Scriitorul braşovean Sergiu Someşan – până acum manifestat ca romancier – s-a ilustrat ca autor de ficţiune politică (URSSA, Laika, drgostea mea, O primavară nord coreană – acesta din urmă încă nepulicat, dragoste, magie dar mai ales seria pseudopoliţistă cu elemente de fantastic, asumată de editura Neuma, aceasta din urmă. Comisarul şi blestemul sângelui (2017), […]
În primele mele luni petrecute în Bucureşti, în anul întâi, aflat în postura copilului salivând în faţa vitrineiuinei cofetării (deoată zeci de cinematografe disponibile, dar încă departe de statusul de cinefil, m-a atras un afiş: Retrospectivă Méliès. Tot ce apucasem să văd până atunci despre epoca de pionierat a filmului fusese, cu 2 ani în […]
Cel mai recent volum de poezie al Ralucăi Faraon – Alchimia memoriei, Neuma, 2020 -, obligă cititorul, dincolo de satisfacţia lecturii, să reamintească 2-3 definiţii ale poeziei, in nenumăratele care circulă. Lucian Blaga: Poezia este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea; Reţetă de poezie pură: o femeie frumoasă, dizolvată în acidul azurului. […]
Edges of The Lord este u film singular din mai multe puncte e vedere. Singurul alt film cu un singur actor străin de care-mi amintesc este Dirijorul lui Wajda (1980), în care John Gielgud joacă un bătrân dirijor emigrat care se reîntoarce în Polonia pentru un eveniment muzical. În filmul nostru, singurul actor străin este […]
Cele mai recente (evit, în situaţii similare, cuvântul ultimele) volume ale poetei Nicoleta Milea au fost tipărite e editura Neuma: Umbra lui Midas (2016), Grota cu fulgere (2017) şi cel e faţă – Ochiul lui Horus (2019). Horia Gârbea le consideră componente ale unei „trilogii”.. A cărei temă e o mitologie proprie. Ghilimelele au rol […]
Cel mai recent volum al Romiţei Mălina Constantin, Totem (Eitura Libris editorial, Braşov, 2019) este girat şi prefaţat de criticul Ana Dobre. Suficient pentru a focaliza atenţia cititorului. Poezie, totem şi ideal, descifrează exigentul critic ecuaţia fără necunoscute a reprezentării personale a procesului creativ. Care cântăreşte precis 21 grame de nostalgie. Autoarea ţine prelegeri poetice […]
Cu Liziera (2020), Andrei Gazsi revine la Limes. După Cu alte cuvinte (2017). Poetul Mircea Petean, creatorul editurii Limes, are un fler personal de a descoperi şi promova poeţi originali. Acest al doilea volum datorat editurii Limes e girat de poetul, eseistul si tradcătorul Ioan Milea. Andrei Gazsi are un fel al lui, prietenos, de […]
A doua carte a lui Doru Mărgineau – Cronicile unui spectator implicat – opinii şu eseuri (Editura Vremea, 2019) este un complement oportun al primeia. Analizată în ediţia precedentă a blogului, aceea. Volumul adună cel puţin o parte a publicisticii autorului, centrate pe reflecţii asupra condiţiei ţării din care se expatriase, dar pe care dă […]
Iată că a venit, pe nesimţite, momentul unei cronici deocamdată singulare. Autorul ei a numit-o nonbeletristică. I-aş spune nonficţiune. Dar nu nonliterară. Calitatea literară a textului e dincolo de orice îndoială[1]. Mai puţin obişnuit e momentul elaborării şi publicării ei. Căci subiectul e un itinerar biografic. Extins pe o arie semnificativă a existenţei autorului. Respectiv […]
O provocare… provocatoare (sic) acest al doilea volum e proză ultimul an al scriitoarei Andrea H. Hedeş: O întâlnire pe strada Hazard. Editura Neuma, Cluj, 2020. Dacă precedentul, Povestiri de pe malul celălalt (aceeaşi editură, 2019), deşi împărţit în 10 piese autonome, avea o unitate stilistică şi simbolică manifeste, în numele fantasticului bine temperat, cel […]