FICŢIUNE ANTICIPATIVĂ

Un caz interesant de concretizare a celebrei maxime a lui Oscar Wilde.

11 septembrie 2001 a fst un eveniment de rezonanţă globală. În anul următor a fost produs un film original, compus din 11 segmente ale unor regizori din 11 ţări. Fiecare episod are 11 minute, 9 secunde şi un cadru. Filmul a fost premiat la festivalul de la Veneţia, în acelaşi an. https://en.wikipedia.org/wiki/11%E2%80%B209%E2%80%B301_September_11.

Astfel relaţia dintre faptul istoric şi reflectarea lui în artă merge în sensul firesc.

Dar iata cum în literatură apare apare un caz şi mai interesant, de relativă anticipare a faptului istoric în ficţiune. O catastrofă dramatică e descrisă în finalul unui roman şi dezvoltată pe larg la începutul celui următor.

Ambele romane fac parte din seria Saga Ryan a scriitorului american Tom Clancy, creatorul genului numit în mass media Techno thriller. În 1994 apare romanul Datorii de onoare, versiune românească l editura RAO, în 2000. Un război pe multiple planuri, militar şi economico-financiar, pe care Japonia îl declanşează asupra Statelor Unite. Coordonat de un miliardar japonez revanşard, care reuşeşte schimbarea guvernului. Dar Statele Unite au şi o problemă internă majoră. Vicepreşedintele, acuzat de culpe morale repetate, îşi dă demisia la cererea preşedintelui, pentru a evita scandalul public în condiţiile crizei externe pe parcurs de rezolvare. Preşedintele îl înlocuieşte în funcţie pe consilierul de securitate, Jack Ryan, personajul seriei de romane. Numirea e aprobată de Senat. Dar aprobarea de către Camera Reprezentanţilor nu mai apucă să se producă. Un avion al companiei KLM, condus e un pilot japonez, se prăbuşeşte voluntar pe Capitoliu, aflat în plină sesiune. Aproape întreaga putere constituţională americană e decapitată: ier preşedintele, guvernul, cu excepţia a doi miniştri, judecătorii Curţii Supreme, Senatul, directorul FBI. Pe baza aprobării de către senatul dispărut, proaspătul vicepreşedinte depune jurământul şi devine preşedinte.

Prima parte a romanului următor din serie, Ordine Prezidenţiale  (1996, versiune românească RAO 2005) relatează pe larg ceremonia funerară a perechii prezidenţiale decedate şi primii paşi ai noului preşedinte în reconstrucţia eşafodajului constituţional, în contextul adversităţii interne, dirijate de fostul vicepreşedinte, care nu-şi recunoaşte demisia şi a unui alt duşman extern. Cum subiectul articolului e tragedia decapitării puterii americane în urma folosirii ca armă a unui avion distrugător, nu voi dezvolta restul acţiunii romanului.

Similitudinea tragediei ca operă de ficţiune cu mecanismul celei care a determinat schimbarea radicală a politicii globale e tulburătoare. Dincolo de diferenţa de amănunt, paraelismul la nivel de linie generală, între ficţiune şi realitate cere un efort important de reflecţie.

Din capul locului mi se pare evident că nu există nici o legătură între ficţiune şi realiate. Cine urmăreşte întreaga serie Saga Ryan, chiar intreaga serie cu teme diferite antumă (până în 2013, când inventatorul genului Technothriller a decedat) şi postumă – romane scrise de alţi scriitori care au adoptat franciza, poate observa preemiienţa elementelor spectaculare în cele mai multe dintre romane. Alături de bogăţia informaţiilor tehnice şi dominata politică. De altfel, primele romane au devenit bibliografie obligatorie în Academiile cu substrat militar în Statele unite.

Poate că decapitarea simultană a aproape întregului eşalon al puterii e cel mai spectacular element de gen din întregul ansamblu. Dar nu singurul. Consider la fel de spectacular – şi spectaculos – plasarea unui spion CIA la nivelul politburoului URSS. Maxima ficţiune imaginabilă. Personajul liderului sovietic are întrucâtva ca sursă de inspiraţie pe Gorbaciov. Restul membrilor politburo sunt construcii adecvate intrigii. Că un şef al KGB – Yuri Andropov – a fost anterior lui Gorby, e o realiate fără conexiune în romanul respectiv, cardinalul de la Kremlin.

Dacă ideea de a folosi avioane de pasageri ca arme de distrugere a fost ideea lui Ossama Bin Laden sau a altui lider islamist, n-o să ştim niciodată. Că cineva din respectivii lideri o fi citit un roman apologetic american e extrem de puţin probabil, dar nu imposibil. Eventuala inspiraţie o putem exclude. Oricum scenariul terorist rămâne unicat până azi. Şi destul de probabil un unicat irepetabil.

Cu atât mai mult cu cât orice conexiune poate fi exclusă, similitudinea e mai înspăimâtoare.

Dar e, oare, unica similitudine scenaristică între romanele lui Tom Clancy & ceilalţi scriitori care au contribuit la ansamblu şi istoria reală?

Ar mai fi unul. Departe de gradul de similitudine exemplificat mai sus, dar unul logic. Cea mai mare eroare în materie de ficţiune politică din romanele Technothriller din seria Tom Clancy & alţii e, cu o singură excepţie, considerarea decăderii Rusiei de după desfiinţarea URSS, ca inamic definitiv ireversibil al Occidentului. Cum vedem că se întâmplă în noul secol şi mileniu. Tabloul politic global la nivel de ficţiune conţine elemente realiste. China şi Ianul rămân duşmani perpetui. Universul musulman de asemenea (a fri şi o prostie să scrii despre o prietenie a oricărui element islamist cu Statele Unite). India oscilează dar atrage atenţia. Dar Rusia cooperează mereu, de-a lungul romanelor de gen, cu personajele americane de vârf.

Şi iată unica excepţie. Al doilea roman din seria Op-center, Imaginea din oglindă (1995, versiune românească RAO, 1999). E singurul roman în care un lider politic îşi propune reinstaurarea Uniunii Sovietice. Mai mult, o armată condusă de un general cu acelaşi program, invadează… Ukraina. Mai mult, liderul campaniei de refacere a Uniunii sovietice se numeşte… Doghin. Iar colaborarea strânsă cu Mafi Rusească e una logică. Cum romanul a apărut la abia 4 ani după desfiinţarea URSS, iar liderul respectiv îl anticipează, caracterologic, pe Putin (la vremea aceea abia viceprimar la Sankt Petersburg) pare greu de înţeles lipsa de viziune pe termen lung a scriitorului. Sigur că tema romanului e alta, subliniată chiar de titlu, dar ideea fundamentală că Rusia are în AND (la figurat) dominaţia mondială i-a lipsit lui Tom Clancy. Tabloul său (respectat de ceilalţi scriitori conecşi) a ratat astfel o capodoperă sui generis a ficţiunii politice.