-după Emil Brumaru-
MODEL DE INVITAŢIE GALANTĂ
Eşti invitata noastră la banchet.
Ai grijă să te-mbraci cît mai cochet!
Pune-ţi pe umeri, goală, doar un flutur
Ca printre noi trupul prelung să-ţi scutur
De-arome, spume-n flăcări, îngeri răi.
Rujează-ţi în bleu buzele. Bea-ntăi
O cupă de furnici. Lasă un greier
Să-ţi ţîrîie-n buric, altul în creier.
Căci astăzi este aerul felin.
De-aceea îţi transmitem printr-un crin
S-ai grijă să te-mbraci doar c-un şiret.
Eşti invitata noastră la banchet!
(parodie)
Eşti invitata mea la vânătoare
Ca prin pădurea înfricoşătoare
Să fulgerăm mistreţul de argint
Căci temerile lui nu mint
(e trist diaconul Iachint…).
Să-mbraci doar raze reci de lună
Pe trupul tău fierbinte ca o spumă
De tainice fierturi vrăjitoreşti
Statuie de-abanos ce-mi eşti.
Ia masca din mărgele de Savoya
Dansează demn precum model lui Goya
Fii raţiune-unită cu simţirea
Şi-uitării jură-n veci pieirea.
Nu săgeta însă vreun Acteon
Căci nu ştii de n-ascunde un pion
Ce din prinţesă-n zeu te va preface
Când în sfârşit va fi-n pădure pace.
Păşeşte dign, cu magică lentoare
Eşti invitata mea la vânătoare.
PRETENŢII
Vreau să mă iubeşti ca pe un prinţ,
Să te răsuceşti în pielea goală
Pe mătăsuri pînă, scos din minţi,
Voi izbi în tine-o portocală
Poruncind să vină scribii sluţi
Ca să-nsemne-n acte cum te guduri,
Vreausă-mi ştergi de praf şi să-mi săruţi
Mîna pe inelul de cinci puduri.
Ţîţe de crăiţă să-mi arăţi
Şi buric într-însul cu căpşună,
Coapse năvălind din două părţi
Care, eu fiind trist, să mă dispună.
Să-mi şopteşti minciuni şarlatăneşti,
Să ai trupul proaspăt, gîndul putred
Şi-o să-ţi dau o mie de caleşti
Să-mi străbaţi regretele din suflet!
(parodie)
Să mă iubeşti, prinţesă, ca pe-un cal
Gol tot, făcut din lemn ciobit
Ce-l chemi să pască-n groapa cu mangal
Să-ţi poarte sufletul spre răsărit.
Poruncă dă să vină scribii beţi
Să deseneze coapse de vioară
În jurul tufei de-auriţi scaieţi
Ca frunza-ţi de arţar să doară.
Ci nu vreau să fiu trist, încât
Invoc o libelulă scânteină
Ce te va mângâia de la buric la gât
Arcuş pe-o alăută florentină.
Mă poţi atunci minţi şarlatăneşte
De vrei să-ti trag o mie de caleşti
Din scorbură în vis, cât zice-i peşte
Să-mi spui în schimb o mie de poveşti.
SCRISOARE
O, Leonid Dimov, e seară
Şi trec femei cu trupuri lungi
Ca nişte viespii uriaşe
Pe care nu poţi să le-alungi
Cu mîna leneşă din minte,
Femei cu sîni licenţioşi
Umflaţi de-un înger pneumatic
Pîn’ la absurd în pluşuri roş,
Femei ce ne-ar lăsa-n burice,
Plutind pe pîntec, să murim
Fără speranţe, fără apă,
Cum pe corăbii Gordon Pym
Halucinînd vechi etichete
Pe butoiaşele cu spirt.
O, Leonid Dimov, e seară
Şi eu beau singur într-un birt.
(parodie)
O, Duh din Scorbură, e seară
Şi trec fantasme parfumate
Ca nişte-albine fermecate
Pe care nu poţi să le-alungi
Când mierea de arţar le-o sugi,
Femei cu sânii ca de ceară…
Umflaţi de-un înger skizofren
lucind ca şinele de tren
sub mângâierile de roată
rostogolită. Să murim
Fără speranţe, fără apă
Cum pe corăbii Cordon Pym?
Doar etichetele să moară
Pe butoiaşele cu rom.
O, Duh din Scorbură, e seară
Şi eu beau singur într-un pom.