dlui profesor Bogdan Suceavă
Regretatul Ioan Chirilă povestea – într-o carte de călătorii! -, cum, la conferinţa de presă de după emblematica finală a cce Ajax – Inter 2-0, 1972, Pisti Kovacs, antrenorul de atunci al batavilor (la care ajunsese su un an în urmă după 4 ani la Steaua), dăduse un recital de limbaj nonverbal sugestiv. Pusese o mână pe capul repotrului de la Marca şi alta pe al celui de la Corriere dello sport. Mesajul a fost decriptat pe loc de un jurnalist inteligent: Cum te poţi apăra împotriva unei echipe care atacă precum Real şi se apăra precum Inter? sigur, aluzia era la epoca anilor 50, când Real dominase Europa prin ofensiva dirijată de Alfredo di Stefano şi la catenaccio al lui Herrera, impus Interului anilor 60. Explicaţie lapidară a fotbalului total practicat în anii 70 în Olanda. Chirilă sintetiza savant, în alte texte: Real a fost teza, Inter antiteza, iar Ajax e sinteza.
Bayernul din 2013 – şi, cumva, dintotdeauna, s-a apropiat cel mai mult pe termen lung de stilul ofensiv al Realului lui Di Stefano şi Gento. Raportând stilul la evoluţia vitezei de joc şi a sporului fe forţă. Dar, vai, mai binele fu, odată mai mult, duşmanul binelui. Perseverând într-un joc de posesie ideal pentru Fabregas la europenele din 2008, perfecţionat la Barca, dar deja epuizat în 2014, Pep Guardiola a congelat sângele de foc bavarez. La un pas de a doua finală consecutivă.
În schimb, un Real măcinat anul trecut de conflictele vestiarului, care n-a suportat dictatura arogantă a lui Mourinho, s-a pliat surprinzător autorităţii abil-draconice a italianului Ancelotti. Supervedeta robotică lusitană (descoperită de Bölöni!) şi atletul sprinter Gareth Bale subordonându-se tactic stilului italian, apud don HH. Realul 2014 seamănă mai mult cu Interul 65 decât orice echipă din cizmă. Emblematic şi exemplar e golul 3, când Bale strânge în propriul careu, adăugându-se altor 3 apărători care-l încuiaseră pe atacantul bavarez, pentru a sprinta, discret dar eficace, preluând pasa genială a lui Benzema şi ajungând în cea mai implacabilă superioritate, 2 contra 1, la limita careului advers. Eliberându-l, apoi, generos şi altruist pe Cristiano Ronaldo, petru golul al 15-lea în Champions League. O simplă formalitate. Niciodată Jair sau Mazzola n-au dat pe un contraatac din 4 pase, un gol la fel de simplu.
Acum rămân 2 posibilităţi: fie prima finală a primei competiţii europene de cluburi între 2 echipe din acelaşi oraş, fie confruntarea lui Mourinho cu noul Real. Ilie Dumitrescu spunea aseară în studio, răspunzând unui mesaj online: Aş prefera Atletico, dar va câştiga Chelsea. Care va bate şi Realul, în finală. Mourinho are 9 vieţi…
Roata morii fotbalului se accelerează. Până unde? Deocamdată aşteptăm confruntarea, oareşcum fratricidă în limbajul culorilor de club, între Neymar şi Messi. La Mundialul Brazilian. Dece mi se pare că are, deja, ceva din definiţia lui Jean Giraudoux a jocului de tenis: un dans trist, la ora ceaiului…
Related Articles
No user responded in this post