ANIVERSĂRI ÎN AUGUST

7 august: Aniversarea unei foarte bune şi vechi prietene, situate pe acelaşi fus orar. Până la 120! Dar şi aniversarea unei mai noi prietene, situate cu ceva mai mult de un sfert de zi în urmă, unul din biografii mei, ca să zic aşa. Pânăla 120 ai ei!
9 august: aniversarea naşterii uneia din cele 3 femei între care am copilărit. Plecată cu 8 ani în urmă. Înmormântată la initiaţiva mea, alături de mama ei, bunica mea maternal. Pe valea superioară a unui râu, mai mult sau mai puţin istoric. Fie odihnită.
10 august: altă dublă aniversare: a unui vechi prieten şi fost coleg de secţie şi a unui prieten mai nou, pe care-l pot socoti oarecum naş literar. Mi-a scris prefeţe la două cărţi şi cronici la alte câteva şi m-a consiliat cu ocazia demersurilor pentru acceptarea în USR. La Mulţi Ani ambilor!
12 august: a treia dublă aniversare: a bunicii mele materne, leat gu Gheorghiu-Dej şi cu un an mai tânără ca secolul trecut cu un an. Persoana cu ponderea maxima în universul copilăriei mele. Şi fostul meu şef de secţie. Prăpădit în seara ultimei sale zile de servici. Pensionare forţată! La pelerinajul de anul trecut, la mormânt, crucea din mozaic s-a desprins pe neaşteptate şi a căzut peste mine. Am scăpat uşor, îngrămădindu-mă instinctiv între lespedea mormântului şi cea vecină. Relaţia de după 90 cu şeful a fost una exemplară. Aveam opţiuni politice opuse, ireductibile, ne respectam reciproc şi în general a fost una complementara relaţiei cu fosta şefă, pensionată în 1982, despre care am scris în capitolul Despre Justin, din volumul Despre prietenie, despre bătrâneţe. Am prieteni cu care mă aflam în acei ani 90 pe poziţii oarecum la fel de opuse şi acum suntem pe poziţii şi mai opuse.
Ceea ce-i amuzant. Fiecare dintre noi făcând un soi de tranziţie de spin, rămânând consecvent unei anume atitudini. Ei, la ediţia de anul ăsta a pelerinajului, voi cenceda, dialogând virtual (stricto sensu!) cu şeful că în sfârşit suntem de aceeaşi parte. Rămânând pe alt plan fiecare consecvent sieşi. Se poate aşa ceva? Da, se poate.
13 august: a treia dublă aniversare. Tot în zona foştilor colegi de serviciu. Yussein Ali Osman Orhan. Inginer chemist. Intrat în institu în aceeaşi zi cu mine. Plecat în vacanţă în Turcia, de unde i se trăgea neamul, 22 de luni mai târziu. Apoi, o vreme, gluma Orhan vine luni a ţinut afişul conversaţiei cotidiene în secţie. Nu mult. La 2 ani după ce intrasem împreună, nu se mai vorbea. Anneliese Cornilescu. AKA Duţi. Deutsche ordung. S-a făcut în cer o gaură mai mica decât cea din stratul de ozon, dar gaură-n cer totuşi când a aquiesat la o mică şmecherie cu fracţionarea concediului (era a treia secundantă a şefei de secţie), pe care i-o sugerasem cu insolenţă surâzătoare. După nişte ani. În primavera lui 90 aveam şansa unui serviciu în primăria sectorului, cu unsalariu, atunci, aproape dublu faţă de cel din institute. Angrenat într-un ciclu de lucrări în beneficiul programului de cercetare al dnei Duţi, am declinat oferta. Am mai rămas încă 8 ani pe poziţii. Dar doamna a dipărut, galopant, în mai puţin de o lună de la gestul meu. Evanghelică, a fost incinerată la cererea familiei. Pastorul a sosit la crematoriu pe bicicletă, iar slujba a ţinut 7 minute.
Şi, în fine, 19 august: mai întâi aniversarea sursei umane a 4 personaje ale mele. O persoana cu totul specială. Iar maică-mea, în înţelepciunea dragostei de mama, a calculat cu fină precizie graficul unei morţi anunţate şi a plecat puţin la aceeaşi dată…