DESPRE “FIZICA POVESTITĂ”

       Fizicianul Cristian Presură are un ciclu de conferinţe publice oarecum în prelungurea cărţii sale “Fizica povestită” (Editura Humanitas, Colectia STIINŢĂ, 2 editii), pe mai multe platofrme (Patreon, Youtube). Ȋn cartea sa, autorul explică, pe înţelesul tuturor, fără a face abuz de expresii matematice, noţiuni de fizică, unele avansate chiar. Nu ne referim acum la materia întunecată. Ne oprim la mecanica cuantică. Aceasta se apropie de un secol. Ȋnr-una din conferinţe, fizicianul ilustrează, cu drept de reproducere, o fotografie. Fără a o explicita, aceasta pare una a atomului de Hidrogean, aflat în starea neexcitată. Facem abstracţie de nucleu. Ne concentrăm atenţia pe un cerc, format din puncte luminoase de intensităţi diferite, care nu e o linie continuă. Intensitatea luminoasă a punctelor reprezintă ponderile stărilor cuantice ale electronului aferent atomului. Ponderile sunt măsura probabilitaţilor de localizare a acestuia, conform interpretării de către Max Born a soluţiilor Ecuaţiei lui Schroedinger, baza aşa numitei mecanici ondulatorii. Una din versiunile recunoscute ale mecanicii cuantice elementare. Povestitorul nu se referă la mecanica matricială a lui Wernher Heisenberg, pentru a nu dilua explicaţia. De altfel el simplifică povestea din conferinţă, rezumându-se la noţîinea de pondere. Am socotit util un plus de explicitare, care plus poate fi ignorat de publicul caruia fizicianul Cristian Presură se adresează. Bref, pare că fotografia reprodusă ilustrează un atom de Hidrogen aflat în stare fundamentală, adică neexcitată.  

       Cristian Presură a îndrăznit, alteori, mai mult. S-a întrebat dacă Eminescu nu intuise elemente ale mai târziei Teorii a Relativităţii a lui Einstein. Nu e vorba de poezia “La steaua”, care nu exprimă decât viteza luminii (“La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă / Că mii de ani i-ia trebuit / Luminii ca s-ajungă”). Ori, viteza luminii era cunoscută la vremea lui Eminescu. Ştim că Sirius, cea mai strălucitoare stea pe cerul boreal (de fapt o stea binară), se află la 8.6 ani lumină de sistemul solar. Deci imaginea pe care o vedem e cea din urmă cu acest interval. Se întâmplă la fel cu toate stelele pe care le vedem. De fapt, fizicianul se referă la Betelgeuse, o gigantă roşie aflată la aproxiativ 600 de ani-lumină departe. Despre care observaţiile cosmologice presupun ca “va” exploda într-o supernovă. Dar imaginea supernovei va ajunge la noi la intervalul corespunzator dupa ce fenomenul se fa fi produs. Dar nici asta nu are legătură cu Teoria Relativităţii, e limpede. Versul “Azi o vedem şi nu e” se refra doar la viteza luminii. Ori, Doar fotonii şi neutrinii, a căror masă de rapus e nulă, se propagă cu vinteza luminii. Ȋn conferinţa sa, fizicianul se referă, în ce priveşte viteza luminii, doar la prima aroximaţie, bazată pe calculul llui Rohmer, nu pe valoarea rezultată din Teoria clasică a lui Maxwell, dar dpdv poetic nu cifra contează, ci viteza luminii în sine.

       Cristian Presură analizează mici fragmente din rmanul eminescian “Sărmanul Dionis”. Iar intepretarea acestora ar putea duce la Teoria Relativităţii, sugerând încetinirea curgerii timpului în aglomerări gravitaţionale extrem de mari. Ori, Teoria Relativităţii, în ambele versiuni, e ulterioară lui Eminescu. Ipoteza lui Cristian Presură e că poetul filosof ar fi intuit ceea ce urma să formuleze marele fizician. Las cititorilor analiza acestei ipoteze. Textul de faţă e unul în esenţă deschis.

       Ȋn fine, în cartea sa, Cristian Presură analizează poziţia lui Einstein faţă de întrebarea fundamentală: Există sau nu Dumnezeu? Cert, Einstein n-a fost ateu. Dar savantul n-a crezut într-o divinate precum cea monoteistă. S-a spus că Einstein a crezut în Dumnezeul lui Spinoza. De fapt citatele selectate de autorul cărţii “Fizica povestită” din Einstein îl arată pe sanvant ca fiind fermecat de misterul inaccesibil minţii umane în întelegera Universului.

       Einstain a trăit şi gândit la vremea lui. Mă întreb dacă esenţa credinţei lui Einstein ar putea fi sintetitază, în lumina conceptelor apărute ulterior, de fraza: “Şirul legilor naturii este fractal”. Las şi această analiză citirorilor.

       Ca rezumat ultim, reproduc aici un scurt dialog cu un interlocutor din mediul singurei reţele de socializare la care particip: – Universul este fractal; – Da, căci Matematica e limba lui Dumnezeu.