SOLUŢIA? NATURA DUBLĂ A SPAŢIULUI FACEBOOK

Repostez şi aici un mesaj facebook. Deşi specific, ideile sunt îndeajuns de generale pentru a se încadra în profilul multiform al blogului.

Revine pe tapet subiectul condiţiei spaţiilor facebook. Cei mai mulţi consideră că peretele propriu le aparţine exclusiv. Pe cale de consecinţă nu suportă – doar unii dintre ei, har cerului -, să fie contrariaţi. N-am auzit pe nimeni dintre cei cu care sunt conectat să intre în dezbatere pe tema condiţiei spaţiilor. Eu mă limtam la a observa că tot ce-mi apare în pagina “acasă” e susceptibil de comentarii libere din partea mea. Caci pagina “acasă” e spaţiu public. Pdv al meu era, însă, doar implicit corect. Formal era la fel de reducţionist precum al celor care nu admit – şi, la limită, chiar nu suportă -, să fie contrariaţi pe propriul teren. Abia azi dimineaţă, probabil stimulat de vremea de noiembrie (textul e redactat duminica 4 mai), am realizat că natura facebook, structură a cărei funcţie fundamentală e intercomunicarea, induce spaţiilor definite, o natură dublă: dacă peretele personal e spaţiu intim, atunci pagina “acasă” e necesarmente spaţiu public. Fără conexiune, numită tehnic “prietenie” reţeaua nu are sens şi nu funcţionează. Iar ceea ce x exprimă ca opţiune personală în propriul spaţiu devine automat, prin însăşi funcţia şi funcţionarea reţelei facebook, subiect public pentru toţi cei în pagina “acasă” a cărora apare respectiva exprimare personală. Intercomunicarea, fără de care facebook nu există, conferă, dincolo de structura soft a platformei, funcţia subsidiară dar inerentă de forum. Pe care o re4marcasem şi o relevasem public mai demult.

Iată ce ar trebui să înţeleagă cei care nu suportă să fie contrariati. Căci, tot automat, ce se comentează într-o pagină “acasă” poate apărea înapoi, pe peretele emiţătorului. Bucla de feed-baack realizează comunicarea. Schimbul de perspective. Deci de valori, oricât de relative.

Care sunt limitele naturale ale libertăţii, tot naturale, dar şi inerente, de dezbatere? Pe de o parte proverbul latin: de gustibus et de coloribus non disputandum. Când x spune, pe peretele propriu, “mie-mi plac cartofii cruzi”, iar y comentează “iar mie-mi place pelteaua de gutui”, cele două opţiuni nu se contrazic, nu se exclud. Că replica poate avea conotaţii subtextuale, nimic mai firesc. Nimic mai absurd decât pretenţia, fie şi politicos exprimată, că fiecare e liber să-şi exprime… gustul exclusiv, pe propriul perete. Argument? prin reducere la absurd. A admite absurditatea asta, fiecare doar pe propriul perete, ar face din facebook un turn Babel, o cacofonie polifonică, un Hyde Park kafkian, un rai/iad al cocoşilor de munte. Care nu se aud decât pe ei. Un drum înfundat spre alienare totală.

Pe de altă parte, există altă limită. Determinată de.. limita (sic) naturală la păreri personale. Care e asta? Răspunsul meu standard este: Nu poţi avea părerea că apa e compusă din hidrgen şi oxigen în părţi egale. Căci, în greutate are o parte hidrogen la 8 părţi oxigen, iar în volum, cu largă aproximaţie, două părţi hidrogen la una oxigen.

Sigur, necunoaşterea a ceea ce ştiinţa a stabilit ca obiectiv, utilizată ca argument pentru libertatea părerii că apa are hidrogen şi oxigen în părţi egale, ne duce la un principiu jurisdicţional: legea spune că nu poate fi invocată, în apărare, necunoaşterea legii. Mutatis, mutandis, a cunoaşte ceea ce ştiinţa a stabilit ca obiectiv e, virtulmente, obligatoriu pt un pdv serios, responsabil, coerent şi onest.

De aia am anunţat public că cei care nu suportă comentariile mele, care-i contrariază, au libertatea se denunţe unilateral conexiunea. Simultan, consider, public, exercitarea acestei libertăţi că o manifestare totalitară. Sine ira et studio.

În fine, mai consider că respectul pentru instituţia reţelei facebook, manifestat din momentul setării unui cont şi al folosirii acestuia, cere un comportament pe măsură. Situând libertatea de opinie şi de liberă exprimare a acesteia într-un cadru formal de… sistem logic. La rece. Cum calculatorul este, cum programele sale sunt. Contradicţia e doar aparentă.