UN EXCELENT VOLUM CRITIC

Un fenomen interesant: Poeta şi criticul literar Dr. Nicoleta Milea, prezenţă substanţială în perisajul literar, distinsă cu numeroase premii şidiplome, a publicat mai puţine volume decât autori cu mai puţină notorietate şi rezonanţă. 10 în total. Primul în 1997. 8 dintre acestea de poezie. A contribuit la mult mai multe antologii.

Primul volum de cronici literare, intitulat inspirat Cărţile prietenilor mei, a văzut lumina tiparului în 2011, la Editura Neuma. De altfel cele mai recente volume de poezie, anume 3, le incredinţase aceleiaşi edituri.

Avem acum în faţă un al doilea volum de cronici literare, foarte mult mai consistent, produs de aceeaşi editură şi prefaţat de Horia Gârbea. Cu un titlu la fel de semnificativ: Devoratoarea de cărţi.

E realmente greu să numeri volumele recenzate. Sunt peste 60. Poezie, proză, critică. Baza de selecţie a autorilor –  întinsă pe măsură. Parcă mai mulţi autori să zicem walahi, câţiva ardleni. Un atare volum de texte presupune largă şi duală diversitate. Acoperită abil de ordonarea alfabetică după titlurile cronicilor.

A le comenta, fie şi ultrarezumativ, pe toate, ar plictisi peste măsură cititorul prezentului raport de lectură. De reţinut, din concentrata prefaţă, genurile abordate în volum: poezie, proză, critică şi istorie literară, folclor. Numitorul comun e, incontestabil, valoarea. Tot prefaţatorul, care a şi îngrijit ediţia, observă că, de la apariţia revistei eponime cu editura, poeta critic a publicat cronici în fiecare număr. Evidenţă la care aş adăuga că o parte importantă a autorilor analizaţi sunt colaboratori ai revistei. Ȋncepând cu Codruţ Radi şi sfârşind cu multilateralul Menuţ Maximinian.

De altfel, de când Dna Nicoleta Milea publică tout azimut poezie şi critică, în ultimii 7 ani a devenit unul din principalii autori Neuma. A fost un soi de concentrare/distilare. Relativă, desigur. Dintre revistele la care mai publică, un loc firesc e Caligraf, focarul literar teleormănean, la care e redactor. Dacă a în volumul discutat există articole duble despre buchetul de autori Neuma, autorul despre ale cărui volume a scris cele mai multe cronici este colegul Dsale de redacţie Florea Burtan. Un poet şi la rigoare un valoros prozator. Despre ale cărui cărţi am scris eu însumi. Mai puţine cronici deât ar fi meritat.

Cronicile din Devoratoarea de cărţi relevă o particulară, să nu spun diversitate, dar cel puţin o dualitate stilistică. Dacă cele mai multe au linia uzuală, elaborată cumva obiectiv, din exterior, există unele în care tonul e la persoana întâia implicită. De fapt criticul îşi angajează, în aceste cazuri, privirea personală. Cu unele fraze efectiv la persoana întâia singular. Dar… fără nici un rabat apreciativ. N-am reuşit să identific alte elemente care diferenţiază afară de această implicare. Fără îndoială, textele care fac obiectul acestor câteva cronici nu i-au plăcut neapărat mai mult criticului – decât altele. Cea mai simplă ipoteză de lucru n-ar fi decât un artificiu stilistic menit de a juca rol de contrapunct analitic.

Dar ceea ce se vede cu ochiul liber în discursul critic e, întâi de toate, limbajul elevat. N-aş soune ex cathedra, ceea ce ar mina savoarea lecturii. Ci, mai degrabă, o subtilă familiaritate cu cititorul, luat ca partener de dialog, blajin şi inteligent. Deşi nivelul intelectual al discursului critic e lipsit de orice echivoc, n-am simţit nici o clipă baremi un semiton preţios. Pretenţios, nici atât.

Prefaţatorul, el însusi poet şi critic, alături de multe alte calităţi care nu fac obiectul demersului de faţă, un simplu raport de lectură, consideră că textul critic trădează mai ales poeta. Nu e prima şi nu cred că va fi ultima dată când scriu despre un op prefaţat, sau cel puţin girat, prin cartuşurile de pe coperta a patra, ale  ale celui care a îngrijit volumul discutat. Provocat, mereu, de ochiul radiografic al lui Horia Gârbea, am căutat, constant, unghiuri de vedere în nici un caz diferite – ar fi imposibil – dar cel puţin nuanţate. Ba uneori chiar diferenţiate. Iată dece în lectura mea, Nicoleta Milea, o poetă de fineţe, rafinament şi spirit elevat, pare mai degrabă produsul criticului. Dau un singur exemplu. Oarecum deliberat din afara colecţiei Neuma: Trandafirul albastru. Poeme în 17 silabe. Editura Semne, Bucureşti, 2013. În alternativă la pretenţioasa formă fixă japoneză, iată alt exemplu. Acum din această din urmă colec tie: cel mai recent volum de poezii, de data asta chiar produs de Editura Neuma, Ochiul lui Horus – 2019. Toate poemele au 21 versuri. Când spun căaceste două volume trădează criticul vreau să nu fiu înţeles greşit. Mă refer strict la influenţa filologului de elită asupra tehnicii prosodice în filigran de argint. Produsul acestei tehnici e o poezie intelectuală, cultă şi simultan prietenoasă cu cititorul.

Centrele de greutate ale programului analitic al scriitoarei sunt, aşa cum am subliniat dintru început, autori ai revistei Neuma şi autori teleormăneni. O lectură fugitivă a casetelor redacţionale ale ceor două reviste ne descoperă dubla calitate a devoratoarei de cărţi. Este redactor la ambele.

Înainte de a deschide cartea mă întrebam dacă voi constata o diferenţă de abordare între cronicile de poezie, cele de proză şi cele de critică şi istorie literară. Mă gândeam că poeta va fi cât de vag ami atrasă de poezia ce urma a fi analizată. N-am găsit. Dacă citind cu atenţie da capo al fine volumul aş putea constata, dincolo de acuitatea privirii critice ubicue, vreo nuanţă de afinitate, aceasta ar fi, în lectura mea, la limita inobservabilului şi oricum proporţională cu câte un autor. Dacă atitudinea subiacentă faţă de scrierile, iau la întâmplare, ale lui Florea Burtan – poezie şi proză – e aceeaşi, poate cu un angtrom de obiectivitate în plus, temperatura scriiturii creşte cu un centigrad – nu mai mult – când scrie despre Evelyne Croitoru ori Simona-Grazia Dima.

M-a impresonat cronica romanului Crimele de la Elsinore. Ca unul pe care lectura acestuia mă impresionase, am citit cronica cu un plus de atenţie. Dispus să caut un cât de mărunt nod în ţesătura în pai de orez. Cronicarul s-a Intrecut pe sine. Dovadă că subilul text a provocat-o.

Dar iată că, devorând (sic) încă o carte a aceluiaş scriitor, cronicarul (n-o să spun cronicăreasa, e lipsit de gust) face încă un pas mai departe. Ce-i drept, Minunata viaţă a personajelor – ediţia a treia revăzută şi completată, Editura Neuma 2020, cucereşte orice critic. Cu atât mai mult pe unul de valoarea Dnei Nicoleta Milea. O exegeză a personajului literar e o inovaţie în critica literară. Cumva înrudită de departe cu invenţia lui Emil Lungeanu, cu asa literatură de gradul 3. Dar pe deplin independentă. Mai mult, dincolo de savoarea lecturii, inovaţia lui Horia Gârbea ridică un colţ de draperie asupra… teoriei literare însăşi. Şi încă folosind ca unealtă darul şi harul său ca prozator.

Ce decantează poeta critic din acest op de excepţie? Interacţiunea cu noi orizonturi implică scriitorul într-o formulă eseistică rafinată, erudită, iniţiatică, anunţând drumul spredefinirii de sune a cărţii. (pg. 186).

Am ales acest fragment socotindu-l simultan definitoriu pentru opul inovativ al lui H.G. şi tot definitoriu pentru abordarea critică a volumului prezentat. Cu observaţia că, dacă ar fi de selectat orice fragment al cronicii n-ar fi deloc nepotrivit decât a cita întreaga cronică. Ceea ce ar demola întregul meu demers.

Totuşi poeta critic îşi diferenţiază subtil aprecierea autorilor recenzaţi. Iată cum: acordă acelaş diagnostic obiectiv, uzitând de terminologia “teoretică”, dar inserează în unele cronici câte un epitet apreciativ. Unul din autorii care beneficiază de o nuanţă de simpatie e Menuţ Maximnian. Simpatie camuflată sub calificative de gen scriitor tânăr.Sigur că toate aprecierile notofocate la adresa bistriţeanului au acoperire impecabilă. Cititorul n-are decât să descopere singur alte câteva exemple de gen.

O atenţie binemeritaă e rezervată importantei cărţi Literatura de ieri, literatura de azi a criticului şi istoricului literar Stan V. Cristea, Editura Biblioteca, Târgovişte, 2019. Autorul e secretar de redacţie la revista teleormăneană Caligraf.

O altă carte a aceluiaş autor asupra căreia se apleacă dna Nicoleta Milea este Marin Preda. Repere biobibliografice  ediţia a doua, revăzută şi adăugită – Editura Aius, Craiova, 2017. Un op monumental, de aproape 800 pagini. Cartea e structurată în 4 părţi: Reperele biografice; Reperele operei; Reperele receptării; Indici. Despre Marin Preda s-a scris foarte mult. Probabil studiul lui Stan V. Cristea e, dacă nu cel mai amănunţit, cel puţin unul dintree cele mai amănunţite. Nu e cazul să citez alte cercetări, cu excepţia uneia cumva originală. Existenţe ironice – Personajele lui Marin Preda. Aparţinând criticului şi prozatorului Voicu Bugariu. Ediţie online, produsă de Editura LiterNet.ro, 2006. Am citat-o deoarece e una din puţilele cărţi al cărei subiect sunt un grup de personaje, alături de cele 3 ediţii ale lui Horia Gârbea şi nu ştiu în ce măsură această dimensiune a operei lui Marin Preda e focalizată în studiul lui Stan V. Cristea.

Cum revista Neuma publică constant poeţi vietnamezi, poeta critic face loc în volumul său unuia dintre ceşti oaspeţi: Ngyen Thanh Kim. Cu a sa Lume a visurilor. Volum publicat de Editura Neuma, în 2021. Ca de obicei, astfel de volume sunt traduse în releu, din vietnameză (Vo Thi Nhu Mai) în engleză, apoi din engleză în română de Andrea H. Hedeş. Analiza acestei poetici delicate e făcută cu sensibilitate şi acurateţe.

Ordinea alfabetică a cronicilor produce, iată, conjugări interesante. Imediat următoarea cronică e tot o lucrare de sinteză. Memoriile memorabililor. Autorul, Constantin Cubleşan, poet, prozator, dramaturg, critic şi istoric literar, îşi botează cartea un ghid de lectură necesar. Editura Junimea, Iaşi, 2018 e cea care o oferă publicului. Colecţia Memoria Clepsidrei.

Din bogata şi, aş îndrăzni a zice luxurianta bibliografie a scriitoarei Florica Bud, autoarea cărţii noastre alege să analizeze Pofta-ncui şi alte pohte, apărută la Editura eLiteratura în 2022. Fără a omite să notifice o listă a numeroaselor cărţi publicate de-a lungul a mai mult de un sfert de veac.  

Despre scrisul ciumbuşlucar (poate cuvântul acesta nu există, poate e un abuz al celui ce se străduieşte a închega un raport de lectură, dar invenţiile lexicale pline de haz ale Floricăi Bud merită abuzul) izvorât din valea Someşului se poate scrie mult şi bine. Aproape fiecare frază, nu doar din cartea aleasă, ci inclusiv din Pamflete, culegeri de poeme şi celelalte cântece noi. Dar primo, n-ar lămuri şi n-ar prea atrage pe cei nefamiliarizaţi cu exploziva flamă a nordului şi secundo, ar fi în contratimp cu însuşi subiectul cronicii. Analiza densă, concentrată, a cărţii cu titlul chisnovatic e cea mai inspirată abordare.

La recitirea cronicii, am realizat ca îmi era cunoscută. Deci o mai citisem. Cum de la aparitia cartii a trecut cam un an –  şi-mi amintesc acum că a fost lansata la Gaudeamus – probabil cronica Dnei Nicoleta Milea o fi fost publicată în revista Neuma. Mai mult decât probabil, nu e singura cronică din acest volum care să fi fost publicată în revistă. Doar că am trecut peste, concentrat doar asupra conţinuturilor.

Ce-ar mai fi de spus despre cartea Floicăi Bud? Poate că Dsa ddeţine la revista Neuma o rubrică intitulată Amintiri şi pohte copilăreşti. Titlu înrudit, de departe, cu titul cărţii. Textul rubricii menţine înrudirea cu textul cărţii.

Prin forţa lucrurilor, cronicile cărţilor pe care le şi citsem mi-au suscitat un anume spor de atenţie. Cu atât mai mult ale celor, evident mult mai puţine, despre care am şi scris. Elementar, cronicile corespunzătoare ale distinsei autoare acum discutate, mi s-au evidenţiat superioare alor mele. Nu văd vreun motiv să nu subliniez acest aspect.

E cazul, între altele câteva, al volumului de proză scurtă Povestiri de pe malul celălalt, de Andrea H. Hedeş, Editura Neuma, 2019.

La polul opus, cronica altui volum de proză scurtă, Povestiri despre oameni obişnuiţi, de Varujan Vosganian (Editura Polirom, 2022) începe cu fraza: Cu o deosebită bucurie a lecturii, am citit cartea… Dece la polul opus? Spre ruşinea mea, încă n-am citit cartea.

A scrie despre un volum de peste 60 de cronici literare cere oa anume selecţie. A te referi la toate ar duce la un singur rezultat. Nimeni nu s-ar fi apucat să citească un prea lung raport de lectură. Text pe care, eventual propus ulterior oricărei reviste, ar fi fost refuzat din motive de spaţiu. Sau, încel mai bun caz, mi s-ar fi propus să fac eu însumui tăieturile. Ceea ce ar fi adus propunera la punctul actual, de la care am plecat.

Am datoria să precizez că selecţia practicată n-a avut la bază nici aprecierea calitativă (Dr. Nicoleta Milea nu scrie decât foarte bine), nici cea total subiectivă, implicând gustul personal. Selecţia are o doză de aleator şi o doză totuşi rezonantă. De pildă n-am inserat observaţii pe marginea cronicilor volumelor de antologii.

Prin comparaţie, cronica acestui volum apărută în num arul 11-12 al revistei Caligraf depăşeşte o jumătate de pagină.

De apreciat calitatea excelentă a graficii de copertă.