Când a apărut ştirea că Frau Kanzler Merkel doreşte să importe culegători de sparanghel orice receptor lucit putea anticipa ce se va întâmpla. Personal nu m-a mirat chiar deloc ştirea cu bulucirea a 2000 de români atraşi de mirajul unui ban cinstit in proximitatea aeroportului clujan. Al cărui nume se dovedeşte taman acum a avea humor: Avram Iancu. M-a mirat, însă, superficialitatea comentatorilor. Fie ei ştirişti, fie jurnalişti invitati. Unul singur, care tot jurnalist era şi înainte de decembrie 89, nu contează că în domeniu restrâns (teatru), a pus un deget pe un j. Este o operaţiune organizată militar. A spus-o la 2-3 minute după ce-mi formulasem, în minte, aceeaşi idee.
Şi nu erau decât 2000 din cele 80-90 de mii despre care chiar autrităţile lasă a se înţelege că va număra batalionul de culegători.
Ce l-a dus pe senectul jurnalist şi pe mine, ia, un nimeni în drum, acolo (dar, fără falsă modestie, dotat cu uzul raţiunii) la diagnisticul ăsta? Simplu. în condiţiile şirului de ordonanţe militare, emise sub egida stării de urgenţă, era practic imposibil ca sute de maşini particulare (cum i-a scăpat ministrului transporturilor) şi mai multe zeci de autobuze să ajungă în curtea aeroportului clujan cu 2000 de cetăţeni. Ba chiar cu 30 aflaţi cert în carantină, într-o comună din jurul Sucevei. Şi cine ştie câţ alţii aflaţi tot în carantină în alte locuri. Circulând noaptea. Când circulaţia era prohobită de seria de ordnanţe militare.
La ce eşalon decizional era posobilă o asemenea coordonare logistică, plus un aşa număr foarte mare de ilegalităţi? Comise dezinvolt şi ignorate în cor, peste întreaga arie a transportului, de absolut tot dispozitivul de poliţia transporturilor, jandarmerie, eventuale unităţi militare? Putea ministrul de interne? Cu tot sporul de putere cu care starea de urgentă îl învestise. Foarte improbabil spre exclus. Aşa o performanţă (căci fu o performanţă în plan tehnic) cere decizia unui eşalon mai înalt decât chiar un ministru cre administrează, cu puteri exceptionale, o stare de urgenţă. Să fi fost premierul? Cu excepţia gafelor despre care răzbat şi zvonuri plauzibile că l-ar fi enervat până şi pe adevăratul decident, a mai făcut şi mai face acesta ceva care şă nu fie ordonată de acest el lider maximo? Nici vorbă.
Bref, până acum avem un set de fapte. Devenite quasiunanim cunoscute publicului şi un trivial, un elementar raţionament logic.
Cu ce ne încălzeşte concluzia asta ineluctabilă. Doar ca să ne enerveze sagacitatea cu care vechiul jurnalist ne-a cam obişnuit? Ar fi ieftin. Dar mai ales n-ar justifica publicarea propriului raţionament. Căci centrul de greutate al acestuia din urmă foloseşte cuplul fapte + logică doar ca premiză! Adevărata problemă e, imo, la ce duce această concluzie evidentă?
Plecăm de la premisa, pe care o socotim ultraplauzibilă (deloc cu intenţia unei nepotrivite demonstraţii prin reducere la absurd) că onor presedintele statului a decis mişcarea şi subalternii au coordonat-o logistic. Inclusiv acoperirea nenumăratelor ilegalitaţi. În raport cu deciziile stării de urgenţă. Doar ca să răspundă prompt solicitării liderului UE de care ascultă în cel mai înalt grad? Şi ale cărei ordine le-a îndeplinit prompt cu destule ocazii. Inclusiv în dezavantajul ţării. Vezi sabotarea mutării ambasadei la Yerushalayim. Nu pare probabil. De-ar fi fost doar atât, ar fi avut mai multe căi de a răspunde la ordin fără să-şi asume atâta balagan. N-am de gznd să imaginez alternative. Contez pe imaginaţia cititorilor. Înseamnă că alegerea acestui brutal modus operandi a afost cu bătaie lungă.
Etalarea puterii magnannime e doar un aspect. Care e în firea personajului. Dar la care nu apelează gratuit. Amorul propriu poate fi satisfăcut mai ales când e util. Etalarea puterii e cinică. Mai ales că un singur jurnalist a denunţat-o explicit. Şi mi-e teamă că niciodată nu va fi recunsocută de întreaga sferă publică. Fără a socoti famiglia ciracilor. Funciarmente incapabilă de altă reactie decât a cauţiona, monoton şi lipsit de talent, orice gest prezidenţial. Chiar când zice/face azi a şi mâine non a. Cumva modelul sesizat de jurnalistul respectiv e prea enorm pentru capacitatea d asimilare medie a românilor. Răspunzând, cum a făcut-o, ordinului Frau Kanzler a dat satisfacţie celor deja obişnuiti să facă orice muncă afară. Cum aceştia acumulaseră deja o anume doză, oricum moderată, de frustrare la revenirea nu prea fericită în ţară, incluziv notând că înşuşi preşedintele statului îi sfătuise, de bine, de rău, să rămână unde erau. Cu expedierea (a altora, nu a aceloraşi persoane) dă o dublă lovitură. Îndeplineşte ordinul şi recuperează simpatia bazinului substanţial de votanţi.
Intuiţia îmi spune că voi descoperi, în timp, şi alte avantjaj pe care onor prezidentul şi le-a creat acum. Pe baza unul calcul. Enormitatea gestului, măsurată prin cantitatea de ilegalitate asumată în prima zi (restul de export al zecilor de mii de culegători nu va mai conta) cere o cantitate mai mare de efecte decât cele sugerate. Nu voi mai administra alt articol la descoperirea acestora.
După câteva zile, reactii complementare. Divergente. Câteva oale sparte, plătite de câţiva acari Păun. Comandantul aeroportului din Cluj, primarul din Pătrăuţi (comună aflată în carantină, megieşă Sucevei), care dăduse 100 de ausweissuri (30 în prima noapte). Numai bun de plată accesta din urmă, fiind pesedist. Dar şi presa se trezeşte, adună politicieni care denunţă schema, confirmând intuiţia din primul moment a veteranului jurnalist.
Să convenim că neosclavajul voluntar (unii îi spun neoiobăgie) măsoară o evoluţie. A culege sparanghel e de-a dreptul rafinat faţă de a culege bumbac…
Related Articles
No user responded in this post