O SINTEZĂ SEDIMENTATĂ

Toamna ca o fregată, Domniţa flori Neaga, Editura Neuma, Cluj, 2017

Domniţa Flori Neaga a fost profesoară de limba română timp de 37 de ani, distinsă, la încheierea carierei didactice, cu Diploma de excelenţă. În ultimii 4 an fusese director all şcolii Gala Galaction din Roşiorii de Vede. Apoi a trecut în branşa jurnalistică, la două publicaţii din acelaşi oraş. Este membră a mai multr asociaţii şi fundaţii culturale. Publică versuri din ultimul an de facultate în diferite publicaţ şi e prezentă în numeroase antologii poetice. Mai trebuie menţionate premiile lieterare, între 1985 şi 2014. Are, până acum, 4 volume de versuripublicate: Ploaia noptilor acide, Călător spre crucea Sudului, Muntele din vis, Floarea de lotus. Pentru a finaliza telegraficul portret auctorial – sintetizat din capitolul Note bio-bibliografice din volumul la care ne referim – precizăm că Domniţa e o adăugire pseudonmică asumată de autoare.
Toamna, ca o fregată (Neuma, Cluj, 2017), e primul, al autoarei, din portofoliul acestei edituri, pe care-l întâlnesc. Este o antologie din cele 4 volume publicate. Cum prefaţa – precis-analitică şi sagace, ca de obicei – e semnată de Horia Gârbea, ar fi de presupus că acesta ar fi putut oferi unele sugestii la selecţie. Capitolele antologiei sunt, firesc, în ordinea cronologică a volumelor şi chiar de lungimi inegale, volumele mai noi contribuind cu mai multe poeme. În fine, antologia se terminae versuri4 ecouri critice.
Să revenim, pentru o clipă, la prefaţă. Titlul acesteia, La capătul tunelului postmodern, prilejuieşte un scurtissim excurs în biografia postmodernismului românesc, citând numele consacrate ale teoreticienilor termenului. Începând cu nr. 1-2 al Caietelor critice. Din 1986. Nu e deloc timpul şi locul, într-o cronică de întâmpinare, de a sugera prioritatea lui Mircea Horia Simionescu, în materie, cel puţin cu primele sale 2 cărţi, apărute cu mai bine de 15 ani înainte. Oricum rostul unei astfel de contextualizări a poeziei autoarei noastre, definită de acelaşi Horia Gârbea, în cartuşul de prezentare de pe coperta a patra, ca revendicându-se de la tradiţionalism, trezeşte inteligent interesul cititorului care abia acum o descoperă pe autoare. Prin interactiunea celor 2 termeni teoretic-literari.
Autorul acestei cronici nu şi-a ascuns niciodată preferinta pentru forma clasică a poeziei. Aceasta, prezentă bine dozată în volumul antologic, o reprezintă poate cel mai bine pe autoare. Prin tehnica prosodică de filigran şi adaptarea remarcabilă a discursului ideatic la forma clasică.
De la primul catren al primului poem, mostră neostentativă dar decisă de ars poetica, autoarea îşi enunţă limpede rostul discursului:
Incendiat e cerul nopţii mele
Prin semnul ce-l trimite Dumnezeu
De dincolo de viaţă şi de moarte
O sabie să fie scrisul meu.
Totuşi, tonul vag lamentativ al restului poemului În burg e cumva derutant. Pe baza a ceea ce citisem (noi, cititorii) în prefaţă şi pe coperta a patra – dacă ne imitasem la atât, e preferabil să interpretăm aparenta undă telenovelistică drept parodie vag polemică. Altfel impecabilă formal. Rotundă, patru catrene cu sonuri simultan diferite şi aceleaşi.
Autoportretul poetic continuă, fragmentar:
Eu sunt soldatul săgetat de moarte
Ce-aşteaptă trist, în propriile zale (Soldatul, pg. 11)
…
Sunt conchistadorul plecat fără hărţi
Lovit între valuri de-ai mării arginţi
Şi sunt exilatul în pagini de cărţi
Cu drepturi egale de-a strânge din dinţi. (Conchistadorul, pg. 20)
…
Şi, pentru a nu parcurge întregul volum, un dialog invers:
Eu stau de veghe cu Domniţa Neaga
Şi timpul încrustează forme reci... (De veghe, pg. 27)
În selecţia din al doilea volum, găsim rostul titlului antologiei. Două catrene fermecătoare, pe care nu le voi cita. Căci cititorul trebuie momit să caute singur poemul intitulat Şi totuşi toamna... la pag. 43. Dar dece …ca o fregată? Denumirea categoriei de navă militară, păstrată de-a lungul a cel puţin unui secol şi jumătate, pentru mei multe generaţii tehnologice, e preluat de la o specie foarte graţioasă de păsări marine. Graţie şi forţă sunt dimensiuni intrinseci ale poeziei Domniţei. I-am redus numele la pseudonmul asumat. Iată, iar poezia ei are un parfum de toamnă. Iată, deci, un titlu simbolic bine ales. Ba chiar aproape imediat, gestul şi simbolul e accentuat:
E toamnă-n suflet, au plecat cocorii
Trăgând în râuri cerul după ei (Promisiune, pg. 45)
Leitmotivul toamnei e presărat pe alocuri, cât să nu fie uitat: Era o toamnă de sfârşit de veac (Hanul, pg. 67, din al treilea volum).
Dialogul poetului cu Dumnezeu e o temă nu tocmai ubicuă (absentă, de pildă, la douămiişti (dacă termenul e suportabil) şi mai ales la acei dintre ei care se autodefinesc ca fracturişti. Nu mai puţin poeţi, de altfel. Tema e prezentă la poeţi desigur diferiţi, dar cu un anume sentiment comun, ca un abur. Mai rarefiat decât profilele definitorii ale acestora. Nu e cazul să amitesc că le-am mai comentat la alţi poeţi. Rostul cititorului recenzent e doar să încerce a descifra/decoda funcţia poetică a dialogului respectiv în aceste, de fapt, 4 volume selectate. Quintesenţa sedimentată a manifestării poetice a autoarei. Interlocutorul divin e, în lectura proprie, un hibrid sui generis între sinele poetic, conştiinţa imanentă, mai puţin accentuat o entitate transcendentă supremă, la urma urmei chiar o oglindă simbolocă şi, dece nu, însuşi cititorul – luat ca martor al tribulaţiilor auctoriale. Dacă nu un adagiu abstract, mai mut sau mai puţin impersonal. Dar fără note false.
Iaraşi nu e cazul de a relua spectrul diagnostic al prefaţatorului. Cu care nu m-ăs putea lua la întrecere în materie. Instrumentarul analitic al acestuia e dintr-o generaţie mai sofisticată. Dar nu e nici cazul să-i ignor acest diagnostic. Şi nu e deloc o stângăcie să mărturisesc că n-am absolut nimic a-l contrazice. Poate doar aş adăuga explicit că tonul poetei e unul elegiac. Cu un amestec întrucâtva original de melancolie şi orgoliu existenţial. Poeta îşi cunoaşte foarte bine locul şi condiţia. Doar i-a depăşit cu 10 ani pe Arghezi şi Mircea Horia Simionescu (luat ca figură reprezentativă a întregului grup de la Târgovişte) în ce priveşte vârsta debutului în volum.
Să nu încheiem trecerea în revistă a acestui bine realizat volum selectiv fără a remarca justeţea comentariilor critice – unele extrateritoriale – inserate la finele volumului.