JAMAIS DEUX SANS TROIS

Scriitorul braşovean Sergiu Someşan – până acum manifestat ca romancier – s-a ilustrat ca autor de ficţiune politică (URSSA, Laika, drgostea mea, O primavară nord coreană – acesta din urmă încă nepulicat, dragoste, magie dar mai ales seria pseudopoliţistă cu elemente de fantastic, asumată de editura Neuma, aceasta din urmă. Comisarul şi blestemul sângelui (2017), Comisarul  şi cei 7 pitici (2019,o primă ediţie în 2016, la altă editură), Comisarul, pisica şi malamutul (2020). Autor prolific, a publicat peste 20 de romane în 20 de ani. Romanele de ficţiune politică pot fi încadrate şi la categoria SciFi. De fapt funcţionarea intrigii e bazată în întregime pe elemente SciFi.

Seria Comisarului conturează un profil singular în literatura română contemporană de gen. Am recenzat primul roman – http://tilici.blog/lectura-ca-salata-asortata/ şi unul din altă serie – http://tilici.blog/un-autor-roman-de-fictiune-politica/.    

Malamutul Alaskan e o specie de câine de mare puritate genetică, cea mai apropiată de strămoşul lup. Motivul fantastic e un pretins experiment genetic, practicat într-n loc secret în apropiere de Bran, de un nepot al lui Miciurin. La cererea lui Ceauşescu. Experiment abandonat  brusc în decembbrie 89. Comisarul, persnajul comun al seriei de romane şi un superior al acestuia, la curent cu experimentul, urmăresc în timp rezultatele acestuia. 

În ce a constat experimental nepotului lui Miciurin?  În a adăuga subiecţilor umani caracteristicile somatice şi maiales comportamentale ale unor animale. Tandemul comisar & superior şi-a asigurat colaborarea a oi foşti subiecţi. Pisica şi malamutul. Fata e minion şi are un ehilibru ieşit din comun, ar şi o curiozitate perfect controlată. Malamutul e o masă de muşchi, cu o tendinţă de a-şi folosi forţa. Evident, cei doi se tachinează reciproc. Ceea ce nu-i împiedică să colaboreze eficace în îndeplinirea misiunilor încredinţate de cuplul de comandă. Ce fac ei? Sunt detectivi. Un vechi prieten al comisarului, ajuns la limita terminării şomajului, e uns şef al unei agenţii de detectivi particulari. Trimitere rafinată la romanele poliţiste americane. Humorul romancierului se manifestă în toate romanele de ficţiune politică. Inclusiv seria comisarului.

Ca în toată seria, universul acţiunii e cirumscris Braşovului. Trioul detecitv va avea baza în pensiunea locală Crizantema. Acuma, în Braşov chiar există Casa Crizantemelor. Pe… Strada Crizantemelor. Cum există şi vila Crizantema în Govora. Care a aparţinut familiei Ceauşescu.

Comisarul şi superiorul său ierarhic reuşiseră să pună mâna p un minimum minimorul e documente ale experimentului, care scăpasera distrugerii. Subiecţii modificaţi genetic (autorul se fereşte cu mare atenţie să nu-I scape folosirea termenului, dar cum să-l numescc?) sunt activaţi cu dimextrozină. Despre care personajele de conducere explică celor 3 detectivi că se găsea foarte greu la Vremea experimentului, dar mai lesnicios la prezentul acţiunii (peste cca 30 de ani adică. Şeul uns al agenţiei primeşte în grijă un flacon cu pastille geliforme purpurii, u extract dozat din această substanţă. Care, datoria cronicarului e să precizeze, este extrem de improabil să existe. Deh, o inventie în plus. Le admiistrează regulat Pisicii şi Malamutului. În ciuda advertismentelor, ia şi el. Deja bănuia că şi el fusese subiect. Află că avea… ADN de elefant. Ceea cceexplica masivitatea  lui, dar dădea şi speranţe asupra potenţialuli mental. Are se va manifesta progresiv.

Troika detetectivă rezolvă lejer o primă misiune. La care Pisica şi Malamutul îşi etalează rutina, iar şeful lor e figurant. Apoi grupul celor 5, omisarul, superiorul plus cei 3 detectivi îşi asumă oietivul de a-I face să iasă la lumina pe foştii subiecţi ai experimentului,rămaşi în viaţă. Iedeea e de a infiltra dimextrozină în reţeaua de apă. Ceea ce n-arinfluenţa populaţia neutră. Convin că la nivelul oraşului ar fi greu de controlat. Spiridon îşi ia în serios creşterea capacităţii intelectuale în urma ingerării pastilelor şi, după ce studiază concentrate harta raşovului propune cartierul Răcădău. Mai mic şi oarecum izolat. Acolo se vor petrece toate întâmplările. Interesant, eroii acestora vor fi pensionari. Oarecum excepţii ale aplicării metodelor lui Miciurin jr. care lucrase cu copii care acum aveau 30-35 de ani. Probabil numai excepţiile supravieţuiseră.

Majoritatea capitolelor următoare relatează aventurile a doi dintre aceştia. Complementare. Unul devine sfânt, celălalt căpcăunun.  Sfânt atipic. Al ărui chip începe să semene cu Sfântul Nicolae. Cel dintr-o icoană rămasă de la soţia sa decedată. Dar dece atipic? Face minuni. Taumaturgice. Dar preia olileşi rănile pe care le îndepărtase e la câteva persoane. Adica induce involuntar un transfer de maladies au accident. Moare în patul lui când devenise conştient e acest efect. Salvează viaţa unei tinere – care se purtase execrabil cu el -, care fusese tăiată de o tablă. Moare ştiind că va muri. Se sacrifice. Îşi asumă ccondditia de sfânt.

Opusul acestuia, un alt sărăntoc, se trezeşte cu puterea de a determina moartea celor pe care-i visează. Puterea  evoluează. Pe măsura schimbărilor terifiante pe plan somatic pe care le suferă. Ajunge să determine explozia capului oricui a cărui figură o poate vedea. Direct sau în imagine. Fotografică sau pe internet. Simultan, devine dominat de dorinţa de a ucide. Paralelism lesne exlicail în plan psihologic. Cu atât maim ult cu cât nivelul său mental era, in capul locului, submediodru.

Cum e sos din joc de echipa celor 3, maim ult eja decât detective, ar fi contraproductiv să precizez. E prolema cititorului.

Dar înainte de dubla farsă finală, e important sa nu trecem peste cel mai land episode. Care nu consumă ecât două capitole. Un architect, descries implicit ca de vârstă peste medie, cumpără în fiecare joi, de la un apicultor, o cantitate oarecum surprinzătot de mare de faguri cu miere. E lăsat deoparte. Apoi, cei trei,  împreună cu Alina, inspector de poliţie, asistă la un spectacol insolit. La marginea pădurii ce mărgineşte Răcădăul. E primăvară timpurie. Urşii treziţi timpuriu din hibernare s-au obişnuit să dea spectacol populaţiei care le dă mâncare. Comportamentul lor le e explicate celor 3 de către poliţistă. Şi sună plauzibil. E un procedeu repetat e autor, de a face un personaj să explice relativa ciudăţenie la care alte personaje asistă.

Ajunşi aici ghicim rostul cumpărătorului de faguri. Acesta apare, discret, şi oferă fagurii unui triptic plantigrad. O ursoaică ce devenise vedeta spectaolului, căreia publicul deja îi dăduse nume. Stela. Cu cei doi pui.  

Acest moment e cheia  întregului roman. Când cei 3 urşi se satură de mierea din faguri, puii tragde mama lor să plece. Arhitectul îmbrăţişează ursoaica. Aceasta nu protestează. Atunci  Pisica scoate nişte sunete stranii, hibrid de mormăit pisicesc cu oftat de urs. Omul se desprinde cu un oftat asemănător. Ursii pleacă. Pisica îi face omului o injecţie şi-l expediază la Bucureşti cu microbuzul echipei. Aducătorul de faguri iese din scenă. 

N-am nici o rezervă să lansez un truism: un roman fantastic nu e un roman realist. Dar un roman fantastic fără fără un substrat – sau subsol – social e un joc gratuit. Isaac Asimov spunea că pentru orice construcţie ficţională, de la proză surtă la roman, îşi schiţează aprioric o sociologie. El se referea la subggenul practicat, SciFi. Ddar principiul rămâne valabil la orice nivel al ficţiunii. Iar proza ără ficţiune, sau cu o doză minimală spre neglijabilă de ficţiune are nevoie de o forţă special pentru a se justifica. Iată dece Călinescu spunea despre romanele lui Rebreanu că erau procese verbal de jandarm rural. La polul opus, avem Moara lui Călifar,  a lui Gala Galaction. Doza  de viaţă din care face faţă oricărui roman realist.

Care e rostul acestui intermezzo în discuţia despre romanul scriitorului braşovean? Substratul social e cel mai evident în acest al treilea roman din seria comisarului. Suprastructura fantastică nu trebuie să ne înşele. E un roman realist deghizat. Personajele majore, sfântul şi căpcăunul, sunt tipice, emblematice chiar, pentru rădăcinile predecembriste ale mediului în care se mişcă. Mai mult, ele sunt consangvine mediului resultant postdecembrist. Ba chiar la nivel e amănunt, un personaj secundar, preşeintele unei asociaţii de proprietary, care angajează un pensionar amărât pentru absurda dar reala ocupaţie de a curăţa gunoiul menajer aruncat aiurea de locatari (mulţi deveniţi tot aiurea proprietari în primii ani după 90). Limbajul acestuia (să nu mai aud de misticisme!) îl identifică imediat ca provenienţă social. Autorul se doveeşte un observatory social de fineţe.

Subiecţii experimentului postmiciurinist (casă zicem aşa) sumt de două categorii. Proveniţi din foşti copii, recuperaţi de cuplul autorităţilor şi caliicaţi ca detectivi pe de o parte, proveniţi din adulţi a căror condiţionare îi duce pe destine complementare,dar cu aceeaşi finalitate letală, pe de alta. Ca personaje, primii sunt pur de ficţiune. Pitoreşti. Pisica e de departe cel mai pitoresc. Ele sunt piese care fac mecanismul fantast să functioneze. 

Autorul îşi etalează cu fineţe humorul, ironia, pe alocuri satira. Care motivează reactia pozitivă a cititorului. Dar nu-I e de ajuns. Are nevoie e poanta finală a uni banc bun. Spiridon, şeful detectivilor, nu e nici comisar, nici Pisică, nici Malamut. După ce i se dezvăluie AND-ul de elefant, în ultimele pagini află că el e… Miciurin. E expresia supremă a fineţei humorului… someşano-braşovean,