Pentru ultima zi de luni a anului, un soi de premieră: trecerea în revistă a temelor abordate peste an şi a subiectelor.
5 ian. Înapoi, spre viitor. Iată că am ajuns în anul viitorului imaginat de Robert Zemeckis, în urmă cu 30 de ani, în trilogia sa Înapoi, spre viitor! (1985, 89, 90), care a marcat copilăria actualei generaţii adulte…
12 ian. De-a lungul a 4 zile. Reflexie pe marginea crimei de la Charlie Hebdo
19 ian. Pe şleau. Comentariu polemic al unui anunt semnificativ al Departamentulu de Stat
26 ian. Aniversări.
2 feb. Amintiri conjugate. Pe marginea unui text referitor la vremuri trecute, care circulă pe net.
9 feb. La mala educacion. Subiectul poveştii de faţă e farmecul acelei zile de vineri petrecută în combinat…
16 feb. Iluzii şi surprzse. …discursul ţinut la început de an la CSM. Principiile onorabile exprimate în acel discurs păreau a semnifica o distanţare netă de stilul abuziv şi mincinos al precedentului ocupant al funcţiei, în aceşti dezastruoşi 10 ani. Poate omul o fi fost sincer. Sigur e că a dat-o iute la întors…
23 feb. Două reconsiderări. Pe marginea textului Topul Elenelor malefice, din 2012.
9 mar. Dinamica perspectivelor istorice. Minciuni şi adevăruri despre 1907. Pe marginea unui articol din Magazin istoric.
16 mar. Unde se mai ajunge. Îmi pun spatiul blogului la dispoziţia unui articol din gsp.ro de azi, 12 martie, 2015, ora 14:09. Articolul conţine o scrisoare deschisă a unui suporter de fotbal, adresată, în coloanele ziarului, Dnei Laura Georgescu, preşedinte al CNA.
23 mar. Am învăţat într-un palat. Reportaj de la lansarea cărţii Palatul Universităţii din Bucureşti şi personalităţi din lumea constructorilor. Perla coroanei celei mai importante colecţii a editurii Vremea: Planeta Bucureşti. Autor: prof. univ. Nicolae Noica.
30 mar. Deocamdată atât. Pamflet.
6 apr. Dacă Stalin… … Oricât de monstrous e Putin, dacă Stalin ar fi avut la îndemână un atare instrument de propagandă (folosirea spaţiului internautic, n.m.), care ar fi suclasat de departe sistemul de comandă al Kominternului, ar fi recuperat Alaska şi ar fi extins graniţa fazei de atunci a imperiului roşu de la Atlantic la Pacific.
13 apr. Potenţialul catalitic al micii polemici. Gânduri de Paşte.
20 apr. Săgeată versus scut, de-a lungul istoriei. Eseu pe teme de istorie militară.
27 apr. Şase = trei versus trei? Creatorul sistemului de putere, raportat la acesta.
4 mai Analiza unei senzaţii. Pe marginea vechi trilogii a lui Sergio Leone.
11 mai Lecturi comparate. Pe marginea unei cărţi a lui Victor Kernbach
18 mai Scara spre iad. Pamfet
25 mai Câteva despre raw vegane – în context general
1 iun. Spaţiu firesc oferit. Un articol de Tiberiu Danciu
10 iun. Lumânările. Încă un spatiu ofrit unui text postum
15 iun. Zodia cabalei. Polemică politică.
22 iun. Imperiul contraatacă. Pamflet politic
29 iun. Ce-am făcut în ultimii 5 ani. Relatare de la lansarea, într-un amfiteatru al facultăţii, a celei de-a treia cărţi a promoţiei
6 iul. Între ipoteze interpretative. Midnight in Paris. Woody Allen, 2011
13 iul. Dumnezeu şi Darwin, S.A. Eseu despre împletirea ştiinţei cu religia
20 iul. Suntem, oare şi aşa şi altminteri? Eseu politic-polemic
27 iul. Câte ceva despre tradiţii. Săptămânile la munte.
3 aug. Reîncarnarea corbului Dodo. Recenzie la Mierla neagră.
10 aug. Aritmii de lectură. Recenzie la placheta de poezie Aritmi.i
17 aug. Câte ceva despre comedia poliţistă. Cronică la January Man.
24 aug. Din nou despre ecranizări. Pădurea norvegiană.
31 aug. Meseria de cititor. Recenzie la Scrisori deschse din neglijenţă.
7 sept. Puţină istorie contrafactuală. Paradoxuri ale WW II
14 sept. Ştiinţa ca război. Einstein şi Eddington.
21 sept. Coincidenţă întâmplătoare. Condiţia DNA
28 sept. Fizică70, 45 de ani. Relatare de la întâlnirea anuală
5 oct. La zi, cu 13 ani înainte. Analiză politică
12 oct. Turcia by bus. Jurnal de vacanţă
19 oct. No short cut to Happiness. Diavolul şi Daniel Webster
26 oct. Marea, ca şansă. Captain Jack
2 nov. Biografii împletite. Relatare, din foaierul Ateneului, a lansării cărţii Istoria întortocheată a Jaguarului albastru, de Radu Portocală, sub egida editurii Vremea
9 nov. La un an. I
16 nov. La un an II
23 nov. Supracomunicarea. Text de Tiberiu Danciu
30 nov. Memento. Andrei ca nume
7 dec. Despre iresponsabilitate. A cui? Inclusiv a mass mediei
14 dec. Un titlu riscant. Recenzie a cărţii Un preşedinte împotriva României, de Radu Portocală
21 dec. Dialog major, dialog minor. Eseu istoric.
Cum aceasta e prima postare cu astfel de înşiruire, săfacem un pas mai departe, selectând câteva din articolele pe care le socot demne de un remember. Dar mai întâi o scurtă istorie a blogului. Ani de zile fusesem reticent faţă de ideea de blog. Să nu ma aflu în aceeaşi cateogorie cu, să zicem, Năstase-nu-se-ştie-câte-case. Cu 9 ani în urmă, actuala mea webdesigneriţă se oferise să găzduiască o nuvelă proaspătă, pe care o postasem pe un website literar. Din vorbă-n vorbă, mi-a proiectat un website propriu. Găzduit gratis de un colaborator al ei. Treptat, mi-am reconsiderat poziţia faţăde ideea de blog. Am ajuns să prefer să am o voce în spaţiul internautic (şi azi mă calcă pe nervi folosirea aiurea a termenului virtual, chiar de către persoane a căror unealtă profesională e limba română), realizând că motivul refuzului era copilăresc. Dece să lăsăm terenul celor pe care avem motive să-I combatem? Aşa că atunci când mass media începu să citeze regulat din blogurile unor personaje publice pe lângă care fostul premier e un copil de cor bisericesc, eram în arena. Realitatea că notorietatea mea e neglijabilă e neesenţială din perpectiva pieţei libere a noului glasnost.
Am uitat data când blogu-mi deveni funcţional. Întâmplarea făcu să fie de o zi a mea. Ar putea fi 2009 sau 2010. O vreme blogul a coexistat cu websitul. Până după începutul lui 2012 a fost distrus de 2 sau 3 ori. Nu neapărat ca urmare a unor hackereli. S-a mai schimbat şi hostingul. Acum sunt, har cerului, integrate, beneficiez de un hosting civilizat. Reparaţiile şi restructurările le datorez integral webdesigneriţei. Care mi-a acrodat asistenţă şi continua s-o facă. Cu brio.
Aşadar, iată selecţia: Despre ateism, 10 feb. 2012; Nu patogenii, ci sistemul immunologic, 2 apr. 2012; Semnificaţii corelate ale zilei de 25 octombrie, 25 oct. 2012; Câte ceva despre OMG, 21 dec. 2012; Câte cevadespre gazele de şist, 28 oct. 2013; Ecologie vs ecologism, 25 noi. 2013; Câte ceva despre… trădare, 29 mai 2014; Ce sunt convingerile?, 21 iul. 2014; Câte ceva despre cutremure, 8 sep. 2014; Copita în şiştarul plin, 15 dec. 2014.
Putem crede în numerologie sau nu. Acuma, că veni vorba, la fel cu astrologia, ambele sunt discipline empirice, destul de sophisticate ca metodologie, algoritmică şi interpretare. Două sunt motivele fundamentale penru care aceste discipline nu sunt ştiinţe. Rezultatele lor nu pot fi confruntate cu realitatea faptică, decât în proporţii variabile şi nu sunt matematizabile. Deşi ambele se bazează pe calcule. Dacă nu credem, nimic nu ne împiedică să ne amuzăm cu ele şi avem prea puţin de pierdut dacă, în măsura în care argumentele concrete nu ne orientează către anumite alegeri, să decidem după recomandările celor două discipline. Dar, dacă, doamne feri, or avea o bază care ne scapă, consecinţele alegerilor în sensul sau împotriva rezultatelor celor două discipline vor fi influenţate.
Din pdv numerologic, 2016 e un an cu marcaj 9. Finalul ciclului de 9 ani. An în care e convenabil să finalizăm proiecte şi riscant să iniţiem proiecte. Eu am cel puţin 2 proiecte care ar trebui să se finalizeze anul ce vine. Pe de altă parte, numărul meu de destin e 9. 2016 va fi, pentru mine, un an 8. N-am nici o garanţie că anul va fi pentru mine cum l-ar profila numerele, dar, dacă tot cestea vorbesc cum vorbesc, cu atât mai bine. Ca să-l contrazic pe Gide…
Related Articles
No user responded in this post