PROBLEMĂ OBIŞNUITĂ, SOLUŢIE NE OBIŞNUITĂ

Cu destui ani în urmă, într-un fost e-grup, avu loc o întâmplare, care merită reamintită. O persoană care nu putea fi bănuită a avea cea mai vagă legătură cu matematica, propusese o enigma. Dându-se 4 numere, care ar fi cel de al cincilea care continuă logic şirul. Persoana n-avea cum să ştie că tipul de problemă făcea parte din categoria celor pe baza cărora se determină indicele IQ. Desigur, nu exclusiv. Putem întâlni tipul de problemă şi în caietele şcolare ajutătoare. Pentru nivelul gimnazial. Algoritmul de rezolvare presupune determinarea legăturii logice dintre primele 4 numere. De cele mai multe ori, această legătură e algebrică. O anume formula de gen, aplicată unui şir de numere consecutive, de regulă primele numere naturale positive, dă numerele care constituie datele problemei.

Cum spuneam, persoana care propusese enigma ignora categoria de probleme. Din acel e-grup, se întâmpla să fiu singurul dotat cu noţiunile suficiente pentru a recunoaşte schema logică. Deloc de mirare că am trimis imediat soluţia corectă. Identificarea formulei algebrice implicate fiind o problema parţial de intuiţie, parţial de experienţă. Mă aşteptam, aşadar, ca nimeniatcineva să nu dea soluţia.

Nu mică-mi fu mirarea când văzui, luni dimineaţă (enigma fiind propusă vineri, iar pe vremea aceea accesul la internet se făcea prin dial-up. Şi personal nu consumam apeluri telefonice de acasă, încărcându-mi facture), văzui, cum spuneam, o singură altă soluţie corectă. Oferită de altcineva. Care era la fel de străină de matematica necesară.  De nivel gimnazial. Era o româncă emigrată în Japonia, unde practica meseria de învăţătoare. Deci nu cunoştea algebra. Cu atât mai puţin categoria logică de astfel de probleme. Situaţia n-avea cum să nu mă facă curios. Ce metodă folosise. Înainte de a întreba direct asupra metodei de identifcare a soluţiei, ceva-ceva îmi oferea o bază de presupunere.

Nu cunosc măsura în care participanţii lacomunicarea internautică actuală, în particular participanţii la una sau mai multe reţele de socializare, îşi mai aduc aminte de rutina fotelor e-grupuri. Într-un fel şi acum structura convrsaţională a actualelor reţele de socializare adduce, de depparte, cu structura unor foste e-grupuri fluide. Ce vreau să spun e că majoritatea conversaţiilor iscate de un deţinător de cont, urmate de lanţuri, maim mult sau mai puţin ramificate, de comentarii individuale, se desfăşoară paral cu dialoguri bilaterale ale participanţilor la un lanţ dat de comentarii. În epoca e-grupurilor, asemenea conversaţii bilaterale erau chiar mai frecvente. Am precizat cele de mai sus oferă o bază de susţinere a firescului întrebării pe care o adresasem, via e-mail, persoanei care dăduse a doua soluţie corectă. Desi aveam unele bănuieli, bazate pe nu puţine expereienţe anterioare, forma răspunsului m-a surprins. Numărul care constituia soluţia corectă mi s-a impus prin contrast. Era pur si simplu frumos.

Capacitatea acestei persoane de a accesa informaţii prin mijloace neobişnuite, aparent fără contact direct, care erau şi nu erau cee ace se numeşte popular telepatie, îmi era cunoscută. Căci urmăreau asemenea fapte de ani de zile. Ignorant  la nivel teoretic, acumulasem un dosar substantial de fapte greu de contestat. Nu voi da exemple. În e-grup existau destui membri cu mentalitate esoterică. Dar nici unul, cu excepţia acestei personae, care, de altfel, juca un rol de lider, nu produsese nici un fapt de comunicare fără intermediar. Nu m-a mirat soluţia la problema propusă, nici măcar lipsa ei de noţiuni matematice corespunzătoare. M-a mirat exprimarea. Cum putea un număr să fie frumos? Dacă exista un mecanism functional care conducea la soluţia unei probleme a cărei bază să fie ignorată de rezolvator – şi aveam dovada că exista – ce process din creier îl materializa? Persoana în cauză nu ghicise pur şi simplu soluţia. Termenul folosit în explicarea identificării soluţiei, dincolo de ciudăţenia lui, trăda o anume logică. Iar substratul logic, sau logica implicită, exclude  natura pur emoţională a procesului. Ca ignorant în materie de brain sciences, aş miza pe ideea profană că un asemenea mecanism, dovedit eficace, ţine de colaborarea celor două emisfere ale creierului. Noţiuni generale în materie le putem găsi intr-un articol al prof. dr. Adrian Restian, medic specializat în brain sciences, om de ştiinţă cu cunoştinţe consistente în fizică: https://www.medichub.ro/reviste/medic-ro/medicina-actuala-intre-emisfera-stanga-si-emisfera-dreapta-a-creierului-id-931-cmsid-51.

Unul din scopurile acestui succinct articol e de a provoca fizicieni şi mai ales biofizicienii să contribuie cu argumente specifice la descifrarea neobişnuitului mecanism de soluţionare nonmatematică a unei probleme matematice obişnuite.