UN ACTOR SPECIAL

Dacă Robert de Niro a conturat nenumărate caractere cu o unică grimasă, dacă Peter O’Toole e recognoscibile în orice personaj prin privirea lejer dementă, dacă Anthony Quinn deţine recordul naţionalităţii personajelor sale, există un actor a cărui paletă interpretativă e extrem de largă şi care împrumută substanţă tuturor personajelor sale. Din zecile de caractere mă voi mărgini la cele din filmele pe care le-am văzut.

O iau cronologic. Nu în ordine filmelor văzute, n-o mai ţin minte, ci în ordinea cronologică a fişei sale imdb.com

Gabriel, unchiul zgâtiei Zazie, eroina din filmul lui Louis Malle, după nuvela sprinţară a lui Raymond Queneau, are bonomia pe care actorul şi-a plimbat-o în aproape toate filmele. Fără a străluci, farmecul personajului devine vizibil la revederea târzie a filmului, după ce deja actorul ţi s-a înscris în panteonul personal.

Un an mai târziu (1961) devine Hérode, în Căpitanul Fracasse.

În 1964 joacă la fel de bonom un personaj secundar în Domnul, unde Jean Gabin dă un recital.

Acelaşi profil ca Ludovic al XIII-lea în comedia Cyrano şi D’Artagnan, a lui Abel Gance. Realizat în acelaşi an.

Tot personaj secundar, contura în tuşe accentuate, tot inspector de poliţie, majoritatea rolurilor sale, în spectaculosul film Noaptea generalilor, al lui Anatole Litvak, după Joseph Kessel (1967), în care străluceşte Peter O’Toole.

Primul rol principal, un an mai târziu, în savuroasa comedie Alexandru cel fericit, de Yves Robert. Marlène Jobert, ca parteneră în partea a doua a filmului, îl pune în valoare mai subtil decât Françoise Brion în prima parte.

În 1969 joacă alt personaj secundar, sub regia lui Hichcock, în Topaz.

Primul rol de substanţă, pitorescul Brezan. Îi dă replica lui Peter O’Toole în Războiul lui Murphy (1971) realizat de Peter Yates, cu scenariul lui Stirling Sillifant, după piesa lui Max Catto.

În comedia neagră Marea crăpelniţă (Marco Ferreri, 1973) există trei personaje principale. Jucate de Marcello Mastroianni, Michel Piccoli şi Philipe Noiret.

Un film cumplit. Puşca veche (Robert Enrico, 1975). Regizorul a făcut Aventurierii, cu Delon şi Lino Ventrua. Personajul dezvoltă o mânie rece, irepresibilă. Un personaj puternic, la fel de calm.

Anul următor, joaca rolul secundar al generalului, în Deşertul tătarilor, după nuvela lui Dino Buzzati. Un film cu un buchet de actori cunoscuti.

În Fort Saganne (Alain Corneau, 1984) joacă în tandem cu Depardieu.

Un personaj impresionant într-un film minunat. Alfredo, proiecţionistul unui cinematograf rural, în Sicilia. În Cinema paradiso, de Giuseppe Tornatore – 1988. Coloana sonoră, Ennio Morricone.

Un an mai târziu îl joacă pe cardinalul Mazarin, în Întoarcerea muşchetarilor  (Richard Lester). După romanul lui Alexandre Dumas, După douăzeci de ani.

Un personaj special: Pablo Neruda, aflat în exil. În Poştaşul (Michael Radford, 1994)

Bref, un actor special, care a împrumutat personajelor sale propria bonomie. Rămâne de văzut în ce măsură filmele cunoscute direct sunt reprezentative pentru cele 140 în care a jucat.