Ofer, uneori, spaţiul blogului, cuiva care merită. Azi sunt câteva poezii ale scriitorului Florin Golban. Autorul câtorva volume, cel mai recent fiind unul de haiku.
azi, eu
azi sunt mut
am voie să fiu
mut
de uimire
sau nu
dacă
îmi veți
tăia mâinile
voi scuipa pe voi
cuvintele
și voi fi mut
până în vârful
degetelor boante
bobi de lumină
copil al străzii
scuip coji de semințe
în poala lumii
unde va încolți
răsăritul?
sprijinit de tâmpla cerului
azi
o să bag poezia
în carantină
azi nu citim nu scriem poezie
e contagioasă ca gripa
și nu îmi produce emoții
doar milă
mă scutur de cuvinte
ca plopii toamna de frunze
am rămas gol
sprijinit de tâmpla cerului
de undeva dinspre răsărit
soarele îmi zâmbește știrb
ea șterge cu mopul urmele dimineții
rezemată de tocul ușii
umbra plopului deșirată
poem de duminică
nu mijlocul zilei de duminică
într-o gară aflată în ruină
numărând în gând secundele
( pentru a nu tulbura liniștea )
trenul tras la linia 1
conductorul trăgând adânc
din țigară sau cei doi călători
sporovăind verzi și uscate
nici banca de așteptare de
la peronul dintre liniile 1 și 2
banca cu două scaune rupte
doar peronul luminat palid
de câteva lămpi chioare
bucuria revederii și țipătul ascuțit
al sirenei locomotivei electrice
spre amurgul zilei de duminică
numărând în gând secundele
Cel rămas
Nu despre lumină,
sau despre întuneric
Nu împart Timpul
nici zi, nici noapte
Doar cei rămași îți pot spune
ce poate face Omul,
ce nu, Face Dumnezeu
Cum își desenează el
Viața
***
nici o pasăre deasupra orașului
nici un nor nu taie cerul
la apus
albia râului
jumătate plină, jumătate goală
care picătură umple paharul?
Dumnezeu privește pe furiș strada
între unsprezece și treisprezece
prin ordonanță militară
împărțim lumea
bătrâni sau mai puțin bătrâni
testați sau netestați
vii sau mai puțin vii
ieșim afară pe declarație
bătrânii își poartă speranța
trăgând cărucioare de piață
Cum o vrea Dumnezeu,
a spus tata
2 Responses
A reply.
Un comentar scurt.
Stimate Dle. Munteanu. Am încercat de mai multe ori să scriu câte ceva, gen comentar, dar n-a mers până acum.
Textul de mai sus, sună bine, frumos, compact, muzical, dramatic, și se încheie cu – Cum o vrea Dumnezeu, a spus tata. Până aici totul e în regulă. Dar, dacă ar fi să punem pe cântar compoziția chimică a materialului de mai sus, ar reieși că avem de a face cu un fel de lamentare dramatică cu un iz religios, care sună ca un fel de clopot prevestitor de sfîrșit de lume.
M-aș bucura dacă ați prezenta pe sit-ul Dvs. ceva material mai luminos, (nu mă interesează autorul – care poate fi deosebit de talentat) un material care să sune pozitiv și dătător de putere. Lamentări și analize poetice de acest gen, prăpăstios, nu aduc nimic bun în cultură – dimpotrimă, dăunează.
multumesc pentru comentariu. il redirectionez spre autor. sigur, din momentul in care am decis sa-i ofer spatiul blogului, o anume raspundere imi incumba su mie. oricum faptul ca l-am preluat imi interzice sa comentez.