mea de conexiuni, excepţiile sunt puţine. Că există şi interloutri de contact indirect de la care nici dumnezeu nu cere -asta e inevitabil, dar nu aceşta interesează. Am întâlnit interlocutori, nu neapărat toţi cunoscuţi dinainte, la care n-am remarcat nici o prostie emisă. Simptomatic, aceştia se manifestă rar. Unii – chiar foarte rar. Poate acest mediu colocvial joacă un rol periferic în orizontul lor. Poate vor fi făcut constatări similar cu ale mele şi se protejează, fapt e că am motive să presupun că, dacă şi-ar multipica participarea, nivelul contribuţiilor lor ar rămâne liber de reflexele superficiale de care cei care le mnifestnu-s responsabili. Că veni vorba, prietenul care mia atras atenţia asupra modului cum Zucky şi-a conceput initial jucăria e o interesantăexcepţie la excepţii. Cu respectful cuvenit tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor, sfera sa de preocupări, adecvată competenţelor accumulate, s-ar afla într-un procent de 2-3% ca nivel. Totuşi participă. Nu foarte intens, dar regulat. Precizez că o analiză mai amănunţită, mai rafinată, a tipologiilor întâlnite, care ar rsca să frizeze codul bunelor maniere, nu face parte din subietul actual.
Rostul acestei analize e dublu: a mălămuri pe mine (nu rareori reflectăm câd scriem), dar mai ales de a încerca să contribui, oricât de precar, la conştientizarea de către un procent oricât de mic din această majoritate cu valenţe remarcabile a reacţiilor sub propriul nivel. O minusculă oglindă. Cine ar depăşi iritarea inerentă (iar face ăsta oe deşteptu’), ar avea la îndemână un instrument de reducere a efectului inerent, schiţat mai sus