DINAMICA PERSPECTIVELOR ISTORICE

Propaganda comunistă a bătut timp de cel puţin 2 generaţii monedă pe pretinsul număr de 11,000 ţărani ucişi în represiunea răscoalei din 1907. După 89 au ieşit, treptat, la iveală, sursele care pusese în circulaţie, la prezentul istoric, acest număr. Bine cunoscute în epocă, ocultate de istoriografia rolleristă şi păstrate, inertial şi interest, în anonimitate de publicistica celei de-a doua generaţii de regim comunist. Ca o armă de rezonanţă împotriva duşmanului istoric, “regimul burghezo-moşieresc”. Ziarele din Sărindar, ale lui Constantin Mille, Adevărul şi Dimineaţa, plus Le Courier européen au lansat initial cifre de 12-13,000 victime, stabilindu-se la 11,000. Datele publicate, care au făcut epocă se bazau pe documente ale propriului director (20 martie 1910). În fapt, pe interese ale finanţatorilor ziarelor.
Cifrele oficiale, 417 morţi, puse în circulaţie în Parlament în aprilie 1907, bazate pe rapoarte ale ministerului de interne şi a celui de război, sunau exaggerate în sens invers. Însuşi regale Carol I o dezminţea, într-o discuţie cu ministrul Angliei la Bucureşti. Desigur, istoriografia rolleristă nu s-a obosit nici măcar să atace respectivele prime cifre oficiale, ignorând cu totul ce provenea de la duşmanul politic.
Generalui Gheorghe Dabija (1872 – 1943), căpitan în 1910, a primit, din partea regelui, prin intermediul generalului Mavrocordat, misiunea de a studia arhivele aferente şi a elasbora o sinteză de 100-120 de pagini. Cum ofiţerul era şef de cabinet al generalului Crăiniceanu, ministru de război, a primit încuviinţarea de a lucra la Palat, singur, dupăamiezile. Episodul misiunii de sintetizare a informaţiilor asupra răscoalei este integrat în memoriile autorului lucrării. Memorii aflate în secţia de manuscrise a Academiei române şi până în present nepublicate.
Munca a durat 3 săptămâni, de la 3 la 7 pm zilnic. Materialul brut, 32 dosare mari, a trebuit ordonat, clasat, înzestrat cu un opis, înainte de culegerea datelor cerute şi redactarea raportului. Care cuprindea 114 pagini bătute la maşină. Numărul documentat al morţilor este, conform raportului de sinteză alcătuit de căpitanul Dabija, este 1786.
În 1937, atacat concentric de adversar politici, mareşalul Averescu, învingător al lui von Mackensen la Mărăşeşti, în vara lui 1917, care, numit ministru de război pe 13 martie 1907, a reinstaurat ordinea în 8 zile. Din cele 34 cât durase, de-a lungul ţării, publică, în Vremea, o evaluare proprie, bazată pe analiza comparativă a statisticilor între 1901 şi 1907. Rezultatul căreia e aproximativ 2500 de morţi. Incluzând şi victimile răsculaţilor şi militarii ucişi în confruntări directe. Cifră concodrantă cu analiza ofiţerului.
Brutalitatea represiunii rămâne reprobabilă. Dar necesitatea ei politică e prea puţin cunoscută. Cancelaria Vienei concentrase trupe la graniţa cu România, sub pretextul de a-l ajuta pe Carol I. Ori, marea majoritate a trupelor imperiale pe această graniţă erau maghiare şi… româneşti. Istoria naţională ar fi suferit o rană dacă astfel de soldaţi ar fi împuşcat ţărani români răsculaţi! O rană care nu s-ar fi cicatrizat niciodată! Carol a ameninţat cu abdicarea dacă un singur soldat imperial ar fi pătruns în România. De aici rapiditatea intervenţiei militare în represiunea răscoalei şi chiar violenţa acesteia.
1907 a fost unul din anii cei mai critici ai istoriei României. Condiţiile social-economice care au favorizat propagarea explozivă atârnă la pasivul ţării. Dar nu trebuie uitat, ceea ce istoria rolleristă ne ascunsese cu mare grijă: aprinderea fitilelor a fost opera Ohranei, serviciul secret al imperiului rusesc. Ca represalii pentru actul curajos al statului român de a acorda azil politic marinarilor revoltaţi de pe crucişătorul Potemkin, refugiat la Constanţa, în 1905. Episod care ar merita, poate, dezvoltat altă dată. Iar ţinta primelor manifestări ţărăneşti a fost arendăşimea din nordul Moldovei. Care forţase învoieli agricole oneroase. Una peste alta, dincolo de destule alte semnificaţii, subliniate intensive şi extensive timp de un secol, 1907 a fost, prin forţa lucrurilor, un moment de criză la nivelul siguranţei naţionale, ţara fiind strânsă în cleştele a două mari imperii, altfel mutual rivale.
Sursa principală a acestui text e un articol al profesorului universitar Ion Bulei (Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti), publicat în numărul pe februarie al lunarului Magazin Istoric şi, aproape identic, într-un serial istoric din: http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/avem-timpul-inaintea-noastra-xi-de-ion-bulei-13500171
Neînsemnate contextualizări ne aparţin.