Author: Radu I. Munteanu

Lui Victor Stancovski E luni, 30 iulie, e ziua aniversară a unei vechi şi bune prietene, dar e ziua când încă plutim, înotând în direcţii divergente, incertitudinea. Biroul electoral Central anunţă că, după numărar4ea a cel puţin 97% din voturi, procentul prezenţei depăşeşte cu puţin 46%. Deci, apparent, insufficient pentru validare. Dar raportul voturilor pentru/împotriva […]
Întâi de toate nu discut date biografice. Mă rezum la cariera politică. Şi asta redusă la o schiţă. Numele îi apare în media, accesibil marelui public, în 28 iunie 1990, Când Petre Roman, prim ministru al guvernului provizoriu, renumit în funcţie de preşedintele proaspăt ales în duminica orbului, anunţă lista primului govern mai mult sau […]
Deunăzi văd pe Facebook o glumă grafică: 3 portrete a 3 Elene din istoria, mai mult sau mai puţin recent, a României. Comentasem lipsa celei mai malefic. Prietena care repostase imaginea mi-a răspuns prompt că se află în dezacord pe fond, cu aprecierea mea. Dincolo de inalienabilul drept la diversitatea de opinii şi la exprimarea […]
Pentru azi mă restrâng la un subiect apparent neabordat de mass media, incluzând analiştii de notorietate. O quasiunanimitate de reacţii, de la mic la mare, care l-ar înverzi de ciudă şi de invidie pe alde pingelică, s-a dus aliniat şi în cor după fenta serviciilor de propagandă ale preşedintelui suspendat, unde n-am putea bănui alt […]
Premieră triplă, care se va dovedi, de fapt, una marcată de vecheiul meu obicei, de călător de serviciu, va fi cumva integrată în bulbul din foi învelite al experienţelor de gen. Prima călătorie de unul singur, închizând cumva cercul formulei din anii celeui de-al doilea serviciu, o zi, un oraş, între două nopţi pe cuşeta […]
Să rezumăm: azi CCR a dat două decizii: prima în legătură cu reprezentarea la Consiliul European. În favoarea preşedintelui. Bazată, decizia, zice-se, pe controversatul articol din constituţie. Care e deliberat redactat ambiguu. Să nu uităm, constituţia a fost croită după măsurile lui Ion Ilici Iliescu, Intrată în vigoare la 8 decembrie 1991. Şi amendată în […]
Partenerilor de polemici cordiale 13 iunie 1990. O dată inubliabilă. După deloc simplele şi prea puţin spontanele mişcări de trupe, detaşamentul de şoc, tipic leninist, al minerilor, se pregătea să se îmbarce în trenurile de asalt. Un singur funcţionar al CFR a încercat să blocheze, tehnic, coloana, din funcţia pe care o deţinea, în cadrul […]
repostez, la mijlocul saptamanii, din cand in cand, unele materiale piedute odata cu distrugerea primei editii a blogului. acum: În prima zi a anului dragonului de apă, Mircea Horia Simionescu ar fi împlinit 84 de ani. Prilej natural pentru un succint remember, care se doreşte a evita orice ton ce i-ar fi stârnit ironia. Ciascuno […]
Formaţia îmi cere ca demersul înţelegerii unui anume fenomen care nu e descris de o teorie preexistentă să se autoorganizeze sub forma unei teorii personale. Teoria variaţiei randamentului unui dialog în funţie de distanţa între poziţiile interlocutorilor nu e de dată recentă. Ea nu a fost îmbunătăţită de la prima formulare, dar nici n-a fost […]
Nu va fi vorba, în aceste câteva rânduri despre tânărul cântăreţ al Pieţii Universităţii, cel la dispariţia căruia un ziar american de mare tiraj spunea, într-o ediţie online, că ale sale câtece au însufleţit la vremea lor, mulţimea de nobili golani, precum Marseieza însufleţise la vremea ei, alte mulţimi. Căci e fals. Marseieza a anunţat […]
Categorii
Arhiva