SPERANŢA SCHIMBĂRII. VI – CACEALMAUA

Pe masură ce inflamarea publică urcă, modelul comportamental al publicului devine mai accesibil analizei. Înainte de a reaminti paradoxul stratificării, al polarizării societăţii, considerăm oportun a reaminti altceva. Celebra butadă repetată de regretatul academician Şerban Ţiţeica la primul curs de fizică teoretică din programa de atunci a facultăţii de profil din Universitatea Bucureşti – termodinamica şi fizica statistică: Dacă dumneata vii şi-mi spui că ai dat cu banul, un ban echilibrat, de 10 ori şi ţi-a ieşit de 9 ori marca şi odată stema eu spun că minţi. Pentru că e mai probabil să întâlnesc eu un mincinos decât să se întâmple fenomenul ăsta. Într-adevăr, probabilitatea fenomenului dat ca exemplu e 1/512, aproximativ 0.2%. ori procentul mincinoşilor e sensibil mai mare.
Citând, la rândul nostru, repetat, de-a lungul zecilor de ani, butada academicianului, am reflectat îndelung asupra ei ca sursă de nu puţine raţionamente de plauzibilitate. Bazate pe compararea, fie şi virtuală (stricto sensu!), a probabilităţilor alternativelor puse în joc în diferite contexte. De cele mai multe ori pe marginea unor afirmaţii, particulare sau publice, ştiri media şi altele de gen.
Să revenim, aşadar, în ordinea logică a subiectului, la conturarea paradoxului polarizării sociale. Dacă în anii 90 segmentul cu un plus de instrucţie vota majoritar împotriva regimului Iliescu, acesta bazându-se mai ales pe cel, mai numeros, cu un nivel corespunzător mai redus, în ultimii 10 ani s-a conturat pregresiv, până la a se consolida acum, o inversare. Cu înşelătoarea inerţie formală, speculată inteligent de aparatul profesionist de propagandă al regimului de putere personală model Putin în mic. Bazându-se, ca orice propagandă, de când lumea, pe gradul mediu redus de informare. În ce constă inerţia speculată şi speculativă şi în ce constă inversarea? Cu prima e simplu. S-a indus ideea unei identităţi între actualul partid social-democrat (mebru, totuşi, al internaţionalei socialiste şi având o inerentă aripă scocialistă) şi cel condus de Ion Ilici Iliescu. Nu discutam aici falsitatea ideii induse. Acum segmentul cu un grad de la mediu la superior de instrucţie şi de cultură susţine, conştient sau nu, regimul de putere personală consolidat mai ales în al doilea mandat, în a doua jumătate a acestor ultimi 10 ani. Pe când segmentul majoritar, cu mai puţină instrucţie, excedat, exasperat, nu atât de austeritatea brutală şi mai ales păguboasă economic şi inutilă, cât de dispreţul cinic al liderului de la Cotroceni. Percepţia dispreţului e lesne accesibilă inteligenţei native, necultivate şi mai ales instinctului.
Două sunt elementele principale care ar susţine o natură artefactică, indusă, a reacţiei paradoxale a segmentului mai instruit. Le vom combina. Să plecăm de la schimbarea comportamentală stranie a majorităţii acestui segment. Formată din persoane cultivate, capabile naturaliter de reacţii nuanţate, rezonabile, permeabile la logică, care acum reacţionează otova, primar, cumva înstrăinat de propria natură. Ca într-o stranie transă colectivă. Aplicând acestui fenomen manifest raţionamentul de plauzibilitate conţinut în butada lui Şerban Ţiţeica, citată în primele rânduri, fără a trage conluzii, ne mărginim, mai convingător, a ne întreba cu voce tare, public: ce e mai probabil? Că un foarte mare număr de intelectuali a retrogradat brusc şi straniu de asemănător, de paralel, la o reacţie primară, viscerală, obtuză, ostilă chiar, opacă la raţiune şi cu o paralizie a ratiunii comune (versiunea mot-à-mot a formei britanice common sense, mai potrivită) în mod spontan, sau ca urmare a unei campanii subtile şi lesne explicabile?
Care ar fi, aşadar, o schiţă a mecanismului pe care credem a-l fi intuit? E o extensie a principiului lui Huygens: într-un mediu elastic în care se propagă o oscilaţie, fiecare punct al unui front de undă se comportă ca un centru individual de oscilaţii. Toate aceste oscilaţii fiind în fază.
Liderul de la Cotroceni şi-a fidelizat natural suporterii care l-au ajutat să fie ales. Şi maicu abitir să fie reales. Colaboratorii au influenţat/convins, ca să ne menţinem în domeniul eufemismelor, alţi participanţi la viaţa publică. În diferite moduri. Au dat de înţeles, de pildă, celor numiţi constituţional în funcţii prin decrete semnate procedural, că-şi datoreaza accesul la funcţie numai semnatarului. Deci ar fi util pentru dlor să-i devină fideli. Majoritatea acestora, procurori, judecători… Alţii, mai… imaginativ. Un proprietar al unui post TV foarte popular în zona gustului discutabil, arestat preventiv pentru 30 de zile, e vizitat în arest de un consilier prezidenţial cu greutate. Care-i dă jusrnalistului de înţeles că va fi externat dacă-şi va face un partid… aşa, mai popular, pe care să-l pună la dispoziţia preşedintelui. Zis şi făcut. Precizare necesarissimă: acest episod e luat din mass media sub beneficiu de inventar. Nu posedăm nici o dovadă asupra veracităţii lui. Cititorul poartă singur răspunderea modului cum îl ia. Desigur, cu sau fără el, modelul de aglutinare prin propagare a orgainsmului puterii personale e acelaşi.
Aşa s-a construit, concentric, un sistem mai mult sau mai puţin ierarhizat de fidelizare. Sistemul de propagandă funcţionează la fel. Din aproape în aproape. Cum la fiecare etapă procesul de propagare, ca orice acţiune umană, are o latură emoţională, aceasta se solidifică progresiv, pe măsură ce funcţionează. Dacă centrul de emisie e profesionist. Şi rezultatele dovedesc că este. Ce în înţelegem prin profesionist? Elementar, din nou, dragi doctori watsoni: eficient în planul ingineriei psihologiei aplicate. Simptomatic e că oameni pe care mulţi ani de zile îi cunoşteai ca subtili, rafinaţi, chiar parteneri de polemici cordiale, pe teme culturale sau sportive, brusc repetă papagaliceşte retorica, nu foarte articulată a propagandei mass mediei obediente şi a corifeilor taberei politice aferente. Cât e de probabil ca efectul să fie spontan?
Pe ce ne bazăm când afirmăm că dl Iohannis e speranţa de menţinere în prim-planul politic al celui care mai are, azi 10 noiembrie, 41 zile de mandat din cei 10 ani? Pe presupuneri plauzibile, ca să perseverăm în eufemism. Pentru a nu spune pe evidenţe şi pe logică elementară. Popularitatea acestui personaj e de mai mulţi ani de zile în cădere liberă. Ostilitatea cu care majoritatea populaţiei a reacţionat la dispreţul cu care e privită din spatele steagurilor tribunei de la Cotroceni a rămas surdă, dacă nu chiar nulă, oricum nemanisfestată, timp de cam 2 ani. Populaţia a reacţionat cum e obişnuită la orice cizmă peste grumaz. Măsurile de austeritate brutală şi dovedită inutilă, în cazul ăsta. A explodat, pe neaşteptate, când ţinta atacurilor imunde a devenit un străin. Medicul Raed Arafat, unul dintre foarte puţinii care au făcut o teabă cu cap şi coadă în ţara asta. Şi, de atuci, nu s-a ma oprit. De aici disperarea taberei din jurul personajului, manifestată, progresiv, prin accentuarea ofensivei pe toate planurile şi exacerbată maladiv în ultimele zile. Ofensivă la care segmentul intelectual răspunde elocvent de sincron şi omogen.
Personajul, prin natura lui, un luptător de calibru, având destul de pierdut, nu poate aştepta pasiv ieşirea din prim plan. Susţinera explicită, ostentativă chiar, a favoritei în poziţia de candidat a acesteia e o pistă falsă. Nu că n-ar fi sincer, nu că nu s-ar strădui s-o încorporeze în orice formulă de imunitate post mandat. Dar candidatul dsale e, evident, cel al alianţei cu siglă care-l face pe senior să se răsucească în mormânt. Care alianţă de conjunctură, de care am vorbit în episodul anterior, are mai puţină legătură cu dimensiunea creştină decât are frăţia musulmană. Dar pe care nu-l poate susţine pe faţă fără a risca să-i scadă critic şansele. De aici manevra căria dl Antonescu i-a căzut victimă, de aici trădarea şi sinuciderea efectivă a PNL, de aici mistificarea pe care membrii acestuia, care n-au trecut în gruparea Tăriceanu, mass media obedientă şi ciudat de mulţi intelectuali o afirmă într-un grotesc cor.
On va voir ce qu’on va voir…