ARHIVE CU SENZ

În anii 60-70 Teatrul Ţăndărică – prin directoarea lui, Margareta Niculescu -, are o iniţiativă, pot spune fără greş, efervescentă. Spectacolele NOCTURN. Dansau Miriam Răducanu şi, la început, Gigi Căciuleanu, iar regretatul actor Virgil Ogăsanu recita texte care ritmau pauzele coregrafice, din scriitori inteligent aleşi şi articulaţi. Am participat la mai multe asemenea seri, în care scriitorii reprezentaţi erau Marin Sorescu şi, mai proaspătul, atunci, Mircea Horia Simionescu. Acesta din urmă şocase – termenul e exact – nu doar lumea literaă, chiar întreaga lume culturală. La circa un deceniu de la spectacolele teatrale bucureştene care uimiseră Occidentul, semnate de David Esrig, lucian Giurchescu, Dinu Cernescu şi mai ales Liviu Ciulei.

       Ulterior, Penciulescu preluase formula spectacoleleor la un teatru

       A trecut aproximativ jumătate de veac. De seninătate? De sanctitate? Sigur nu de Singurătate, cum sună confesiunile lui Gigi Căciulean (https://www.blt.ro/nocturn-gigi-caciuleanu-confesiuni.html).

       Dar să nu uităm, Miriam Răducanuu iniţiase spectacolele.

       Ei, şi din citatele pronunţate sec, casant chiar, de actor, ţin minte peste jumătatea de veac, una. Condensată. Reprezentativă. Emblematică. Ultim rezumativă. Am uitat căruia dintre scriitori aparţinea. Putea aparţine amândurora. Dar probabil MHS: Exportau piei, grâne, petrol. Importau chei franceze.

       Iar dansul magic oferit cei doi, total neobişnuit pentru publicul de atunci, cumva sacadat, dar poetic şi exploziv, se acorda perfect cu ritmul ideatic al texttului.

       Mirian Răducanu şi Gigi Căciuleanu. Apoi, după o vreme, Gigi Căciuleanu plecând altrove, dansatoarea coregraf a lansat o tripletă de tinere. Spre ruşinea mea şi cu scuzele inerente fată de două dintre ele, mi-o amintesc doar pe Raluca Ianegic. Căreia n-are rost să-i declin tilurilre uniiversitare actuale, mai ales când n-am făcut-o pentru primii doi coregrafi.

       Acum, pe 17 octombrie, Miriam Răducanu atinge centenarul. Ar fi de gust discutabil să-i adaug numelui titluri, epitete şi elogii. Miriam Răducanu este un simbol în sine.

       Una din fiicele mele, Miriam (…sic), a participat la expoziţia onorării centenarului artistei. Act inteligent conceput, care ilustreaza biografia acesteia. Punctând etape majore ale acestei biografii. Fără a încărca. Mi-a făcut un dar pe care nu-l stric cu epitete, invitându-mă şi revăzând expoziţia. În spaţiul de pe strada I. L. Caragiale 32. Avui, astel, şansa de a participa în seara de 11 octombrie (zi importantă pentru familie), nu doar împreună cu ea şi fratele ei, dar prinzâd o elegantă prezentare orală a expoziţiei, sub forma unu tur al sălilor. Gazda era evident din familia coregrafilor. Am deconectat reporterul din mine şi nu i-am aflat pe loc numele, pentru omiterea căruia din relatare îî cer scuze. Nume care se va deduce pr unul din websituri.

Expoziţia a integrat biografia dansatoarei în contextul istoriei culturii de gen în România. Cu accent pe Floria Capsali (https://floriacapsali.wordpress.com/floria-capsali/). Subliniata de un afiş de spectacol din 1938.

Sigur că întreaga expoziţie vorbeşte despre Mirian Răducanu. Prezentatoarea turului sălilor i-a punctat biografia, dar ar fi superfluu s-o reitereze reportericeşte un senect care o descoperea la finee anilor 60 şi începutul anilor 70 în inubliabilele spectacole NOCTURN, despre care am amintit la început. Vorbeeam – şi asta socot ca e de subliniat dupăparticiparea la expoziţie – despre varietatea mijloacelor folosite. Pereţi întregi de montaje grafice, afişe, diplome, interferate cu fotografii, selectate din spectacole, care surpind expresia corporală inventivă, imaginativă, expresivă. Foarte multe ecrane tv, proiectând fragmente de spectacole. În cel puţin 2 săli, pe ecrane vezi produsul a două proiectoare video.

Un aspect sensibil, imaginea artistei parcurge o viaţă de om. Densitatea şi dinamica informaţiei te face să nici nu observi dacă un clip are sau nu stop cadru pe portretul artistei. Dar cu impresia asta rămâi. Admit, participanţii senecţi, cum mă aflu, sunt avantajaţi. Recunoscimagini penru care cei tineri sunt documentare/descoperire.

Unele televizoare, inteligent (imi veţi scuza repetiţia, sper să nu plictisească) distribuit, proiectează fragmente din spectacole. Cel mai spectacular e un fragment dintr-o întâlnite televizată Miriam Răducanu – Johnny Răducanu. Din capitolul, fragmentar comentat, Miriam Răducanu şi Jazzul (afişe de spectacol). Printre afişe, printuri proiectate. Două afişe de gen, Gente di Miriam. Spectacole din Italia. Vai, am uitat autorul gazdă. Dacă-l caut pe net, dau peste zeci. Inclusiv Miriam dansând pe muzică de Ennio Morricone. Încarc prea mult, est modus in rebus. Nimni nu mai citeşte.

Vişina din glazură (eu evit sintagma cireaşa de pe tort, o văd banală) a expoziţiei e un montaj de fotografii, cred că din ultima cameră, aproape pe un perete, dintr-un spectacol senect. Imaginile abundă pe multe din websiturile referitoare la artistă. Numeroase. Cum altfel? Toate vor fi, sunt sigur, deschise şi cercetate.

Vernisajul expoziţiei fu pe 27 seprembrie şi se închide pe 19 octombrie.  După centenar. Autori Centru Naţional al Dansului Bucureşti, Rezidenţa9, în parteneriat cu UNITER (https://www.modernism.ro/2024/09/27/expozitie-miriam-raducanu-o-expozitie-arhiva-cu-senz-rezidenta9-bucuresti/). Dar ce înseamnă senZ? Cititorii interesaţi de acest acrticol se vor întreba şi vor găsi răspunsuri.