ŞASE = TREI VERSUS TREI?

“Doamna Bica, Georgescu, doamna Udrea, Coldea, doamna Kovesi, doamna Stanciu au fost echipa mea. Cu care am modernizat România. Şase oameni. Trei dintre ei i-au arestat pe ceilalţi trei.”
După mai bine de cei 10 ani, în care a controlat, progresiv, o halcă mare din mass media naţională, după ultimele mai bine de 10 săptămâni în care repetă cele spuse, tot progresiv, consecvent, de singurul post TV care l-a contestat, denunţat şi iritat, expreşedintele ţării surclasează toată media. Atât cea obedientă, încadrată în sistemul de putere personală, cea doar favorabilă, cea oscilantă, cea mai mult sau mai puţin neutră şi chiar cea foarte restrânsă care i s-a opus mereu. Şi pe care a încercat, deocamdată fără success, s-o scoată brutal din joc. Cum? Elementar, dragi doctori watsoni: lăsând să-i scape porumbelul unei expresii ultrasintetice. Cumva echivalentă cu un autodenunţ orgolios. Provocator. Înterpretabil pe multe planuri.
Pe cel mai la îndemână se conturează tabloul sugerat de fraza rostită în direct, la postul TV angajat, tribuna sa personală. Care post TV l-a susţinut avan pe actualul preşedinte ales în campania electorală. De reţinut amănuntul, e numai unul din argumentele care ne confirmă înrudirea de fond dintre cei doi preşedinţi.
Tabloul trimite la vârful unei famiglii mafiotice, în momentele de după ieşirea, într-un fel sau altul, din joc, a personajului numit în jargon Il capo dei tutti capi. Lupta pentru putere a locotenenţilor acestuia.
Nu mizăm pe acest tabou, fără a-l exclude complet din spectrul intepretativ. Însuşi faptul că e sugerat de fraza individului e unul din argumentele rezervei pe care o avem faţă de această imagine oarecum prea simplistă. Individul rămâne odios, iar ieşirea în spaţiul public a unui număr în creştere de amănunte din perioada când era doar primarul capitalei şi chiar de mai înainte se constituie în trăsături de penel care-i accentuează hidoşenia. Dispreţul pentru lege, pentru oameni în general, ura neîmpăcată împotriva celor care nu se fac preş în faţa lui. Dar nici suporterii săi, nici adversarii, nici masa nu-i contestă talentul ieşit din comun de luptător. Fraza sonoră, emblematică, de la care am pornit, e simultan o sinteză a imaginii proprii, distorsionate, asupra celor 10 ani, simultan esenţa a ceea ce a vrut – şi a reuşit, pentru cei care l-au susţinut – să inculce în conştiinţa publică. Şi, nu în ultimul rând, un mesaj cu intenţie forte de manipulare şi acum a opiniei publice. Interne şi externe.
De fapt această triplă semnificaţie marchează întreg discursul public al individului în această ultimă perioadă din cele 4 luni de după predarea formală a dublului mandat. Formula, cinică dar destul de exactă, poate avea sens de avertisment adresat primilor 3 coechipieri: bă, dacă continuaţi să-mi şicanaţi mândra şi uneltele, eu am dosare despre toţi. Ei, şi dosariada asta îl îndepărtează pe fostul căpitan-securist-bişniţar de un onorabil capo dei tutti capi şi-l apropie de un mărunţel şi megalomanic lider gen pingelică. Al cărui sistem de putere personală se bazase, la începuturi, tot pe acumularea de dosare despre eşalonul superior de partid, cu scop de şantaj potential.
Ion Ilici Iliescu a avut destule păcate şi ticăloşia urmaşului la butoane nu i le şterge. Sistemul său de putere era inerţial. Preluat de la cel antedecembrist şi transferat eşaloanelor 2-3 ale partidului comunist. A acoperit furtul primei generaţii securiste postdecembriste, pe care nu l-a agreat, n-a făcut avere şi nu l-a agreat prea mult nici pe Năstasedrakkuştiecâtecase. Dar a fost foarte departe de incultura politică, de conexiunile interlope şi de dispreţul pentru lege al urmaşului. Prin forţa lucrurilor, fostul lider devine subiectul efectului de contrast exprimat de metafora: la lumina focului din cămin poţi citi o scrisoare. Dar, dacă aprinzi candelabrele, focul din cămin păleşte.
Dar, înainte de a continua supoziţiile interpretative ale frazei în discuţie, să vedem cine sunt cei şase coechipieri ai zupremului:
Coldea. Eu l-am făcut în 10 ani din maior SRI general cu 3 stele – se laudă individul. Adică 5 trepte ierarhice în 10 ani. Comparabil cu ascensiunea fulminantă a unor militari de elită în timp de război. Dar şi cu alţi acoliţi pe care zupremul i-a săltat pe şest în aceşti 10 ani. Adjunct al directorilor consecutivi ai SRI, comandant de facto al serviciului. În slujba liderului mult tmai mult decât în slujba ţării. Poate şi în slujba ţării. Acum, la 10 ani de la penibilul episod cu cei 3 jurnalişti mai întâi fals răpiţi, apoi răpiţi pe bune, în Iraq, după ce cacealmaua scăpase de sub control, gurile rele spun că, atunci maior, ar fi transportat suma de răscumpărare, din care o parte n-ar mai fi ajuns la terorişti. S-ar fi evaporat. Tot despre acest personaj spun gurile rele că iar fi plătit salariul unei aşa zise jurnaliste de la postul TV de lucru al liderului. O susţinătoare vehementă a acestuia. Ba chiar că ar fi dirijat finanţarea postului. Care dacă ar fi fost să se ţină din ce câstigă ar fi dat demult faliment.
Laura Codruţa (sic) Kovesi. Menţinută abuziv mai mult de 2 mandate ca procurer general, mutată prin voinţa liderului zuprem ca procuror şef al DNA. Care dirijează acum valul de arestări şi cere, cu insolenţă sfruntată, creşterea puterii procurorilor în proiectul de modificare a constituţiei şi desfiinţarea protecţiei parlamentarilor faţă de abuzurile posibile ale organelor de anchetă. Asimilate abuziv justiţiei. Dar nu doar de Dsa. Ci de întreaga clică, pe fondul ignoranţei crase a mass mediei şi a populaţiei. Protejată de ambasada USA. Despre care alte guri rele şoptesc că-şi terorizează subalternii, în contrast cu bolboroseala din faţa camerelor TV.
Acesta e binomul puternicilor zilei. Creaţii ale zupremului, denunţate acum de acesta. Pe bune sau la cacealma.
Lidia Stanciu. Culeasă şi plantată de zuprem în postul de control al justiţiei obediente: preşedinte al ÎCCJ. Are în palmares câteva decizii oneroase. Ca să folosim eufemisme. Un singur exemplu. Un personaj public acuzat de DNA, achitat în primă instanţă (pentru lipsă de probe), achitat la recurs de Curtea de Apel, reachitat la ÎCCJ, completul cu 3 judecători (scor 3-0) şi, în fine, condamnat de completul cu 5 judecători (cu 3-2). După recurs, apel şi dublă revenire a procurorilor. Un exemplu din nu puţine.
Aceştia ar fi cei 3 pe care zupremul îi acuză că i-ar fi arestat pe ceilalţi 3 coechipieri. Cei 6 cu care zupremul ar fi modernizat, cum pretinde, România.
Alina Bica. Funcţionar de eşalon înalt al ANRP (Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor) a contribuit la îmbogăţirea marilor caïzi ai acestui tip de jaf, pe bani publici. Prin restituiri ilegale ultrasupraevaluate. Premiată prin numirea ca şef al DIICOT (structură a ministerului public al cărei obiect e crima organizată şi terorismul) şi-a extins activitatea infracţională de gen. Arestată tocmai pentru asemenea fapte, demisă din funcţia de conducere, a petrecut în arest preventiv 5 luni. Fu trecută la arest la domiciliu.
Horia Georgescu. Liderul ANI. Agenţia Naţională de Integritate. Al cărei obiect e cercetarea eventualeoror incompatibilităţi ale demnitarilor. S-a remarcat anul trecut prin campania furioasă împotriva candidaturii actorului Mircea Diaconu la Parlamentul European (după ce forţase demiterea din parlament a acestuia), mergând până la ameninţări împotriva oricui l-ar fi susţinut. De la depunătorii de semnături pentru susţinerea candidaturii la filiera electorală. A mai fost învins în nu puţine procese intentate de cei împotriva cărora comisese abuzuri. Nu chiar întreaga justiţie e obedientă. Poate 75-80% e chiar onestă profesional. Arestat pentru implicare în restituirile ilegale la ANRP, de unde fusese promovat la ANI. Zeci, dacă nu sute de milioane de euro din taxele noatre în buzunarul unor moguli buni. Buni pentrru mafia zupremului.
Şi, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, blonda de la drept. Urmaşa Lupeascăi şi a savantei în istoria naţională. Anchetată în arest preventiv pentru deturnările de fonduri, în folosul partidului, la Gala Bute. Ani de zile Gazeta sporturilor (a cărei anchetă jurnalistică dezvăluise matrapazlâcurile exministrului sporturilor, Monica Iacon Ridzi, cu prilejul unei zile a tineretului, în beneficiul fiicei mezine a zupremului) a oferit date certe despre ilegalităţile comise de subalternii exministrului turismului şi al dezvoltării (sic), sub ordinele mascate ale acesteia. Cum cine? Dna Elena Udrea. Favorita. Noul cabinet doi în aceşti 10 ani. Anchetele nu ajungeau defel la acest nivel. Au ajuns acum, după predarea dublului mandat. Ceea ce, odată mai mult, poate însemna mai multe lucruri. A le reduce la aparenţe, ar fi o primă eroare. Ceea ce nu înseamnă că aparenţele pot fi excluse.
Acum să vedem: o primă variantă, pe care spuneam că nu mizăm, dar n-o excludem, e cea de la suprafaţă: maşina puterii agregate de zuprem, progresiv, 10 ani, funcţionează fără el. Ba chiar pare a se accelera. Cui prodest? La prima vedere celor în funcţie în instituţiile de forţă, scheletul sistemului de putere. Reprezentat, simbolic, de cei 3 numiţi de zuprem în nefericita (sau abila) frază. În subsidiar şi pe termen mediu şi, doamne feri, lung şi înlocuitorului în funcţia cu cea mai mare suprafaţă electorală în stat. Beneficiar şi dispus să folosească sistemul de putere.
A doua variantă ar fi mimarea echidistanţei binomului DNA & SRI, de fapt Kovesi & Coldea (sau invers?), cu scopul consolidării creditului extern (susţinerea de către ambasada USA, deci cel puţin un curent din Departamentul de Stat (minister de externe în State) şi a polului retrograd din UE (fără a neglija fricţiunile dintre cele două elemente) şi, mai puţin important dar nu neglijabil, a popularităţii interne.
Într-adevăr, după ce cel puţin 20 din cei 25 de ani postdecembrişti primele 2 instituţii în topul încrederii populaţiei erau Biserica şi Armata, acum locul acestora a fost luat de vârfurile instituţiilor de forţă, DNA şi SRI. Istoriceşte, fenomenul are un precedent punctual şi unul peren. Sau repetat. Valul de popularitate şi de entuziasm public după numirea lui Adolf Hitler cancelar, pe 30 ianuarie 1933. Popularitate care a acoperit precaritatea constituţională, NSDAP* pierzând un mare număr de locuri în Reichstag la precedentele alegeri de dinainte de numire. Şi creşterea bruscă de popularitate a lui Stalin după atacarea imperiului roşu de către Wehrmacht, la nici 3 ani după epurările criminale la vârfurile partidului şi ale armatei.
O asemenea popularitate nu se poate menţine decât pe termen scurt. Schema cea mai probabilă de recul ar fi o greşeală majoră a binomului care deţine la ora asta puterea în România, posibil favorizată de beţia puterii. Probabilitate totuşi mică. Sistemul de răcire al creierului** binomului (sau trinomului?) e mai eficient decât cel al talamusului zupremului. Care, deşi funcţionează îngrozitor de eficient, are o parte instinctuală greu de neglijat.
Ce fel de greşeală? Ceva comparabil cu atacarea pblică a medicului Raed Arafat de către zuprem la începutul lui 2012. Care declanşase lanţul de manifestări ce-a pus, în câteva luni, capăt seriei nenumăratelor guverne Boc. Imediat după ce luase sub control şi CSM şi se considera complet stăpân pe situaţie. Nu e cazul să adâncim mai mult. Dece să desenăm un iepure, când rostul acestuia e să sară de unde nu te aştepţi? În lipsa unei atari greşeli, erodarea popularităţii actualului vârf de putere va fi mai lentă. Dar – mai sigură.
Dar, dacă nu mizăm pe o interpretare anume, pe ce mizăm? Nu mizăm. Considerăm, pur şi simplu, că versiunile interpretative nu se supun legii terţului exclus. Funcţionează simultan. În raport fluctuant.
Dar a echipă a zupremului era numai de şase? Vaaaaai, ce nedreptate-i face zupremul (sal)Monicăi Macovei! Doar ea i-a conceput sistemul de putere. A retras CSM (care, la preluarea primului mandat, în 2005, îi era ostil zupremului, sau nu neapărat ostil, dar sigur nu obedient) numirea procurorilor şi a transferat-o ministrului justiţiei. Care era Dsa. Apoi, după ce şi-a luat viteză, a pretins că semnătura constitutională pe orice numiri trebuia să-i fidelizeze preşedintelui numiţii. Aşa a devenit, treptat, ţara, o republică procurorească.
Repetăm: fraza pe care continuăm s-o interpretăm mai poate fi citită şi în alt sens: un avertisment adresat celor care-i arestează, ca să-i preluăm expresia, coechipierii dragi. Tenacitatea individului trebuie remarcată în sine, chiar dacă e malefică.
Dece interesează ieşirile în decor ale individului? Sigur că eventualitatea de a ajunge, în cea mai nenorocită alternativă, premier, cândva, nu trebuie omisă. Depunerea la OSIM a mărcii PDL, contestată de liderii acestui fost partid, topit sub numele PNL în fuziune cu partidul trădărilor, după ce le spusese adio cu abia 2 ani în urmă, e simptomatică. Dar nu acum. Acum ţinta sa e de a prezerva calea de a-şi valorifica această posibilitate. Dar acum miza publică e alta. E cooperarea armonică dintre instituţiile de forţă şi partidul trădător, întru realizarea obiectivului actualului preşedinte: un guvern propriu. Cu toată aparenta lentoare, actualul preşedinte, dovedit încă de când fusese propus ca premier de o majoritate parlamentară victorioasă împotriva unuia din nenumăratele guverne Boc, prin moţiune de cenzură, ca fiind ahtiat după putere. După poziţia cea mai înaltă în condiţiile date. Nu-i reproşăm consecvenţa. Îi reproşăm metodele folosite. Aceleaşi ca cele folosite de precedentul în funcţie şi nu odată. Forţarea unor majorităţi care nu se bazau pe alegeri. Sigur, nimica nou. Nu e în afara praxei istorice. Dar procedând la fel ca precedentul, ratează o foarte bună ocazie la început de mandat, de a se distanţa de un preşedinte odios. Pentru moment popularitatea nu i-ar scădea imediat după ce, doamne feri, i-ar reuşi răsturnarea majorităţii parlamentare. Dar, pe termen mai lung, această popularitate i-ar scădea mai drastic decât dacă ar avea răbdare încă un an şi jumătate. Să reflectăm un pic. Nu credem că doar setea de putere absolută e suficientă pentru a-i explica graba. Nu-i vom subestima capacitatea de analiză raţională şi nu doar deoarece a fost cândva absolvent de fizică. Metodele oneroase (ca să rămânem în eufemisme) pe care deja le desfăşoară, cu cooperarea binomului puterii de moment, au, acm, mai multe şanse decât la parlamentarele din 2016. Căci, lăsat să lucreze, acest guvern ar avea mai multe şanse să-şi conserve electoral baza parlamentară atunci. Cifrele o atestă.
La ce metode ne referim? Cum se poate răsturna o majoritate parlamentară? Prin persuasiune pentru parlamentari slabi de înger, prin şantaj (pentru efectuarea căruia e nevoie de dosare furnizate de nucleele inerţiale ale serviciilor) şi prin arestare de către DNA. Cu sau fără probe solide. Prima ţintă e preşedintele senatului, expremierul (2005-2998) care a refuizat anul trecut trădarea. Căruia, iată, DNA îi face, iată, dosar de urmărire. Maşina se roteşte.

Discursul din ce în ce mai strident al expreşedintelui nu poate interesa un observator serios decât prin perspectiva ofensivei cartelului preşedinte actual – partid trădător de sine plus binomul puterii de facto.

Nota bene: * partidul national socialist al mmuncitorilor din Germania
** creierul entitatii colective