COPITA ÎN ŞIŞTARUL PLIN

Panem et circenses. Cu pâinea stăm aşa şi aşa. Există părţi relativ bune şi părţi certamente rele şi nu pâinea e subiectul azi, la mijlocul ultimei luni a anului. Cu circul – ne concentrăm azi la un fenomen paradoxal: contrastul dintre nivelul de performanţă al celei mai vechi echipe româneşti de fotbal de după război şi loviturile succesive pe care le primeşte din partea justiţiei. Ale cărei decizii ne e intezis să le comentăm. Ca decizii. Dar nimeni nu ne poate lua dretul dea evalua consecinţele lor sociale. Având în vedere că instituţia justiţiei e definită cu scopul de a ameliora societatea în funcţionarea ei. Iată că anticul dicton fiat justitia, pereat mundus poate căpăta nuanţări în lumea de azi, din ce în ce mai amestecată. Dacă ar exista încredere absolută, motivată, în această justiţie, paradoxul ar fi şi el absolut. Din păcate nu e cazul. Ne e interzis a comenta deciziile justiţiei, dar dreptul de a observarezultateel cercetărilor sociometrice care stabilesc ordinea încredereii populaţiei în instituţiile fundamentale ale statului rămâne inalienabil, daca statulse predinte democratic. Din capul locului trebuie să observăm că singura abordare profesionistă, în mass media naţională, a celei mai recente lovituri – decizia ÎCCJ de anulare a dreptului de folosire a mărcii echipei, la solicitarea fostului for tutelar, Clubul Sportiv al Armatei, din care echipa de fotbal s-a desprins, prin trecere la profesionism, în 1999, aparţine Gazetei Sporturilor. În rest canalele de sport şi rubricile de sport se referă superficial la eveniment. Dar şi grupajul referitor din numărul de sâmbătă 6 decembrie a.c. a Gazetei lasă loc de completări. Desigur, un blog personal cu un număr mic de cititori e incomensurabil ca impact cu cel mai important cotidian naţional de sport. Dar un blog îşi poate permite o tratare cu puţin mai extinsă decât un cotidian supus presiunii spaţiului editorial, obligat să se rezume la esenţă. O esenţă obiectivă, trebuie subliniat.

Dar să rememorăm suita loviturilor, fără a comenta în vreun fel ceea ce nimănui nu-i e permis să comenteze – justeţea deciziilor justiţiei. Mai întâi finanţatorul de facto al echipei de fotbal este urmărit penal în 3 dosare. Ne referim aici doar la unul. Aşa numitul caz valiza, respectiv presupusa tentativă de stimulare financiară a adversarei din ultima etapă din campionatul 2007-2008 a concurentei la titlu. Ca de cele mai multe ori, acţiunea a debutat cu un scenariu arhicunoscut. Un grup de persoane e arestat cu mare desfăşurare de forţe într-un restaurant clujan, ocazie cu care se confiscă o valiză conţinând 1.7 milioane de euro. Presupusă, împotriva principiului dedrept care solicit imperios nevoia de a demonstra dincolo de orice dubiu vinovăţia acuzatului. Acuzarea e cam bâlbâită, presupusa tentative, oricum nerealizată în fapt, e asimilată mitei date unor funcţionari publici – care ar fi fost, nici mai mult, nici mai puţin decât fotbaliştii echipei care se confrunta cu concurenta la titlu. Nu comentăm o atare încadrare, sensul demersului nostru e doar de a aminti fapte. Dar amintim că în meciul dintre cele două echipe clujene, un derby local care naşte oricum pasiuni, pretendenta la titul n-a fost în stare să câştige decât în urma unui fault intenţionat în careu a unui jucător al celeilalte echipe, iar jucătorul care a facilitate obţinerea titlului de către echipa adversă a şi plecat din proprie initiativă imediat.

Pe scurt, daravera a durat cam 5 ani. Prima instanţă l-a achitat pe acuzat. Finanţatorul de facto al echipei desprinse din clubul military de 4 ani, atunci. Socotind probele furnizate de DNA ca insuficiente. DNA a făcut apel. Curtea de apel Bucureşti a confirmat achitarea. DNA a perseverat. Completul de 3 judecătoiri de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reconfirmat achitarea. DNA a mers până-n pânzele albe. În fine, completul de 5 judecători de la ÎCCJ a întors sentinţă pe dos cu 3 voturi la 2. Complet prezidat de preşedinta ÎCCJ, Dna judecător Lidia Stanciu. Care a înclinat personal balanţa. Nu mai precizăm nici cine a numit-o în funcţie, e elementar şi nici că numirea s-a făcut împotriva propunerii cui avea căderea să propună un judecător în această importantă funcţie. Astea sunt faptele verificabile în orice arhive de gen.

Deloc neinteresant, procesul intentat de Clubul Sportiv al Armatei, în numele Ministerului de resort, echipei de fotbal desprinsă în 1999 de minister, prin reorganizarea ca societate comercială, s-a declanşat în 2011, pentru anularea mărcii depuse de echipa de fotbal în 2004 şi reînnoită în 2014. Tribunalul Bucureşti respinge acţiunea, Curtea de Apel Bucureşti confirmă respingerea, în urma apelului intentat de Clubul Armatei, în fine ÎCCJ decide anularea mărcii depuse. Socotind că asemănarea siglei sub care echipa joacă de la preluarea ei de către actualul finanţator informal (dar efectiv) e asemănătoare cu cea valabilă între 1972 şi 1989. Acuzatul fiind creditat de ICCJ cu rea credinţă. Dar respectiva siglă a fost, la vremea sa, dezvăluie Gazeta Sporturilor, aproape copiată după cea a Barcelonei. Eliminată de echipa, atunci a Armatei, din Cupa Cupelor, în toamna lui 71, cu 1-0 în deplasare şi 2-1 la Bucureşti.

Gazeta Sporturilor nu se limitează la ilustrarea asemănărilor între cele 3 sigle: a Barcelonei, valabilă şi acum, a echipei pendinte de minister, între 1972 şi 1989 şi a celei independente de minster, din 2004 până în preziua deciziei ÎCCJ de anulare a unei mărci legale conferite de OSIM. Ci pune totul în context, publicând imaginile celor 6 (şase) sigle anterioare: pe perioadele 1947 (la înfiinţare) -1950, sub numele ASA(rmata), 1951-1961 (sub numele CCA), 1962-1971 (sub numele Steaua), 1972-1989 (sub inspiraţia siglei CF Barcelona), 1990-1998 (după schimbarea postdecembristă pânăla autonomizare organizational şi financiară) şi, în fine,1999-2002 (asemănătoare cu cea precedent). Dece oareministerul n-a intentat în 1999 procesacţionarilor care-i preluaseră o echipape care n-o mai putea finanţa la cerinţele realităţii fotbalistice, asemănarea era mai mult decât evidentă? Toate aceste informaţii sunt publicate de cotoidianul sportive în numărul 289, anul 90, din 6 decembrie 2014.

O sentinţă juridică trebuie respectată. Cu atât mai mult una definitivă. Cu încă mai mult dacă e data de cea mai înaltă instanţă judiciară a ţării. În primul meci de după sentinţă, ultimul din turul campionatului, echipa a jucat ascunzând sigla şi numele de pe echipament, de pe tabela de marcaj, care indica aiuritorul Gazde – CSMS Iaşi 1-0. Kafka? Ionesco? Fleacuri. Realitatea e mai tare. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat nici în România, nici în restul lumii, de când se joacă fotbal în mod organizat. Pentru următoarele 2 meciuri din sezon, joi 11 cu Dinamo Kiev, în ultima etapă a grupelor Europa League şi ieri 14, la Iaşi, cu acelaşi CSMS, în sferturile de finală ale Cupei Ligii (competiţie iniţiată vara asta, diferită de Cupa României), Clubul Armatei, beneficiar al sentinţei ÎCCJ, a garantat permisiunea de a se folosi marca anulată. Urmând ca de azi, 15, să se iniţieze discuţii, de fapt negocieri, între părţile participante la process, pentru implementarea deciziei judiciare.

În prima parte a lui 1990, autorul acestor rânduri a participat la organizarea Ligii suporterilor Clubului Sportiv al Armatei. Cu un interes accentuat firesc pe echipa de fotbal. A îndeplinit funcţia de secretar general al Ligii. Când toată lumea se ocupa de afaceri. Iniţiativa fusese agreată de conducerea Clubului. Ne fusese prezentată structura acestuia. Care cuprindea 25 (douăzeci şi cinci) de secţii pe ramuri de sport. Destule campioane, nici una în afara vârfului naţional de performanţă. Acum mai are 5. Nici una la vârf. Şi un club sportiv al armatei nu era un monopol al estului European. Nu odată Steaua jucase rugby cu echipa armatei franceze.

Odată cu trecerea la profesionism, funcţionarea unei echipe de fotbal pe baza susţinerii financiare importante a devenit axiomatică. Pe rând, echipele departamentale s-au desprins de ministere. Plătind chirie pentru folosirea stadioanelor. Dar nici ministerul de interne, nici cel al tansporturilor, nu s-au purtat cu o astfel de ostilitate cu echipele desprinse. De altfel, între 2003, când actualul finanţator a preluat echipa şi 2010, relaţia mutuală a funcţionat. S-a gripat când pretenţiile ministerului au devenit disproportionate. O vreme echipa s-a plimbat prin ţară. Pe Ghencea nu mau era primită, Arena Naţională era în construcţie. Era absurd, dar a trecut. Cui prodest? CSA nu. Deşi cu o suspect sincronicitate, obligaţia de a face o echipă de fotbal amatoare fu ştearsă din statut. Virtualmente, există premise legale pentru înfiinţarea unei echipe profesioniste în cadrul CSA. Dar cu ce bani? Când CSA abia se mai ţine, când stadionul e în paragină? Cu un buget insuficient al apărării, într-o perioadă mai mult decât critică, cu război deschis la câteva sute de km? Haida-de. Toţi comentatorii sunt de acord, ministerul are de gând să-i forţeze mâna finanţatorului pentru a-i smulge nişte bani. Credem că e o eroare tactică în războiul cu acest om. A cărui reacţie nu e defel improbabil să fie pe dos. Nu credem c-ar merita să fie altfel.

Cu finanţatorul de facto şi managerul general în detenţie, cu antrenorul care a asigurat resurecţia performanţei la vârf, oricum de nivel bun după 90, plecat în Arabia Saudită, fără siglă, dar mai ales fără nume şi cu palmaresul lipsit de un statut juridic limpede, niciodată în sportul românesc o forţă de prim rang n-a încasat într-un an şi jumătate mai multe lovituri mai dure. UEFA nu înţelege. Nimeni din lumea fotbalului nu înţelege. Mari personaliutăţi fotbalistice, unele rivale, nu înţeleg. Păi nu e nimic de înţeles. Dacă ne e interzis să comentăm latura juridică, situaţia de ansamblu depăşeşte cu foarte mult situaţia exprimată de zicala populară cu capra vecinului. E vorba de o ţară care-si bate joc de o (re)sursă naţională de performanţă. Încă odată, cui prodest?

Nota bene: Acest text, elaborate pe parcursul câtorvazile, e finizat azi, jiu, 11, cu câteva ore înainte de începerea ultimului meci din grupele Europa Lerague, cu Dinamo Kiev, al cărui rezultat nu arecum fi anticipat,dar autorul, consecventsieşi, nu-şi face nici un fel de iluzii. Nici în privinţa unui rezultat favorabil, nici în privinţa calificării, in extremis, la nivelul primăverii europene. Dar speră oricum ca rezultatul ultimului meci din sezon, la Iaşi, cu CSMS, al treliea în câteva zile cu aceeaşi echipă, să fie favorabil. În numele unui sezon totuşi reuşit, în ciuda ratării obiectivelor europene majore, aducătoare de bani buni. Dar aceste aspect nu au decât o legătură mult prea indirectă cu subiectul. Dincolo de regularitatea calendarului blogului, coincidenţa cu data debutului unor negocieri de la care nu sperăm decât ca finanţatorul de facto să nu cedeze nici un angstrom pretenţiilor ministerului cere dublu datarea articolului.