VALORIFICAREA EXPERIENŢEI REVOLUTE

După mai mult de 20 de volume, majoritatea de poezie, de interviuri, de cinema, proza fiind reprezentată de un aşa zis pseudoroman, Ioan Pavel Azap îşi încearcă puterile cu un volum de proză scurtă: Zgomot de sticlă spartă – Editura Tribuna, 2021. Volumul, înnobilat de ilustraţia profesorului architect Cristian Cheşuţ, cuprinde 10 texte. Aşezarea în pagină e progresivă, de la aproape plat la delicat. Cantitatea de proză creşte de- lungul paginilor.

Cărtile e descrierea unei ştafete literare. Dar calitatea evidentă, mai rar întâlnită, e tehnica remarcabilă a expresiei onirice.

Râpele roşii e portretul tremurat, parcă privit printr-o fereastră nu foarte curate de tren, a unui pariticpant la revoluţie.

Câteva ore din viaţa ta foloseşte pretextul permisiei unui military în termen pentru a fce un reportaj sui generis pe tema standard a călătoriei caleidoscopice cu trenul.

Vară indiană reia tema satisfacerii, la Vremea sa, a stagiului military. Naraţiunea sensibilă nu te lasă să bănui surpriza finală. Invenţie sau nu (nu contează), tabloul unui maior care ridică un mini om de zăpadă în mijlocul platoului unităţii militare nu e numai de effect. Ci şi înduiosează.

În gardă. Titlu metaphoric, semnificativ. Ofiţerul CI unde eroul standard, tânărul care face armata, încearcă să-l recruteze pe acesta din urmă. La fel ar proceda în oricare alt mediu.

Dimineţi în care mă trezeam devreme foloseşte pretextul unui tânăr infirm care devine cerşetor, adoptat de mediul faunei studenţeşti urbane, pentru a scrie ecuaţiile tribulaţiilor individuale. O primă proză cu final forte, după ce precedentele câteva au mers progresiv pe calea cultivării finalului de efect.

Pandele şi revoluţia e prima piesă cu adevărat adorabilă. Se vede cu ochiul liber ca autorul cunoaşte mediul a cee ace a fost la vremea sa serviciul militar. Vorbeam de încercarea puterilor. Lecturile utorului se întrevăd şi ele. Stilul episolar manipulat de Păstorel, pitorescul personajelor ţigani în proza mediului militar, impertinenţa finalului parodiat după Caragiale. Peste toate, sugestia nemuririi acestui tip de personaj. O subtilitate de asemenea adorabilă. Pandele e o mască a lui Parpanghel. Aşa numita revoluţie însăşi, privită prin optica şmenarului de profesie satirizează scurt şi ironic evenimentul.

O trilogie e o nouă încercare a puterii cu autorii de proză a călătoriilor cu trenul. Autorul se mişcă lejer în fauna mizeră a lumii a patra. Tembelul analfabet care-şi parchează Bicicleta în toaleta unui vagon e văzut, într-un moment exploziv, de fata toantă, ca un zeu frumos. Final de effect.

Cea mai scurtă proză, Zgomot de sticlă spartă, poartă povara selectării, asumării şi adoptării titlului ei ca emblema a volumului. Exerciţiul finalurilor, din ce în ce mai seci, dovedeşte că ordinea textelor nu e deloc întâmplătoare.

Ultimul text, Casa Vilma, e recomandat ca fragment. Fragment a anume ce? După exerciţii progressive de proză scurtă, autorul demonstrează că poate articipa convingător şi la curse de semifond literar.

Evident, Ioan  Pavel azap nu e O. Henry, nu e Saki. Cu atăt maim mult nu e Isac Babel, dar nu se panichează. Dimpotrivă. Mediul redat de prozele acestui volum e al altei vârste. A avut înţlelepciunea să valorifice experienţa acesteia când a învăţat să scrie.

Despre ilustraţia profesorului Cheşuţ, nu-I de spus decât că e provocatoare. Am văzut coperti în cu totul altă manieră grafică, perfect rezonante cu textile pe care acele coperţi le înveşmântau. Am văzut şi ilustraţie în încă alt stil. Cristian cheşutţ se poate plia pe orice text.