PE MARGINEA UNUI ARTICOL

De ştiut adevărul!

Nouă, la şcoală, ne-au zis altfel…

Cine şi când a început al Doilea Război Mondial?

Manualele de istorie şi istoricii noştri răspund simplu: al Doilea Război Mondial a început pe 1 septembrie 1939, când Hitler a invadat Polonia. Simplu şi clar. Ştim când a început, Ştim cine este vinovat. Treaba e clară, nu mai avem nevoie de lămuriri suplimentare. Şi dacă e altfel? Ce făcea Uniunea Sovietică în septembrie 1939?
Păi ce să facă, invada Polonia pe 17 septembrie Şi apoi trupele sovietice defilau cot la cot cu trupele naziste la Brest-Litovsk. Şi totuşi Uniunea Sovietică nu are nici o responsabilitate cu privire la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial!
Voi recurge la raţionamentul lui Viktor Suvorov din volumul Spărgătorul de gheaţă pentru a vedea care a fost rolul Uniunii Sovietice în acei ani. Care este data intrării Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial?

Toată lumea este de acord asupra datei: 22 iunie 1941, când Uniunea
Sovietică a fost invadată de Germania nazistă şi aliaţii ei (printre care se număra şi România).
Avem de-a face cu o incoerenţă: al Doilea Război Mondial începe pe 1
septembrie 1939 prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, Uniunea
Sovietică se alătură invadării Poloniei pe 17 septembrie 1939 şi totuşi Uniunea Sovietică participă la război abia din 22 iunie 1941! Soldaţii germani şi polonezi morţi în septembrie 1939 au participat la al Doilea Război Mondial, dar soldaţii sovietici morţi în Polonia în septembrie 1939 nu au participat la al Doilea Război Mondial!
Cât de neutră a fost Uniunea Sovietică? În istoriografia rusă (şi nu numai!) în perioada dintre 1 septembrie 1939 şi 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică este considerată neutră! Aproape doi ani de neutralitate în care al Doilea Război Mondial bântuia prin toată lumea, iar Uniunea Sovietică era NEUTRĂ! A fost atât de neutră în aceşti doi ani Uniunea Sovietică încât a reuşit să cucerească 23 de milioane de oameni, invadând câteva ţări cu adevĂrat neutre. Dar sĂ vedem în ce a constat neutralitatea Uniunii Sovietice de la 1 septembrie 1939 pânĂ la 22 iunie 1941.
Pe 30 noiembrie 1939 neutra Uniune Sovietică (neparticipantă în acel moment
la cel de-al Doilea Război Mondial!) a declanşat invadarea Finlandei. A urmat un război crâncen care a durat până pe 13 martie 1940, război încheiat cu un tratat de pace valabil şi în ziua de azi. În timpul luptelor din Finlanda, neutra Uniune Sovietică a înregistrat 126,000 de soldaţi morţi şi dispăruţi plus 188,000 de răniţi.
Tot ca un act de neutralitate, în toamna anului 1939 Uniunea Sovietică a
transmis ţărilor baltice ultimatumuri prin care a impus instalarea de baze militare sovietice.
Continuând această originală politică de neutralitate, Uniunea Sovietică a anexat ţările baltice în iunie 1940. Tot în iunie 1940, Uniunea Sovietică a transmis României un ultimatum prin care a cerut Basarabia şi Bucovina. România a cedat, dar dacă nu ar fi făcut-o cu siguranţă am fi avut de-a face cu un alt exemplu de neutralitate, manifestat sub forma unui război. Uniunea Sovietică îşi motivează neutralitatea spunând că nu au existat declaraţii de război în conflictele enumerate mai sus. După această logică şi Germania nazistă a fost la fel de neutră. Când a invadat Danemarca şi Norvegia pe 9 aprilie 1940 Hitler nu a declarat război acestor ţări,
ci a spus că a venit să le apere neutralitatea. Practic, acţiunile Uniunii Sovietice sunt identice cu ale Germaniei naziste în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941.
Şi totuşi Uniunea Sovietică a fost neutră, iar Germania nazistă a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial.

Pactul Ribbentrop-Molotov Şi parada comună sovieto-nazistă din Brest-Litovsk

[image: Beschreibung:
cid:1.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]<http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2010/12/Brest1.jpg>
Pe 22 septembrie 1939 la Brest-Litovsk trupele Germaniei naziste mărşăluiau
alături de cele ale Uniunii Sovietice în cea mai ciudată paradă din întreaga istorie. Soldaţii a două ideologii autodeclarate ca inamice îşi dădeau mâna şi făceau schimb de ţigări după ce sfâşiaseră Polonia. Părintele trupelor de tancuri naziste, generalul Heinz Guderian, se saluta şi primea această ciudată paradă alături de unul dintre cei mai valoroşi comandanţi de blindate ai sovieticilor, generalul Semion Moiseevici Krivoşein. Sovieticii salutau steagul cu svastică, iar arcul de triumf al paradei reunea secera şi ciocanul cu svastica. Hitler şi Stalin îşi dădeau mâna zîmbind peste cadavrul Poloniei. O paradă aproape necunoscută în istorie, ale cărei imagini au ieşit cu greu din arhive şi este vorba de imagini provenind exclusiv din arhivele germane. Probabil că sovieticii nu au făcut fotografii la Brest-Litovsk pe 22 septembrie 1939, sau dacă au făcut, atunci fotograful a murit prin cine ştie ce lagĂr iar imaginile au fost distruse. Toată această poveste a venit ca o concluzie logică a pactului încheiat între Hitler şi Stalin prin miniştrii lor de externe, Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov, semnat la Moscova pe 23 august 1939. Cei doi dictatori şi-au împărţit atunci Europa, Polonia a fost sfâşiată în două, iar Basarabia românească a fost dată cadou sovieticilor. După ce Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939, generalul Heinz Guderian a ajuns pe 17 septembrie la Brest Litovsk, dincolo de linia de demarcaţie de pe râul Bug. Guderian a aşteptat aici sosirea sovieticilor, care au ajuns la Brest pe 22 septembrie sub comanda generalului Semion Moiseevici Krivoşein. Cei doi generali au căzut de acord pentru desfăşurarea unei parade comune în oraşul Brest, care a început la orele 16:00. Krivoşein a exprimat în timpul discuţiilor speranţa că Germania nazistă şi Uniunea Sovietică vor reuşi să înfrângă inamicul comun, respectiv imperialist Mare Britanie. Un eveniment istoric ocultat care exprimă un adevăr geopolitic: când Rusia şi Germania îşi dau mâna, ţările din Europa de est dispar, iar Marea Britanie este izolată şi pusă în pericol. Generalul polonez Plisowski, comandantul trupelor care au apărat Brestul, a fost luat prizonier de sovietici şi mai apoi executat în masacrul de la Katyn.

[image: Beschreibung: cid:2.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Arcul de triumf purtând svastica alături de seceră şi ciocan cu inscripţia Trăiăscă Armata Roşie, eliberatoarea clasei muncitoare din Belarus şi Ucraina de vest

[image: Beschreibung: cid:3.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Sovieticii saluta steagul cu svastica

[image: Beschreibung: cid:4.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]
Generalul nazist Heinz Guderian şi brigadierul sovietic Semion Moiseevici Krivoşein

[image: Beschreibung: cid:5.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Guderian şi Krivoşein primesc impreună parada comună sovieto-nazistă
[image: Beschreibung: cid:6.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Trupele germane defilează

[image: Beschreibung: cid:7.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Sovieticii şi naziştii asistă la paradă

[image: Beschreibung: cid:8.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]
Defilarea naziştilor

[image: Beschreibung: cid:9.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Trec tancurile sovietice

[image: Beschreibung: cid:10.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Tancuri sovietice trec pe lângă motocicliştii nazişti

[image: Beschreibung: cid:11.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Camion cu sovietici

[image: Beschreibung: cid:12.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Sovieticii se salută cu naziştii

[image: Beschreibung: cid:13.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

[image: Beschreibung: cid:14.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Cei mai buni prieteni: sovieticii şi naziştii

[image: Beschreibung: cid:15.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Tanchisti sovietici şi infanterişti nazişti

[image: Beschreibung: cid:16.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Naziştii nu sunt deranjaţi de portretul lui Stalin

[image: Beschreibung: cid:17.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Două coifuri alăturate: steaua roşie în cinci colţuri şi vulturul nazist

[image: Beschreibung: cid:18.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Comandă sovietică

[image: Beschreibung: cid:19.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Naziştii şi sovieticii îşi dau mâna

[image: Beschreibung: cid:20.333804551@web120101.mail.ne1.yahoo.com]

Prietenie fără de seamăn

Horia Ştefan (Nucu) Cîmpeanu

Textul onorabilului, al cărui ton te face sa-l presupui romând din stânga Prutului, lasă loc de comentarii şi amendamente. Raţionamentele de la început nu sunt, în intenţia autorului, decât introducerea. Partea de conţinut ne e, din păcate, inaccesibilă. Căci adresele imaginilor nu funcţinează. De fapt, formatul lor aparent e de adresă de e-mail. O singură imagine e vizibilă, cea la care duce prima adresă. Apar în ea cei doi comandanţi de tancuri ai celor două armate aliate care au distrus Polonia: Wehrmacht, respectiv Armata Roşie. Nu comentăm expresiile personajelor. Evident, autorul a mizat pe impactul imaginilor pe care le va fi găsit, direct sau indirect, în arhivele germane. Cei din generaţia senectă n-au, de fapt, nevoie, îşi pot reprezenta tabloul terifiant al paradei de la Brest-Litovsk imaginându-şi-le. Dar textul e scris pentru segmentul majoritar al publicului, cel aflat între 16-17 şi 40-45 de ani. Care, în medie, are destule noutăţi de aflat din partea introductivă. Şi pentru care impactul imaginilor cu svastica alăturată secerii şi ciocanului e major. Pentru aceştia din urmă socotim utilă o mică digresiune explicativă a simbolurilor celor două regimuri criminale ale secolului XX: ciuma brună şi cancerul roşu. Svastica e un simbol antic indic. Ales pentru a valorifica o confuzie: cea între arianism ca ramură socotită eretică la cristalizarea creştinismului, în secolul IV A.D., după Arius, nu intrăm în amănunte dogmatice p-e de o parte şi arianism ca expresie a purităţii rasiale clamate de propaganda nazi. Un mod oarecum confuz de a susţine aberaţiile, la fel de confuze, din Mein Kampf. Pretinsa superioritate a rasei germane faţă de cea latină, slavă, neagră, semitică şi toate celelalte. Ciudată filosofie faţă de aliatul european, fascistul Mussolini, dar să nu mergem mai departe. Iar secera şi ciocanul au fost inventate ca maimuţărire a simbolului francmasonic cu echerul şi compasul. Reprezentând formal ţărănimea mult mai strivită de regim decât o făcuse cel ţarist, aliată cu clasa muncitoare. În subsidiar, simbolul e nu numai maimuţărire diabolică, ci are şi o conotaţie antiintelectuală, antielitară prin extensie. Dacă cele două regimuri totalitare se înfrăţeau în ura lor faţă de democraţie, ca emblemă, de fapt, a civilizaţiei, alăturarea celor două simboluri şi încă pe un arc de triumf e nu numai o flagrantă contradicţie în termeni (şi în limbaj, confuz la cel nazi, explicit la cel comunist), ci mai ales o asociere grotescă.

În lectura pe care o propunem, centrul de greutate cade tocmai pe partea introductivă. Nu doar încercând a valorifica inaccesibilitatea imaginilor (totul e valorificabil, nu?), ci pentru a completa tabloul incoerenţei istoriografice. Care spune al drakkului de mult şi de multe.

Aşadar Anglia şi Franţa, aliaţii occidentali din primul război mondial, după conştientizarea iresponsabilei atitudini nu numai din 38, la Műnchen (Muenchen?), ci mai devreme, de la remilitarizarea Renaniei, face din asistarea militară a Poloniei un casus belli, deşi nu erau pregătite. Declară război pe 3 septembrie 1939 Germaniei nazi. Dar, în baza aceluiaşi angajament politic, ar fi trebuit să declare război şi URSS, imediat după 17 septembrie. De ce n-au făcut-o? Evident, din calcule pragmatice. Dacă n-ar fi declarat război, fie şi cu risc major, inamicului public numărul unu, plasat de son gré în lumina reflectoarelor, s-ar fi compromis total, ar fi pierdut orice şansă de a atrage aliatul natural de peste ocean, cu potenţialul economic covârşitor al acestuia, neputând anticipa imensa gafă a lui Hitler de a declara război Statelor Unite imediat după Pearl Harbor. S-au făcut că nu văd agresiunea coordonată a lui Stalin, deşi din 23 august era previzibilă. Dece? După 2 saptămâni de drôlle de guerre au evaluat lucid riscurile. Vorbim de Anglia, căci Franţa, deşi pe hârtie superioară militar, s-a mulţumit mereu cu rolul de secundant politic al aliatului. Dacă ar fi fost consecvenţi politic, riscul era major. Şi-ar fi procurat un colos ca inamic. Şi în cel mai rău scenariu, care s-a şi verificat apoi pe teren, Anglia rămasă eventual singură în faţa acestui colos, n-ar fi avut nici o şansă să câştige bătălia aeriană previzibilă, fără de care n-ar fi putut fi invadată pe uscat. Laşitatea ascunsă sub zgomotul evenimentelor semnifică însă: declaraţia de război împotriva lui Hitler, de neevitat, n-avea şi n-a avut de-a face nimic cu Polonia. Abia această concluzie logică dă cea mai dramatică nuanţă soartei acestei ireductibile ţări, care şi azi suportă mutarea ei samavolnică mai spre apus cu aproape jumătate de ţară, lăsând imperiului Roşu ceea ce luase la prima sau la a doua împărţire, adică de cel puţin 4 ori mai mult decât Silezia (fostă provincie austriacă) şi Pomerania (prusacă).

Nu e aici locul unei analize contextuale pentru a răspunde unei întrebări totuşi fundamentale: ar fi rezistat, totuşi, Anglia, din iulie 40, până la stupida implicare de către Hitler a USA în Europa, adică 1 ½ ani? Stalin îşi valorificase, cu şiretenie diabolică, mâna liberă dată de pactul cu Hitler, abia după ce acesta din urmă lichidase, din poignet, via blitz krieg, tot ce înconjura Anglia. Trişând totuşi faţă de pact. Nu mult. Doar cât să irite aliatul nazi. De ce-o fi trişat Stalin? Credem că nu doar că aşa-i era firea, ci şi din calcul: Stalin vedea departe. Pentriu a domina Europa postbelică trebuia să-l atragă pe Hitler în capcana atacului asupra lui. Mai mult, credem că a intrpretat just omisiunea laşă a democraţiilor occidentale de a-i declara război. Ceea ce semnifica forţarea unei viitoare alianţe de conjunctură cu el însuşi, după ce va fi fost atacat. Alianţă excluziv în beneficiul propriului proiect de hegemonie globală. Am putea-o face, tocmai am ilustrat, fără falsă modestie, capacitatea analitică, dar nu e cazul. Est modus in rebus.

Al doilea aspect care completează, în viziunea pe care o propunem, tabloul schiţat de autorul textului de la care am plecat ţine de altă aberaţie istorică. Procesul de la Nurnberg. O contradicţie insolubilă în teorie, soldată unilateral în praxă. Pe de o parte crimele regimului nazi trebuiau, fără nici u nechivoc, judecate şi pedepsite. Exemplar. Incusiv pentru istorie. Pentru a nu se mai repeta. Pe de altă parte o instnaţă neutră ar fi fost o utopie. Iar judecata învingătorilor nu se poate elibera niciodată de conotaţia unei dreptăţi impuse cu forţa. Asta doar la prima vedere. De fapt problema e mai adâncă. Un criminal îşi avea reprezentanţi între acuzatori şi între judecatori. Stalin. Se poate obiecta că la ora procesului singurii care ştiau de abominabila crimă de la Katyn erau cei pe care nu-i asculta nimeni. Nemţii. Adevărul s-a dezvăluit târziu, după zeci de ani, URSS şi-a manifestat un vârf din reaua credinţă seculară, ca apoi Federaţia rusă să recunoască, pentru scurt timp, cu mai puţin de un sfert de gură, crima. Pentru ca la împlinirea a 70 de ani să se repete, ca tragedie a elitei poloneze, sub forma unui ciudat accident. Ai cărui martori neutri au dispărut. E adevărat, după ce au pus pe youtube.com înregistrări relevante. A căror adresă rămâne necunoscută şi care e problematic dacă se mai găseşte. Cu câţiva ani înainte de această nouă tragedie, Dl Drumaru (îmi pace să-i traduc literal numele) convocase un congres al istoricilor din ţara pe care o conduce, unde dăduse un ukaz: tineretul rus nu trebuie să înveţe că Stalin a fost un criminal, ci că a fost un mare erou rus! Privind în perspectivă, fie şi cu doar câţiva ani în urmă, coerenţa miscărilor actualului ţar sare in ochi. Poate spune sau nu, explicit, că urmăreşte, în prima instanţă, refaceresa URSS, faot e că o face.

Aşadar, la Nurnberg marii criminali nazi sunt judecaţi doar de învingători. Iar unul dintre aceştia comisese crima de la Katyn, iar anglosaxonii îşi mânjiseră mâinile la Dresda. Diferenţa e că în USA poate apărea un Kurt Vonnegut jr. Care în plin sindrom vietnamez poate scrie lejer Abatorul 5. Adevăr filtrat artistic, deci cu atât mai convingător, care, hélas, n-a servit decăt propagandei imperiale roşii. De Katyn încă nu ştia nimeni. Iar Andrzej Wajda era obligat să tacă. Doi artişti, acelaşi efect public.

I s-ar putea pretinde, fie şi ipotetic, federaţiei ruse să-şi asume integral crima d ela Katyn? Ar fi o utopie. Într-un clasament virtual (stricto sensu!) al relei credinţe, Rusia eternă, de jumătate de mileniu de când au inventat-o principii varegi (vikingi) din dinastia Rurik, n-a fost niciodată detronată de pe primul loc, într-o lume în care nu există ţări cu totul fără rea credinţă. Cu atât mai puţin acum şi în viitorul imediat. Dar ar servi la ceva dacă, prin absurd, şi-ar asuma răspunderea? Păi evicdent! Lor înşile! I-ar detaşa de sâcâitorul echivoc al procesului de la Nurnberg. Iar criminalii nazi ar pierde orice urmă de apel. Ar câştiga, deci, omenirea. Ar câştiga victimele lui Hitler? În primul rând victimele holocaustului. Ei, aici e aici. Credem că nu mai mult decât acum. Cu precizarea că trebuie luat cuvântul a câştiga eliberat de orice urmă de cinism.

O problemă pe care postarea pe facebook a textului dlui Cîmpeanu, cu un comentariu insuficient de precis, care lăsa loc pentru o interpetare în lumina principiilor morale mai accentuate azi decât alaltăieri, ne determină să ne întrebăm public în ce măsură o ipotetică asumare a răspunderii pentru crima de la Katyn are sens. Căci spar referi la fapte comise de reprezentanţi au unor generaţii trecute. Falsă problemă! Căci răspunderea ar fi una instituţională. A unei entităţi mai mult sau mai puţin atemporale. Anume statul. Iar în acest context crimele sunt imprescripitibile. Avem exemple în istorie? La distanţă de aproape 3 generaţii, cine ştie, poate nu. La nivel statal. Dar avem un exemplu sublim. Cel care a fost papa Ioan Paul al doilea, fostul cardinal polonez (sic) Karol Wojtiła, acum proaspăt sanctificat, şi-a cerut scuze publice. Pentru păcatele comise istoriceşte de Biserica Catolică. Al cărei lider este. Nu a fost, este. A fost om, a fost papă, este lider atemporal al instituţiei. Gestul lui a mai profund în semnificaţii decât pare la primele 3.14 vederi. Căci lasă în off side atât pe omologii săi, lideri ai altor culte spirituale (dintre care se detaşează net actualul Dalai Lama, pe care riscăm a-l crede voirtualmente capabil de un asemena gest), cât şi pe toţi liderii politici. În lumina gestului papal, problema abstractă, redusă la absurd, utopică, a eventualei asumări a răspunderii Federaţiei Ruse pentru crima de la Katyn îşi recuperează sensul. Închizând un simbolic cerc deschis de textul dlui Cîmpeanu.