SPERANŢA SCHIMBĂRII – V. ANALIZA

Aşadar turul I e lăsat în urmă. Analizele structurale, cu nuanţă istorică, se cer întrerupte pentru a comenta momentul. În cât mai multe cu putinţă din aspectele lui.
Nu vom repeta rezultatele, sunt arhicunoscute. Cel puţin pentru cititorii potenţiali. Şi sunt cele aşteptate la nivelul finalei din turul II şi cu schimbări nu foarte spectaculoase la nivelul urmăritorilor.
Dar înainte de orice, socotim necesar a preciza că situaţia e echilibrată şi orice rezultat e posibil. Înainte de a argumenta, punct cu punct, acest diagnostic, două vorbe despre turul I nu sunt inutile.
Plasarea expremierului din legislatura 2005-2008 pe locul 3 nu e o surpriză pentru observatorul neinflamat. Poate doar scorul mai mic dcât cel aşteptat. În lipsa unor măsurătiri sociometrice, al căror timp n-a sosit, prin simplă intuiţie, considerăm că vor fi votat pentru dsa mai degrabă votaţii potenţiali ai premierului la turul II decât refuznici ai trădării liberale. Căci din ceea ce a fost şi, din păcate, nu mai este, în ciuda permanenţei siglei, PNL, observaţia unui vechi analist că, eventuala pomenire, mâine, a numelui dsale pe masa potenţialilor premieri, la dispoziţia liderilor coaliţiei majoritare, ar putea atrage o parte din electoratul non PSD, dar nemulţumit de autodizolvarea de facto a PNL în masa PDL, pare justă. Proporţiile acestui curent sunt, însă, sub nivelul aşteptărilor suporterilor premierului.
În schimb dna Monica Macovei a obţinut un scor sensibil mai mare decât aşteptările, dovadă pe de o parte a unei campanii aplicate, focalizate pe segmental din primul strat al vârstei a doua, folosind intensiv reţelele de socializare. Abilitatea campaniei a constat într-un aşa zis proiect atrăgător pentru acest tineret, crescut în mediul contestării programatice a antecesorilor, dar îndeajuns de implicat în profesie, pentru a avea o cultură politică cuprinzătoare şi mai ales o informative specifică. Un program plin de elemente care n-au nici o legătuă cu prerogativele constoituţionale ale funcţiei de preşedinte. Majoritatea votanţilor tineri ai fostei ministru al justiţiei care, sub pretextul reformei, a restructurat sistemul judiciar în sensul punerii acestuia la dispoziţia preşedintelui, habar n-are că a fost procurer comunist, habar n-are că, procuror şi după 90, a făcut parte din corpul de anchetatori ai manifestanţilor din Piaţa Universităţii, arestaţi pe 14 iunie 90, habar n-au că a susţinut în faţa structurilor UE absurditatea inimaginabilă că procesul legal şi constitutional de suspendare a preşedintelui în 2012, urmată de referendumul de demitere, ar fi fost nici mai mult, nici mai puţin, decât o lovitură de stat, habar n-au că dna europarlamentar a susţinut, caz unic în scurta istorie a instituţiei, in parlamentul European, sancţionarea României cu pierderea dreptului la vot. Pricinuind prejudicii imense ţării. Iar dacă le spui, nu te cred. Păstrând cu grijă absolut toate proporţiile, cum o generaţie de tineri germani, acum ajunşi la vârsta a treia, nu credeau, în anii 60, crimele sistemului nazi. Contribuţia suporterilor dnei europarlamentar la turul II nu va fi de neglijat.
Ceea ce nu se poate spune despre cealaltă cadidată a sistemului, protejata explicită, asumată, a celui aflat la finele a 10 ani de mandat. Care a luat un procent cu ceva mai mic decât propriul partid la europarlamentare. Desigur, votanţii dsale îl vor susţine în masă pe contracandidatul premierului. Dar acesta are de făcut oarece echilibristică, pentru a menţine în ochii unui important segment de bună credinţă, care nu e neapărat suporter al dlui Băsescu, ficţiunea abil construită a independenţei sale în numele unei pseudodrepte. Nici nu va avea nevoie de tratative, suporterii dnei Udrea sunt cei mai siguri contributori la sporul său de procente.
Aici se impune un raţionament. Pe cine susţine, de fapt, dl Băsescu? Nu poate fi, în nici un caz, creditat cu un sentimentalism (ideologic, evident!) care i-ar afecta pragmatismul. Dsa cunoaşte foarte bine starea de spirit a publicului şi nu ascunde c-o ştie. Îi e limpede că e suficient să afirme public susţinerea cuiva, pentru ca acel cineva să scadă în sondaje, în popularitate şi, important, în intenţia de vot. Aşa că jocul dsale e transparent. Face caz de susţinerea unui candidat perdant şi evită să-i scadă acţiunile celui pe care mizează, de fapt, pentru a-şi permanentiza participarea la nivel de prim plan la viaţa politică, susţinându-l pe faţă. Aşa că-l bombăne, punându-l în acelaşi coş cu premierul. Că la orice manevră există un anume segment care muşcă, e inevitabil. Rostul analizei noastre e de a limita volumul acestui segment manipulat. Nu există nici o problemă ca cineva să susţină, oarecum împotriva curentului popular, menţinerea regimului consolidat în cei 10 ani, e o libertate naturală. Dar corect e s-o facă în cunoştinţă de cauză. Cum e cazul u suporterii dnei Macovei.
Rezumând, votanţii celor 2 candidaţi ai sistemului, îl vor susţine în cea mai mare măsură pe contracandidatul premierului. Pe când cei care l-au votat la primul tur pe dl Tăriceanu, cu o mai mare independenţă de spirit, sunt mai puţin siguri în favoarea premierului. Avantaj contracadidatul.
Comportarea electoratului maghiar, cam 6% din populaţia cu drept de vot, a fost tipică pentru primul tur la prezidenţiale: suma procentelor obţinute de cei 2 candidaţi maghiari e sub acel 6%, deci o bună parte din respectivul electorat a stat acasă la primul tur. Dacă se va menţine maniera de până acuma, e de aşteptat ca la turul 2 să iasă mai toţi şisă-l susţină pe candidatul preferat de dl Băsescu. N-am lua în seamă ambiguităţile dlui preşedinte UDMR Hunor Kelemen la TV, considerându-le joc de gleznă. Abil. Obiectivul dlor e limpede. Şi urmărit cu acribie consecventă de 25 de ani. Iar ce doresc dlor, premierul nu-şi poate permite să le promită. Şi nici n-ar fi de preferat. Un calcul prudent ar adăuga 6 procente în contul contracandidatului la turul 2.
Dacă aceste curente probabile sunt plauzibile, problematică devine gestionarea masei de votanţi ai candidaţilor cu care nu e onorabil să te afişezi: alde Dan Diaconescu şi Vadim Tudor. Har cerului, dl Funar a disparut din peisaj. Dl Diaconescu pare să-şi fi formulat condiţia de cooperare: vrea reînfiinţarea OTV. Condiţie greu de îndeplinit la modul onest. Onestitatea contracandiatului premierului e, din pacate, discutabilă şi l-ar putea capacita. Votanţii fostului bard ar putea fi mai tentaţi să voteze cu un candidat mai apropiat de armată, sunt şi relativ disciplinaţi, dar condiţia elementară e discreţia absolută a oricăror înţelegeri subterane. Căci orice scurgere de informaţii l-ar compromite temeinic pe premier, care ar pierde mai mult la imagine. Procentul dlui Meleşcanu rămâne în ambiguitate.
Una peste alta, avantajul din turul I, puţin peste aşteptări, al premierului va fi foarte probabil contrabalansat de coordonarea votanţilor pentru nedorita continuitate a regimului. Deşi toţi teoreticienii atrag atenţia asupra erorii care se face cu o aritmetică primară a procentelor. E posibil şi ca din blocul antipremier unii votanţi liberali să nu-şi urmeze comandamentul. Dar avantajul contracandidatului rămâne.
Un aspectcel puţin la fel de important e impresia determinată de eventualele confruntări directe. Unde avantajul e net de partea premieului. Mai coherent în discurs, mai capabil de a se exprima pe limba masei mai eficient comunicator. Aici contracandidatul e squeezat între dezavantajul de a refuza confruntarile şi cel d ea le pierde. Ceea c ear compensa avantajul calculate anterior al acestuia.
Dar cel mai important factor e DNA, cel mai ponderal agent electoral. E ca şi exclus să nu se manifeste. Cu rezultate imprevizibile, din care nu putem exclude un anume efect de boomerang, care ar compensa parţial angoasa.
Concluzia premierului ne pare de bun simţ: în turul II se pleacă de la 0-0. Deşi am avut onoarea de a o spune public înaintea dsale.