LA MALA EDUCACION

În anii 80, când partidul, care era în toate, lansase o ofensivă fără precedent împotriva liceelor care nu pregăteau rezerva de cadre a clasei muncitoare şi-i îndrumau pe elevii particulari fie către liceele de matematică – fizică, la preţ redus, dar încă existente, fie la cele mai chisnovatice, cum era cel de turism. Într-o seară îmi terminasem ora mai devreme, fătuca venise la lecţie cu o oră mai devreme şi nu trebuia să redau camera către locuitorii ei de baştină, generaţia următoare, am mai stat la poveşti cu fătuca. Departe de a fi genul meu şi oricum îmi impusesem o conduită riguroasă, purta în locul ochilor două faruri de ceaţă de un verde intens. I se rupea eperduement de matematică, i se rupea şi de neputinţa mea de a face lecţii eficiente dacă nu mă imprietensc cu elevul, motiv pentru care peste 90 la sută erau eleve, tot ce părea s-o intereseze era să-şi verifice şi chiar să-şi antreneze potenţialul de seducţie. Ştia, mica bestie, că e arma cea mai eficientă pentru reuşita în viaţă. Ca să fac mişto de prietenul meu care avea să înconjure ulterior pământul în câţiva ani (Israel, coasta de est, coasta de vest, Honolulu, revenit de câţiva ani în Connecticut), i l-am recomandat pentru fizică. Omul fiind inginer chimist. Silicatist ca specialitate. Temperament fugos, a fost mult mai sensibil ca mine la privirile verzi. Dar în seara aia, cum adolescenta bine dezvoltată (închipuţi-vă o scândură cu plete arămii în toate direcţiile şi cu o pereche de faruri de ceaţă de culoare verde intens, mă repet că să vă intre bine în cap), domnişoara, care oricum era la un liceu de matefizi şi avea un câmp destul de larg de alegere nuş’cum m-a făcut să-i povestesc că din generaţia mea eu am fost privilegiat. Căci terminând liceul într-un bastion al chimiei naţionale, făceam o zi pe săptămâna practică la combinat şi ieşeam odată cu diploma numită atunci de “maturitate”, pe drakku maturitate, habar n-aveam ce-i viaţa, şi cu un certificat de operator chimist. Obtenabil în teorie în urma a 3 ani de şcoală profesională în locul liceului. Hazul e că cel mai bun prieten al meu din vremea aia, acum profesor universitar de mecanică la iaşi, îşi valorificase hârtia muncind 4 ani în combinat, dintre care 16 luni de armată cinstită.
Subiectul poveştii de faţă e farmecul acelei zile de vineri petrecută în combinat. În teorie trebuia să fim rotiţi pe la secţii. Ceea ce s-a întâmplat în proporţie de 15% cel mult. Oricum nici n-am intrat în secţiile debuşeu ale viitoarei mele specialităţi, fizica polimerilor. Ne lăsau însă să şedem într-un vestiar încălzit. La poveşti. Asta era tot farmecul. Omul se mai schimbă, în copilărie eram povstaş instinctiv, îi adunam pe toţi în jurul meu şi inventam poveşti. Acum, la bătrâneţe fireşte am dat în mintea copiilor şi mai inventez câte o poveste, dar mai rar, însă la vrema aia deprindeam arta de a asculta. Căci poveştile unora dintre colegi aveau mai mult farmec. O singură colegă, deloc atrăgătoare din perspectiva mea (asta e o figira de stil, nici una dintre colege nu era atrăgătoare din perspectiva mea, la vremea aia eram îndrăgostit fără speranţă de sora mai mică a altui coleg, care însă, la cei 14 ani ai ei, era iubita fiului secretrului de partid pe orăşel. Când m-am mai referit la faza asta am avut grijă să romanţez ironic, ştergând din amintire individul, care, azi, dacă n-ar fi la fel de bătrân ca mine, s-ar da jos din maşina de fiţe şi ar bate un bătrân care trece strada prea încet, apud ultimele ştiri teve şi am bătut monedă doar pe coincidenţa vârstelor. Aveam vârstele actorilor adolescenţi cu care nebunul de Zefirelli filmase Romeo şi Julieta. În fine, nu de fata aia e vorba, dar nu mă lasa inima să n-o pomenesc în orice poveste al cărei fir trece pe lângă ea, colega cea drăguţă care nu mă interesa nu participa la comerţul cu poveşti. Ce citeşti tu acolo, Corina, o întreb, bănuind un roman de aventuri. Căci ce altceva ar fi putut, la mintea noastră, să fie mai captivant decât poveştile pline de haz ale câtorva ţărani urbanizaţi, doar trăiam nu departe de ţara natală a lui Ion Creangă. Ei bine nu, era o carte din bibliografia obligatorie pentru bac. Cum toată clasa terminală am jucat fotbal până se întuneca, distracţie întreruptă doar de vizitele la cutare colegă, unde se aduna juma din clasă să le explic rezolvarea problemelor de analiză matematică, deh, materie nouă, mutra mea de şoarece de bibliotecă ce se visa triceratops era şi ea bună la ceva, decisesem să nu citim, prietenul eu şi cu mine, nici un rând din bibliografia obligatorie la română. Singura excepţie, scena de viol din Răscoala. Asta după ce… dar să urmăm firul poveştii. Privind figura inocentă a colegei lipsit de sex appeal, mi-a venit o idee. Uite cum facem: tu citeşti, dacă aşa crezi că se rezolvă lucrurile în viaţă, dar e interzis să mai abuzezi de orele astea la căldurică, fără profi pe cap, prinos de la sfântul combinat. Citeşti acasă, pe timpul tău. Aicea povesteşti ce-ai citit. Iar eu mă oblig să fac 2 rezumate diferite, pentru mine şi pentru Paul. Da de ce şi pentru el, întreabă zâmbind Corina, pe care, altfel nebăgată în seamă de vedetele clasei, la curent cu Beatles şi care înjghebaseră un trio la chitară, se simţi prinsă în joc. Cineva îi dădea în sfârşit atenţie, nu contează că o făcea că s-o exploateze. Păi simplu. Pentru că eu sunt om educat şi dacă mă refuzi nu mai am decât argumente academice la îndemână, iar astea nu prea au valoare de piaţă în cetatea chimiei. Dar Paul nu ştie multe. Aşa dacă dacă refuzi îţi trage o mamă de bătaie că-ţi înroşeşte fundu. Paul nu se gândise la aşa ceva, dar a prins idea din zbor şi o făcea deja pe Titi duru cu mutra lui uşor mongoloidă, de-l puteai crede ţigan. Lovitura a penetrat ţinta mai ceva decât dacă aş fi fost Robin Hood. L vârsta aia nu numai fetele, dar cu precădere fetele, amestecă inconştient imaginaţia romantică cu cea erotică, aşa că spectrul unei bătăi care săi înroşească fundu i-a roşit obrajii, de puteai face omletă pe ei. Sau char pâine prăjită. Zis şi făcut. Asta era toamna, la începutul clasei terminale. Să vă mai spun că toate fetele au prezentat mândere profului de română caiete de rezumate muncite din greu? Că toţi băieţii afară de Paul şi de mine au prezentat fie cópii ale caietelor colegelor, fie nimic, socotind că cu câte un 2 pe caiet nu rămâneau corigenţi la limba română. Erau oricum la 24000 de mile de Minluescu şi romanul lui omonim, dar e drept că nici eu nu-l descoperisem încă. Dar ştiau să cânte Con venti quarto mille bacci, deşi nu înţrelegeau textul. Singurele caiete date ca exemplu au fst cele două făcute de mine. Avusesem grija sardonică să-l fac pe al lui Paul mai bun. Şi ca să fac şi miştu de el, cine să facă miştoul cel mai acid decât cel mai bun prieten, dar şi să acopăr nemernicia. Aşadar Paul a luat 8 la caiet, eu 7, iar Corina… 6. O să mă întrebaţi de ce n-am dus colaborarea până la consecinţa logică şi n-am plimbat-o serile pe bulevardul cel nou, să-i infiltrez o doză de stil. Ce intrebare tâmpită! Îşi jucase rolul, iar eu aş fi refuzat un flirt, o idilă chiar, fie şi cu Carla Bruni din sonete. Care nici nu se născuse. Căci eram îndrăgostit fără speranţă de iubita fiului secretarului de partid al orăşelului.
Bun, o să spuneţi că nici asta nu-i poveste, că iar e fragment de memorii. Ei, şi? Asta am keff azi, asta povestesc. Dar dacă mi-o veţi rejecta, mâine-poimâine scriu altă versiune a poveştii. Poate ceva de aventuri, cum credeam că citeşte colega noastră drăguţă, finuţă chiar, dar lipsită de sex appeal şi interes.
Mai rămâne în rezervă şi variant că alde Corina nu era aşa fără sare şi piper cum ne părea nouă. Şi că, de fapt, noi eram boii cu gustul nedezvoltat. Cine ştie? Şi cui foloseşte? La ce-mi foloseşte mie că am gustul de-a dreptul rafinat? Îmi dă doar puseuri cardiace. Cum? aţi ţinut-o minte şi pe aia că cei născuţi sub acelaşi semn cu mine au un bolovan în loc de inimă? Era o minciună patentă.
Întrebarea corectă e dacă scândura cu plete arămii şi faruri de ceaţă, de un verde electric, s-a plictisit au ba ascultând povestea. N-am întrebat-o. dar lecţiile următoare de analiză matematică şi-a ţinut farurile de ceaţă aplecate pe caiet.