LUCIDITATE DISCRET LUDICĂ

Dacă aş fi proprietarul unei edituri care publică un număr important de poeţi şi aş avea posibilitatea colaborării cu proaspăt confirmatul preşedinte al Filialei Bucureşti poezie, m-aş asigura de girul acestuia pe coperta a patra plachetelor publicate. Ca recenzent mai mult sau mai puţin de serviciu, textul acestui gir îl citesc primul. Înainte de a răsfoi volumul. Şi asta indiferent dacă poetul respectiv îmi sună cunoascut au ba. Nu spun neapărat „spre ruşinea mea”, înainte de preciza că nu ştiam cine e Lăcramioara M. Andrei, căci nimeni nu cunoaşte pe toată lumea. Dar, mă contrazic prompt. Căci titlul volumului – Anotimpuri invizibile (Editura Neuma, 2017)– are sonul plin al unei culegeri de poezii. Apoi, recurg la microprezentarea lui Horia Gârbea. Ca întotdeauna, radiografică, lapidară şi definitorie. Ba chiar în cele 16 rânduri simte nevoia unei invenţii terminologice de subtil efect: lumină de cuarţ. Dece n-aş recunoaşte, lectura primă are dubli scop. Unul primar şi firesc. Îmi fac o idee cu cine am de-a face la lectura aplicată. Dar şi unul discret. Ca deja străvechi cititor al polivalentului condeier, sper mereu să surprind în textul poetic laturi pe care girantul să le fi omis.
Şi iată că de la prima răsfoire, îmi sare în ochi ceea ce intuiesc a fi o atare latură identitară: o mixtură subiacentă de spirit ludic cu autoironie. Am deja garanţia confortului lecturii da capo. Dar, recitind coperta a patra constat, umilit, că cele intuite sunt cuprinse, cumva, în formula chiar şi metaforele sunt trasate geometric.
Singurătatea… trece prin piatră? Surprinzător. Dar sagace!
Existenţei mele au început să-i apară crăpături
singurătate ruptă dintr-un adam mahmur
trec prin mine nămeţii din copilărie
Singurătatea e fidelă… sfioasă îmi împrumută un colţ din singurătatea ei
Luna joacă şotron pe asfaltul crăpat
… Şi atâtea altele
Prima lectură şnur a volumului dovedeşte fără echivoc că autoarea e un poet constituit. Matur. Fişa signaletică rezumativă de la finele volumului spune că autoarea „scrie poezie şi proză din liceu. Acesta e primul volum de poezie publicat şi al doilea volum după cel de debut, conţinând proză. Implicit se defineşte o perioadă de peste 30 de ani. Firească pentru procesul de formare, de maturizare, de cristalizare. Dar concluzia logică e că lipsa de grabă a ieşirii în spatiul public cu volum, până la atingerea stadiului p care lectura îl învedereză e o dovadă de echilibru şi responsabilitate. Iată că fişa signaletică e oportună şi oferă o bază pentru analize oarecum extrapoetice. În favoarea aprecierii pozitive a autoarei.
Cuvântul cel mai frecvent e singurătate. Căruia poeta îi confera o dantelărie de ipostaze meditative, pozitive în esenţă. În fond acest simbol, punct de convergenţă ideatică, rezumă tonul întregului discurs poetic, lucid şi reflexiv. Dar lucudutatea nu e casantă, tăioasă, ba chiar are şi o discretă componentă ludică. La pag. 24 găsim o simulare inteligentă de ars poetica: Azi mă joc de-a poezia. La finele cărui text îşi întreabă, şăgalnic, cititorii: ce părerea aveţi / poezia mea e postmodernistă? Pentru a poemul imediat următor, la pag. 25, să fie de-a dreptul ironic, intitulându-se Ecopoezie. Ironia e, desigur, îndreptată spre abuzul folosirii prefixului cu şi fără rost.
Poemul Scrisoare (pag. 31) începe cu o frază epocală: În rai nu este internet. De n-ar fi decât versul ăsta, placheta tot ar merita cittă cu atenţie. Har cerului, constatarea de caăt de lume e susţinută de un text solid.
Presupun că autoarea nu s-a gândit scriind poemul Bătrâna (pag. 58), dar pe cititorul care sunt îl trimite la Fefeleaga lui Agârbiceanu. Dece-mi exhib senzaţia unei rezonanţe, la urma urmei subiective? Deoarece asociaţia senzorială subliniază densitatea şi concentrarea textului. Nu e nici pe departe singura dovadă a unui anume gen de lecturi (îl citează, en passant, undeva, pe Pessoa). Una peste alta, placheta este un nimerit prieten de călătorie cu trenul, prin peisajul binecuvântat carpato-dunărean. Aşadar, un text aşa de dens cere un raport de lectură care să evite lungimile inutile.