SPERANŢA SCHIMBĂRII. I – CANDIDAŢII

În speranţa că voi reuşi să păstrez calendarul major al blogului, publicând articolele lunea, începând de azi, prima luni după începerea oficială a campaniei electorale pentru aceste decisive prezidenţiale, 7 articole vor fi rezervate subiectului. Sub titlul generic SPERANŢA SCHIMBRII. Azi – candidaţii.

În ordine alfabetică:
Mirel Mircea Amariţei – susţinut de un partid obscur, face parte din categoria Mudava, Ninel Potârcă etc. Nesemnificativ nici pentru negocierile în vederea turului II. Alături de alţi omologi din listă, vor lua, probabil, mai puţine voturi decât semnături penrtru candidatură. Fenomen inerent la orice alegeri de gen;
William Gabriel Brânză – eiusdem farinae;
Dan Diaconescu – susţinut de partidul autointitulat cu numele său şi înfiinţat de el, ar putea să-şi negocieze cele maximul 2-3 procente pentru turul II;
Gheorghe Funar – candidat recidivist, susţinut de aripa proprie a partidului înfiinţat de C.V. Tudor; nesemnificativ; i-a trecut demult vremea ca figură de prim plan;
Klaus Johannis – candidat al ciudatei alianţe între decedatul PNL şi inerţialul PDL. Sigla electorală ACL e blasfemică (de unde până unde creştină?) şi-l face pe Senior să se răsucească în mormânt. Candidat băsist, sau criptobăsist, mai fraiereşte nepermis de mulţi oameni de bună credinţă. Totuşi pare favorit la prezenţa în turul II. Posibilă, dacă nu chiar probabilă susţinere mai mult sau mai puţin discretă din partea frau Merkel. Dacă, doamne feri, ar şi câştiga, ne-ar aştepta un nou val de austeritate fără motivaţie economică, marota kanzlerului teuton;
Kelemen Hunor – nu se mai bazează, ca până acum, pe cele 6 procente ale maghiarimii, incluzând şi secuii, cărora acum, spre deosebire de întreaga lor istorie, până în urmă cu 50 de ani, le convine să fie consideraţi maghiari. Căci un fragment minor din acest electorat foarte disciplinat va fi rupt de candidatul concurent din partidul episcopului Tokes. Totuşi, la turul II, e foarte probabil că-şi vor da cu toţii voturile candidatului băsist, oricare ar fi;
Monica Luisa Macovei – falsă independentă; creditată subminor în sondaje; totuşi, voturule ei vor merge, probabil, aliniate, tot la candidatul băsist, unde altundeva? Despre dneai, ulterior;
Teodor Viorel Meleşcanu – cadidatură ambiguă; posibil prezent la ordin pentru a rupe din voturile către Kuki Tăriceanu; deloc neglijabil discursul său abil; sau un băţ în roata lui Johannis, dar atunci beneficiarul n-ar putea fi altul decât paraşutista din Pleşcoi;
Victor Viorel Ponta – inamicul focalizat al sistemului băsist, cu tot cu intelectuali de bună credinţă infestaţi de propaganda ce-i drept profesionistă; creditat cu victorie în turul II; singurul candidat care şi-a asumat public declaraţia: dacă voi fi ales şi dacă peste 2 ani s-ar impune o majoritate parlamentară care să-l susţină pe Băsescu Traian ca premier, mi-aş da demisia, să-l numească interimarul;
Constantin Rotaru – încă un nimeni;
Szilagyi Zsolt – şeful de capinet al episcopului Tokes Laszlό;
Călin Cătălin Anton Popescu Tăriceanu AKA Kuki – şeful liberalilor care au refuzat trădarea; deocamdată asigură majoritatea parlamentară; şanse nesemnificative la turul II, dar care vor conta în balanţa acestuia;
Corneliu Vadim Tudor – vechi edec, inventatorul şi destui ani liderul unui partid conjunctural, autointitulat demagogic România Mare; Oarecum paradoxal, cel mai titrat dintre canadidaţi şi nu fără bază; depăşit, anacronic; nesemnificativ şi ca eventuală contribuţie la turul II; va rămâne doar cu participarea în turul II în 2000;
Elena Gabriela Udrea – punctul focal al străduinţelor disperate ale guvernatorului – simbol al decăderii acestuia, în ciuda sistemului de putere personală; insolent găunoasă, exprimă urâţenia celor 10 ani de regim; totuşi nu-i complet exclusă accederea în turul II, în urma posibilei şuntări a sasului.
Evident, imaginea publică a celor 14 candidaţi e diferită. Aşa se văd ei din ghettoul Drumul Taberei.