O BUNĂ DOZĂ DE MÂNIE LUDICĂ

-Poezii vânate de fisc, Otilia Ţigănaş, Editura Symposium, 2015-

Temperamentul fugos al medicului Otilia Ţigănaş nu se putea mulţumi cu exprimarea, de altfel excelent contruită, în proză, avea nevoie să se încerce şi în poezie. Unde se simte mai liberă. Efectul are doza lui de paradox. Cititorul celor 2 volume în ordine cronologică inversă va conchide, mai mult sau mai puţin eronat, că disciplina cerută de rigorile prozei scurte vin din experienţa câştigată. Cine, precum autorul acestor rânduri – şi gânduri -, a avut şansa lecturii natural, experienţăla care poate adăuga discursul zglobiu al autoarei în social media, înţelege altfel logica volumului de faţă. Humorul, doza autorioniei de bună calitate şi o ştiinţă, poate instinctuală, poate cultivată, poate ambele, a construirii prozei îi exprimă cu destulăfidelitate fiinţa. Dar din lectura poeziei rezultă că rigoarea prozei o cam nemulţumeşte. Discursul poetic se apropie de media geometrică între cel colocvial, în spaţiul internautic (nu virtual!!!) şi tehnica construcţiei în proză.
Am socotit necesar să sugerez o perspectivă de lectură întrucâtva detaşată de cele ale semnatarilor care-i girează opul: autorul cuvântului înainte şi cel al textului de pe coperta a IVa. Care nu e altul decât cel care i-a premiat volumul de proză, la Festivalul Ars Maris. Volum care a cuniscut, cup precizam în articlul afferent, o aproape imediată a doua ediţie. Dece? Giranţii nu puteau decât să evidenţieze părţile inerent lăudabile ale volumului. Eu am adoptat poziţia definite de o butadă culeasă din lumea cenaclurilor literare: numai un feed back negative îi e autorului cu adevărat util.
Din capul locului, pentru a evita orice confuzie, precizez că mă asociez aprecierilor positive ale celor 2 giranţi. Mai ales diagnosticului lui Radu Ţuculescu: … Otlia e, de fapt, o mare sentimentală care-şi maschează această valenţă printr-un ghiduş jc de cuvinte cu aluzii politico-erotico-senzuale! Scriitorul a pus, conştient sau… deghizat (sic) un discret dar definitoriu punct lumins pe un voit eclatant j. rostul cuvântului în discursul poetic al Otiliei e minuţios analizat, citând sintetic din text, de către prefaţator. Şi asta pare tocmai diferenţa faţă de structura prozei. Dincolo de vioicinuea comună, dincolo de autorionie, comună ca esenţă, dar complementară stitlistic. Căutarea paroxistică a unei metafore încă nescrise (frază citată de prefaţator), e de fapt, propria optică, o momeală auctorială. Unitatea ei structural, cărămida proprie, e cuvântul. Cu jocurile lui. Jocuri dincolo de jocul ghiduş de cuvinte ce i-ar marca sentimentalismul. Sentimentalism pe care, tot în optica proprie, n-am senaţia că Otilia şi l-ar masca. Dimpotrivă. Şi-l exprimă în maniera sa, deja definită, conturată.
O întrebare la care mărtursesc că n-am găsit un răspuns complet acoperitor e rostul dublării cuvântului înainte cu alt… Cuvânt înainte. De orice. Personal. Metodă deja brevetată în proză. Motivarea explicită (Păi, ca să fim mai legaţi) sună tot pretextual. Logic ar fi ca acest modus operandi să fi fost scris înainte de prefaţă. Dar din partea giumbuşlukarei autoare te-ai putea aştepta şi la surprize. Poate, până la urmă, cu ce rămâi din acest pre text (stricto sensu) e precizarea că volumul e rezultatul restructurării primei ediţii din 2012. Deci de dinaintea celui de proză. Nu fără fericita fraza: Poezia este doar una dintre faţetele marilor iubiri.
Dacă titlul volumului va fi apreciat cât se poate de diferit de public, fie el de specialitate sau pur amator, cele 3 cicluri în care se împarte volumul sunt precis numite: cu scrieri candide, fugarul evadat din candoare (minunat!) şi O limbă de lemn printre linii fierbinti. O foarte nimerită sinteză a postdecembrismului. Tcmai acest titlu parţial dovdeşte că, dincolo de stridenţe (pe care continu sale iau ca autorionii), dincolo de lejerităţi (unele ieftine), poeta are o conştiinţă de cetăţean.
Pauza de masă cu brânză, ceapă şi… molan (cititorii din sud estul Banatului vor citi zaibăr) e tipică hazului Otiliei. De cultul CUVÂNTULUI am mai vorbit, l general. De reţinut invenţia tastatură cuneiformă. Autoarea reuşeşte să poetizeze însuşi actul creaţiei poetice, descriind plastic trăirea tensiunii elaborării, în Secretul cefei încordate. Din când în când sunt inserate poezii în fomră clasică, impecabile ca prozodie, dense emotional, aşişderea ideatic (e.g. Mongolul călare). Ultima pisă din primul ciclu e o sarabandă de jocuri de cuvinte: Codul adevărului decodat.
Al doilea ciclu debutează cu 7 scrisori către un adresant M. care are libertatea să reprezinte ce vrea autorea şi trebuie luat de cititor ca abstracţiune. Scrisorile sunt semnate O., cee ace iarăşi poate fi luat oricum, dar mai ales ca asumare a textelor epistolare, de încorporare în structura volumului. Scrisorile sunt, de altfel, poeme în proză, la temperatura de fuziune a întregului volum. Imediat urmează o rupere de ritm, un seducător poem în formăclasică, intitulat cu humor Luni. Telenovelă. Mai încolo, dupăun concert pentru unghie, coapsă şi sâmbure, o glumă: Frigide sinapse se înceacă e printre cele mai senzuale poezii, al căror effect e accentuat de forma rimată. Jocurile Otiliei merg până la un simultan de şah blitz, pe care, din greşeală, îl feminizează. O originală provocare adresată ironic şi mereu jucăuş sexului aşa zis tare. N-are, însă, cum să nu sară, uneori, rareori, peste cal. Sau aproape. Regăsindu-şi, la limită, echilibrul, trăgând, s-o smulgă, coama calului. Scandal cuantic în târg operează cu termeni fizici, frizând pretenţiozitatea. Fără să eşueze în nonsens. Fizica tensiunii superifciale / a lichidelor marii iubiri poate impresiona pe civili. Har cerului, posesorii lexicului fizic sunt, totuşi, în minoritate. Nu e rău, dar seamănă cu gimnasta care evită în ultimul moment să pice de pe bârnă, dar oricum I se scade nota. Dar finalul poeziei, venit imediat, trebuie luat neapărat ca ironie, ca să nu amendăm drastic sintagma: doar din expuneri / prin tabloide ştiinţifice.
Nucleul volumului, sau unul din ele, ar fi veselul autoportret în oglindă, inttulat şugubăţ şi discret autoironic Muză cu năbădăi. Ar finalul acestui capitol e o explozie ludică:
Premisă
Să ştii. Nu gustul
Sărutului tău pătimaş
mi-a întors privirea
la plecare, pe peron,
ci frica de Limbile
Marelui Ceas SNCFR.
În fine, capitolul final e focalizat pe realitatea trivială. Hamburgher, Comisarul Gărzii financiare, Talk show cu reformă, Mărturie sub acoperire, Goală în biroul executiv şi, mai ales, O noapte cu tine-n cabina de vot, doctore. Şi destule altele pe acelaşi ton corosiv. Să mai lăsăm şi cititorului sale descopere. Iată că se poate converti mizeria realităţii cotidiene în poezie. E nevoie doar de o bunădozăde mânie ludică.