Author: Radu I. Munteanu

Ovidiu Dan este licenţiat în drept. Specializat  in cercetarea cazurilor care ar putea fi rdul societăţilor sau/şi al serviciilor secrete, stabilit în Olanda, A lucrat ca detectiv particular. Unele din cercetările asupra unor figuri publice le-a valorificat convertindu-le în ficţiuni literare: reportaje de investigaţie şi romane. Coautor al lucrării Masoneria în Transilvania – ed. a […]
Revista Neuma a ajuns la jumătatea anului. Numărul 5-6 e online. Editorialul Câştigaţi la Loz in plic e semnat, cum altfel, de Andrea H. Hedeş. Iar, continuând formula tandemului, cursivul Printre noi, numai poeţi de geniu, aduce cititorului spiritul lui Horia Gârbea. Nouă coperţi pe o pagină: apariţii Neuma. Tot ca de obicei, primul Invitat […]
Vladimir Vladimirovici Putin a devenit subiectul unui număr crescând de cărţi. Care au atras atenţia unui număr crescând de cititori. Personal mi-am adjudecat câteva, despre care voi spune, mai jos, câteva cuvinte. În pagina ziarului pe care-l deschid zilnic, numărul cărţilor semnalate e mai mare. Până la întreruperea prezenţei la cele două târguri bucureştene de […]
Au îndiguit, într-un scurt interval – 1856-1867 – imperiul rus. Fă ră a şti unul de celălalt şi, mai mult, fiecare în numele altei puteri. Primul, Ion Ghica. Prezentat pe larg în numărul care va apărea în 15 iunie 2023 al publicaţiei trimestriale online www.Egophobia.ro, ca autor al Scrisorilor către Vasile Alecsandri. Aflat din 1848 […]
Apariţia Masadei – Editura Neuma, 2021, a fost o surpriză pozitivă. Nu cunoşteam scriitoarea, m-a impresionat proza ei. Şi iată că peste doi ani Editura Leviathan lansează un alt volum de proză scurtă, a aceleiaşi autoare, Letiţia Ladislav: Herr Wang şi genitivul. (2023). La reapariţia publică a autoarei, după cam 40 de ani de absenţă […]
În 2016 editura Humanitas a publicat versiunea românească a cărţii Statele Unite şi noua ordine mondială (traducerea din portugheză de Simina Popa şi Cristina Niţu). Cartea e o dezbatere virtuală între Olavo de Carvalho şi Alexandr Dughin. Organizatorii şi moderatorii dezbaterii: Giuliano Morais şi Ricardo Almeida Cine sunt protagoniştii? Alexandr Dughin – n. 7 ianuarie […]
Se vorbeşte mult despre corupţie. Mai ales după 1989. Nu exista corupţie înainte? Ba bine că nu! Dar nu se putea vorbi deschis. Se practica la toate nivelele. Cum am defin corupţia? Ca un sistem de gesturi cu scopul de a ocoli nrme legale. Dar este legea? O convenţie. O regulă a jocului social. Stabilită […]
Pribeag prin poienile verii e primul volum al lui Vasi Cojocaru-Vulcan, poetul de pe Jiul de vest, pe care îl preia Editura Neuma, după primele trei. Totodată e prima ieşire din câmpul cultivării quasiexclusive a formelor fixe japoneze. Nu cred că e o coincidenţă pură. Mai degrabă e semnul unei trepte de dezvoltare. Poezia în […]
A apărut numărul 3-4 pe 2023 al Revistei Neuma. Editorial: Paida lumină a libertăţii, de Andrea H. Hjedeş Cursiv: Hârtia de muşte de Horia Gârbea Apariţii Neuma: 9 coperţi Invitat special: continuă serialul lui Gheorghe Grigurcu; Emil Lungeanu – acum poezie; Ioana Drăgan – Un finlandez la Focşani; Actualitate: Nicolae Manolescu ales Preşedinte al Uniunii […]
Pe Cosaşu nu nu-l ia nimeni, glosează cu reflex jurnalistic Cătălin Tolontan, autorul unui sensibil editorial, primul care anunţă care anunţă decesul lui Radu Cosaşu. Tânărul de 92 de ani. Tocmai încărcasem articolul pentru mâine, pe blog. Până să fac manevrele inerente reprogramării articolului, pentru a elibera data de azi pentru reacţia proprie, văd altă […]
Categorii
Arhiva