repostez, la mijlocul saptamanii, din cand in cand, unele materiale piedute odata cu distrugerea primei editii a blogului. acum:
În prima zi a anului dragonului de apă, Mircea Horia Simionescu ar fi împlinit 84 de ani. Prilej natural pentru un succint remember, care se doreşte a evita orice ton ce i-ar fi stârnit ironia. Ciascuno il suo. Suum cuique.
Nu vom insista asupra a ceea ce ştie toată lumea. Că grupul numit, la vremea sa, şcoala de la Târgovişte (pe Radu Petrescu şi pe Costache Olăreanu i-a reîntâlnit acolo sus, la o partidă de biki-boka) decisese să se abţină de la publicare înainte de 40 de ani. Garanţie a unui start lansat, îndelunga gestaţie asigura stabilitatea stilului. Nici că la apariţia, în 1969, a Dicţionarului onomastic, era şeful de cabinet al lui Popescu-dumnezeu. Ceea ce plasase întreaga lume literară, cu nucleul ei, critica, dar mai ales cu buricul buricului*, direcţia presei, idest cenzura, în derută maximă. O lume suspicioasă, produs tipic al unei societăţi totalitare, în care fiecare se întreba, tremurând, în colţişorul arondat, ce-o fi vrut să spună şefuţul, şeful, şeful şefului, până la măscăriciul numit, în asumata limbă de rumeguş, şefu’ mare.
Valorificând inteligent deruta, în anul imediat următor, ca un un-doi Niki Dumitriu – Puiu Ionescu, sau ca un jab la falcă urmat, fără preaviz, de un uppercut la ficat, MHS, cum avea să fie citat de, vorba criticului literar D.C-E., connaisseurs, ne fericea cu Bibliografia generală. Nu voi insista, cine îşi aminteşte n-are nevoie, cine nu ştie are, măcar acum, ocazia să prefire printre falsele fişe de bibliotecă ce compun cartea, titluri ca Ascensiunea unei matracuce, sau falşi autori ca Nicolai Colentina. Dinamită? Nu. Ci două lingouri subcritice de plutoniu şi un resort cu ceas care să le unească. Şi asta atunci! Nu vom insista nici asupra dezinvolturii de a ieşi printre primii scriitori majori, în spaţiul e-cărţilor, imediat după Radu Cosaşu**. Cu atât mai puţin asupra generosului dar lucidului comentariu, pe e-grupul literar nadir_latent, a domnului profesor Bogdan Suceeavă, ocazionat de reeditarea, la editura digitală LiterNet.ro, a Bibliografiei, la câteva zile de aniversarea a 76 ani a scriitorului: Despre cartea asta se va vorbi în următorii 50 de ani. Ci ne vom limita la a cita corelarea, de către MHS însuşi, a două date: Borges e tradus la Paris în 1967, Dicţionarul apare la Bucureşti abia 2 ani mai târziu.
Mircea Horia Simionescu este, fără îndoială, un precursor al postmodernismului în literatura română. Vai, un gorun singuratec, în câmpia totuşi muntenească, fără siajul unei şcoli. Singular stilistic, tematic şi conceptual.
Celelalte două componente ale tetralogiei Ingeniosul bine temperat, anume Breviarul şi Toxicologia, sau dincolo de bine şi dincoace de rău, stârnesc ecouri propagate mai degrabă în clanul literar decât în marele public.
Nu pot să nu asemui apariţia primelor două cărţi cu şarja de cavalerie a diviziilor blindate comandate, aproape împotriva establishmentului militar, cu Kniebolo*** cu tot, de inovatorul general Heinz Guderian, cu 30 de ani în urmă. Care Guderian decisese, practic, de unul singur, scoaterea din joc a Marii Franţe şi, pe cale de consecinţă, întregul curs al războiului. Nu vă impacientaţi, domnilor preşedinţi şi, mai ales, inhibaţi-vă, pentru a fi demni de condiţia de invitaţi ai iconoclastului şi la fel de originalului MHS, reflexele corecte politic. Comparaţia e exclusiv tehnică.
Poate obosit prematur, poate epuizat în planul inovării estetice, Mircea Horia Simionescu se va retranşa, toată viaţa, la nivelul doar al unui excelent romancier. Nivel evident de vârf în peisajul şi relieful literar românesc. Socotim, totuşi, că această lungă carieră postexplozivă e, de fapt, marea victorie literară a scriitorului unicat, care a reuşit să evite prăbuşirea de care puţini copii teribili scapă. Să cazi din Himalaya în Pamir şi Tibet nu-i la îndemâna oricui.
Desigur, locul unui atare text nu e neapărat în spaţiul notiţelor Facebook. De va fi să fie, când va fi să fie a’rdicat din cenuşă blogul meu, va fi primul post propus. Până atunci, avem de ales între a cita fraza finală din Contele de Monte Cristo: Aşteaptă şi nădăjduieşte şi a spune, în limbaj militar, Noi executăm aşteptarea.
Note: * Ca să nu evităm a-l parafraza pe Sorescu, înrudit spiritual, cu MHS, până la un punct;
** http://editura.liternet.ro/carte/73/Mircea-Horia-Simionescu/Bibliografia-generala.html http://editura.liternet.ro/carte/46/Radu-Cosasu/Un-august-pe-un-bloc-de-gheata.html
*** porecla, prin spate, în lumea profesioniştilor, a lui Hitler
Nota bene: Prietenul meu, polivalentul artist plastic Liviu Ovidiu Penea, şi-a dorit o bună parte din viaţă, să-i ilustreze pe Mircea Horia Simionescu şi pe Emil Brumaru. Graţie editurii LiterNet.ro (http://editura.liternet.ro) a reuşit.
Addendum: Încerc să ilustrez şi să respect spiritul lui MHS, plasând minusculul remember, într-un bucheţel de micorfişe signaletice ale câtorva oameni de cultură români născuţi sub aceeaşi zodie a Vărsătorului: Felicia Antip: O carieră de cursă lungă, de la prestigioasul săptămânal antedecembrist Lumea, la rubricile servite şi azi cu acribie, în care face recenzii de acuitate şi acurateţe ale unor cărţi de raft înalt, traduse în româneşte din literaturile franceză şi engleză. Nume legat, natural şi social, de cel al regretatului general Constantin Antip, jurnalist militar de anvergură, inspirator şi cofondator al lunarului Magazin istoric, fericită prezenţă perenă de 45 de ani în peisajul publicistic românesc. Silviu Angelescu: profesor universitar de etnologie și folclor, folclorist și romancier român. Dintre opere: Portretul literar, Editura Univers, 1985, premiul „G. Călinescu“ pentru critică literară, Calpuzanii, București, Editura Cartea Românească, 1988, roman, premiul „lon Creangă“ al Academiei Române, republicat București, Humanitas 1999, Mitul și literatura, București, Editura Cartex, 1995; editia a II-a, București, Editura Univers, 1999, Legenda, București, Editura Valahia, 2002.(sursa: Wikipedia); Gheorghe I. Brătianu, martirizat la Sighet, în 1953, autor, între altele, a două lucrări fundamentale, cu accent pe istorie: Marea neagră şi O enigmă şi un miracol al istoriei: poporul român; iar pentru fracţiunea iraţională de 0.14159… ;-): Irina Nicolau, mâna dreaptă a pictorului creştin Horia Bernea, la reconstruirea cathartică a Muzeului de la şosea. Vezi LiterNet.ro Motorul de căutare funcţionează.
Related Articles
No user responded in this post