Category: Cronici

Toamna ca o fregată, Domniţa flori Neaga, Editura Neuma, Cluj, 2017 Domniţa Flori Neaga a fost profesoară de limba română timp de 37 de ani, distinsă, la încheierea carierei didactice, cu Diploma de excelenţă. În ultimii 4 an fusese director all şcolii Gala Galaction din Roşiorii de Vede. Apoi a trecut în branşa jurnalistică, la […]
Pe Sven Hassel îl întâlnisem în armată. Când mai toţi colegii de dormitor citeau mai toate cărtile fiecăruia. Acum… mulţi, mulţi ani. Am uitat dacă era vorba de Gestapo, sau de Monte Cassino. Singurele traduse la vremea aia. Mi le-am cumpărat după cele 6 luni. Au traversat câteva mutări. Nu mai am acele exemplare. Dar, […]
Celei mai frumoase – şapte ani de recenzii, Andrea H. Hedeş, Neuma, 2018 Aştept cartea asta de ani de zile. Dar, daca aş fi fost în locul autoarei, exact acum aş fi publicat-o. căci 7 e un număr magic. Şapte ani de-acasă au fost şi nu prea mai sunt o etapă definitorie în dezvoltare. Şapte […]
Clint Eastwood şi Iwo Jima. Două nume cu amprentă marcată. Un regizor provenit din actor, care, la un moment dat a fost primar în oraşul său şi o insulă vulcanică din Pacific, la 1200 km sud de Tokyo şi sud est de linia de insule japoneze care prelungeşte arhipelagul japonez, între Shikoku şi Taiwan. Ca […]
Întrerupem seria de cronici de întâmpinare a unor volume de poezie, pentru a reveni, pentru scurtă vreme, la filme. Mi-am dorit să văd unul dintre evenimentele cinematografice ale anului trecut, Darkest Hour (titlu tradus mai mult sau ma puţin inspirat Ziua decisivă, Joe Wright, 2017, UK). Premiera avu loc pe 1 septembrie 2017 în USA […]
L-am întâlnit pe Cristian Pavel la ediţia 2017 a Bookfest, la un eveniment organizat de Horia Gârbea, sub egida editurii Neuma. Alături de alţi autori ai aceleiaşi edituri. Mi-a atras atenţia, din lectura câtrva poeme, temperamentul vulcanic al acestora. Nu neapărat al autorului. Cititind, la vremea cuvenită, prefaţa volumului Cotropitor (Neuma, Cluj, 2017), semnată de […]
Poetul maramureşan (de extracţie lăpuşană) Vasile Muste a organizat, de-a lungul anilor, ca director al casei de cultură din Sighetul Marmaţiei, Festivalul Internaţional de Poezie. A publicat multe volume proprii, la edituri locale, majoritatea clujene. Majoritatea de poezie. Unul – Lupta cu Molcuţu, Editura Grinta, Cluj, 2012 – de proză ultrascurtă. A realizat antologii, una […]
–Nerostitele. Noipoeme ligurice, Limes, 2018- Prozator, eseist, traducător, publicist, jurnalist de radio, editor, dar mai ales poet, Mircea Petean reprezintă un ferment cultural cu 2 arii de manifestare: Transilvania şi Liguria. A debutat cu volum în 1881(Un munte, o zi, poezie), dar frecvenţa publicării a crescut după 90. A adunat 14 volume de poezie, ultimul […]
A treia carte a Mariei Axinte-Buciumi – Privilegiul (file smălţuite sub cetină de brad), Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2018 – conturează o evoluţie coerentă, alături de primele 2: Lixandra (2012) şi Făgăduiala (2016), produse de aceeaşi editură. În ipoteza, destul de plauzibilă, a încheierii tripticului cu această carte, putem spune că ansamblul sugerează un concert […]
Poetul Marius Gârniţă este preşedintele ASARS. Are aproximativ 6 volume publicate, unul în spaniolă. Nu cunosc decât unul, Despre divin şi comedie, produs de editura Neuma, în 2017. Volum girat, ca cele mai multe producte poetice ale editurii clujene, de Horia Gârbea. În doar câteva rânduri acesta conturează un portret, ale cărui trăsături vom încerca […]
Categorii
Arhiva